OPINII 19 iulie 2011

EDITORIAL - „Amazoanele” UDMR şi „craii” Opoziţiei

de Covasna Media | 20 vizualizări
Dumitru Manolăchescu Sunt un om plin de îndoieli, dar în materie de politică internă încep să simt două mari direcţii sigure: 1. Guvernarea de după alegerile din 2012 va exclude Partidul Democrat Liberal şi 2. UDMR nu va rata ocazia de a participa la această guvernare. După alegerile parlamentare din 2012, în urma cărora USL va beneficia de sub 45% (este analiza mea, puteţi fi sau nu de acord, dar nu-mi cereţi argumente pentru că nu le voi da, cel puţin nu acum), PSD, PNL şi PC vor avea nevoie vitală de UDMR,

Dumitru Manolăchescu

Sunt un om plin de îndoieli, dar în materie de politică internă încep să simt două mari direcţii sigure: 1. Guvernarea de după alegerile din 2012 va exclude Partidul Democrat Liberal şi 2. UDMR nu va rata ocazia de a participa la această guvernare.

După alegerile parlamentare din 2012, în urma cărora USL va beneficia de sub 45% (este analiza mea, puteţi fi sau nu de acord, dar nu-mi cereţi argumente pentru că nu le voi da, cel puţin nu acum), PSD, PNL şi PC vor avea nevoie vitală de UDMR, pentru că nu-şi vor sacrifica imaginea invitând la guvernare Partidul Poporului... Vor prefera loialitatea relativă a UDMR, care va proceda aşa cum a făcut-o de atâtea ori: va folosi în interes propriu cele 6-7 procente esenţiale primite la alegeri de la disciplinatul electorat maghiar.

Iar jocurile au început deja să se facă. Liderii maghiari pregătesc o răzmeriţă în Coaliţia de guvernare, adică îşi negociază o ieşire elegantă din scenă. Ieşirea se va baza pe cazul Borbely, plin de găuri ca un şvaiţer marca DNA: confuzii de nume, de persoane, cine ştie ce alte gărgăriţe vor mai ieşi din aluatul ăsta necopt, frământat de prin martie de nişte procurori tip Ponta (adică imberbi, nu vă gândiţi la alte calificative...). Acest caz a picat la ţanc, dacă nu mi-ar fi teamă că dau în mania speculaţiilor, precum alţii, aş zice că l-a orchestrat însuşi Kelemen Hunor... Ce ocazie mai bună ar fi putut găsi UDMR să se supere şi să întoarcă spatele unei guvernări decredibilizate şi impopulare?! Aşa că miniştrii maghiari îşi vor face bagajele şi vor părăsi Palatul Victoria, lăsându-şi acolo, în chip de observatori, oamenii din eşaloanele doi, trei şi câte-or mai fi şi pregătindu-şi „amazoanele” pentru cucerirea celor doi crai ai Opoziţiei, Victor şi Crin. Nicio problemă, acţiunea va fi o reuşită totală, „mirii” anului 2012 îi aşteaptă cu braţele deschise pe cei pe care i-au tot prelucrat în şedinţele de înfierare a iresponsabilei guvernări portocalii.

De partea cealaltă, deci, deschidere spre negocieri, dialog şi împreunare politică. Nu se aşteaptă decât „divorţul” dintre Kelemen şi Boc pentru ca alaiul UDMR să poposească în „curtea” politică adversă. În aşteptare, se fac declaraţii de susţinere reciprocă, Ponta şi Antonescu ştiu deja că Borbely este o nevinovată victimă a poliţiei politice băsesciene, iar liderii UDMR s-au convins că Dan „Felix” Voiculescu este o persoană frecventabilă, al cărei trecut nici nu contează când e vorba de eficienţa politică a Antenelor... Da, ştiu, „soluţia imorală” a fost agreată şi de alţi mari luptători împotriva moştenirii comuniste, pe principiul „scopul scuză mijloacele”, dar asta nu înseamnă că putem fi păcăliţi la nesfârşit cu „machiaverlâcuri”.

Ce va însemna această nouă alianţă politică pentru noi? Mai nimic, vom fi în continuare robii propriilor noastre proaste obiceiuri, ai cerşitului de la stat, ai hoţiei şi corupţiei care au ajuns în toate straturile societăţii, nefiind doar un apanaj al politicienilor. Viitoarea alianţă care va guverna după 2012 se va destrăma şi ea, chiar mai repede decât ar dori Victor, Crin, Felix şi Kelemen... Iar noi vom fi mereu cu un pas în afara timpului, vom uita să trăim şi vom privi neputincioşi cum viaţa trece pe lângă noi (mă rog, pe lângă unii dintre noi, asta ca să nu fiu acuzat de pesimism integral...) fără a ne atinge nici măcar cu un zâmbet.

E doar un scenariu, nu e cazul să vă întristaţi sau să vă bucuraţi. E încă un scenariu. Dar e aproape sigur că actorii se pregătesc să-l joace, aşteptând aplauzele noastre pentru o piesă care, în opinia mea, se va dovedi o farsă. O altă farsă, dacă doriţi.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
lili, 20 iulie 2011
@Eugen: Comentariile mele despre actuala guvernare, chiar primitive(!!!) cum le vedeti dvs, reprezinta opinia mea si am aceasta liberatate a opiniilor, ca si dvs. Problema nu este cine vreau eu sa fie citeste integral
eugen, 19 iulie 2011
@lili-Am sesizat in comentariile tale , de multe ori pertinente , o ura destul de primitiv exprimata fata de actuala guvernare.Este totusi conducerea Statului Roman si pentru o persoana cu citeste integral
lili, 19 iulie 2011
Dar piesa in care a jucat PDL, cum ati numi-o Dvs??!! Eu i-as zice mai degraba O TRAGEDIE !!!! Asa cum au fost si celelalte guvernari, absolut cu nimic mai buna, dimpotriva, o mai maaaaare dezamagire citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.