OPINII 10 noiembrie 2010

Ce singuri și triști ne lași, maestre…

de Covasna Media | 116 vizualizări
Daniel Şanta „Pe mine mă enervează foarte tare faptul că eu voi muri şi pixurile mele vor rămâne. Le-am strâns, nu le-am putut epuiza şi asta mă enervează.“ Adrian Păunescu În clipele în care scriu, nu știu decât că Adrian Păunescu este grav bolnav, de-o altă boală decât dragostea de țară, aceea care l-a mâncat și tot odată l-a hrănit grozav în anii petrecuți în astă lume. Nu știu dacă va reuși sau nu să depă șească acest moment crunt. Probabil că nu... probabil că e prea târziu și probabil că îl vom pierde.

Daniel Şanta

„Pe mine mă enervează foarte tare faptul că eu voi muri şi pixurile mele vor rămâne. Le-am strâns, nu le-am putut epuiza şi asta mă enervează.“ Adrian Păunescu

În clipele în care scriu, nu știu decât că Adrian Păunescu este grav bolnav, de-o altă boală decât dragostea de țară, aceea care l-a mâncat și totodată l-a hrănit grozav în anii petrecuți în astă lume. Nu știu dacă va reuși sau nu să depășească acest moment crunt. Probabil că nu... probabil că e prea târziu și probabil că îl vom pierde.

„Nu mai ai nici dreptul la o moarte,

Trage-te, bătrâne, într-o parte

Şi rămâi, pân-la sfârşit, de pază,

Că altfel te devalorizează.“

Aveam vreo 4 ani când am fost cu tata la concert, când „Cenaclul” s-a aflat la Sfântu Gheorghe. Nu știu cât am simțit și fără doar și poate nu am înțeles. Dar am fost „infectat“ și „virusul“ nu a pierit din mine. Muzica cenaclului a reapărut în viața mea ceva mai târziu, când în anii adolescenței versurile și acordurile sale mi-au dat fiori. De atunci m-am ambiționat să-l citesc, să încerc să-l înțeleg și să mi-l interiorizez. Am plâns, am râs, m-am înfuriat sau revoltat, mi-am pus multiple întrebări și am găsit răspunsuri pe măsură. Am găsit în Păunescu un prieten, un profesor și un sfetnic. Problema e că deși îl pierdem, nu știu dacă noi ca națiune ni-l putem revendica. Nu știu daca îl merităm. Pentru că mereu parcă am pus în față omul și nu artistul. Am cârcotit și i-am bârfit defectele și greșelile, i-am contestat pozițiile politice, uitând sau neînțelegând cât își iubește oamenii și țara.

Mi-aduc atunci aminte, ce neam ingrat și ticălos suntem. Pe Cioran și Ionescu i-am făcut cadou francezilor, nu mai vorbesc de un Brâncuși pe care tot francezii ni l-au ridicat și l-au recunoscut. Pe Hertha Muller am cunoscut-o abia când a primit recunoștința mondială. Sau mai bine să ne-amintim câți mari conaționali ni i-am trădat și chiar ucis.

Indiferent de slăbiciunile sale și derapările morale, meritele intelectuale și artistice ale lui Păunescu nu pot fi contestate și nu i le poate răpi nimeni. Dacă nu și-ar fi iubit cu disperare țara, ar fi emigrat și ar fi devenit „un genial poet de talie mondială, de origine română“. A preferat să rămână aici, să transpire, să sufere și să se mănânce, rămânând doar un poet român. Poporul îl va aprecia mai mult postum decât a făcut-o în timpul vieții. În cel mai bun caz. Mi-e teamă însă că nu vom înțelege niciodată, nu vom aprecia și respecta, ce-am avut și ce-am pierdut...

„Mi-am investit și nervi și timp și viață,

În drumul care m-a ademenit

Și-am acceptat sa dorm pe copci de gheață

Și să trăiesc pe muchie de cuțit.

Puteam să-mi fac în alte părți avere,

Puteam să fiu un bun european,

Puteam să mă înscriu la mamifere,

Ins metabolic de la an la an.

Puteam să am un os cum au toți servii,

Să-l rod meschin și fără de idei,

Dar epocii eu i-am cedat toți nervii

Și ea nu-mi dă nici drogurile ei.

Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Țară,

Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Neam,

Nu e-năuntru hiba, ci afară,

Trăiam un veac labil dacă eram.

N-am dreptul la o mare suferință ?

Nu-mi dați cartela nici pentru prăpăd ?

Ei bine-atunci în mine ia ființă

Un neam pe care voie am să-l văd.”

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
ion, 10 noiembrie 2010
Intr-adevar cel mai mare poet dar si o personalitate marcanta a ultimilor 30 de ani.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.