Dumitru Manolăchescu Pentru unii care nu cunosc situaţia reală din Covasna, întâmplările şi declaraţiile recente, scoase din context de televiziunile de ştiri ale lui Vântu şi Voiculescu, se pot traduce într-un registru grav spre dramatic, cu atât mai dramatic cu cât amintirea acelui martie 1990 este încă vie în memoria colectivă. Din păcate, se gândeşte puţin şi se vorbeşte mult prea mult pe marginea unui subiect gingaş, cum este acela al reorganizării teritoriale şi, în context, al apariţiei unui Ţinut Secuiesc – iad pentru români şi, desigur, rai pentru secui.

Dumitru Manolăchescu

Pentru unii care nu cunosc situaţia reală din Covasna, întâmplările şi declaraţiile recente, scoase din context de televiziunile de ştiri ale lui Vântu şi Voiculescu, se pot traduce într-un registru grav spre dramatic, cu atât mai dramatic cu cât amintirea acelui martie 1990 este încă vie în memoria colectivă. Din păcate, se gândeşte puţin şi se vorbeşte mult prea mult pe marginea unui subiect gingaş, cum este acela al reorganizării teritoriale şi, în context, al apariţiei unui Ţinut Secuiesc – iad pentru români şi, desigur, rai pentru secui.

Despre prostia şi ticăloşia televiziunilor nu vreau să mai vorbesc, aţi văzut şi singuri ce sunt în stare să facă din nimic. Dar situaţia se schimbă când vine vorba despre politicieni. Care o dau mereu în bară, încercând să scoată voturi dintr-un posibil conflict etnic creat artificial. Maghiarii vor o autonomie pe care nici ei n-o pricep, ca în reclama aia cu maşina-minune: nu ştiu de ce-mi trebuie, dar o vreau... Românii, în replică, vor ca maghiarii să se mulţumească cu ce au, să nu ridice prea mult capul şi să creadă într-un stat român tolerant şi izbăvitor.

Greşesc, în opinia mea, şi unii, şi alţii, pentru că singura libertate care acţionează cu adevărat într-o Românie care se pregăteşte să intre în spaţiul Schengen este cea economică – şi nici aceea nu este prea sigură. Aşadar, probabil că ar trebui ca locul disputelor naţionalist-etnice să fie luat de dezbaterile pe teme economice reale, care să scoată judeţul Covasna din mocirla în care bălteşte. Argumente? Destule, prea destule: Covasna e pe penultimul loc (doar Giurgiu stă mai rău) într-un clasament al contribuţiei judeţelor la PIB-ul României, cu nici 4 miliarde de lei. Harghita contribuie cu ceva mai mult, 6 miliarde, iar Mureşul cu 10 miliarde de lei. Acestea sunt judeţele care, în mintea înfierbântată a politicienilor maghiari, ar trebui să formeze un Ţinut Secuiesc prosper şi înfloritor. Ca şi cum trei sărăcii adunate la un loc n-ar da o sărăcie şi mai mare...

Dar nimeni nu vorbeşte de problemele economice ale judeţului Covasna, ale cărui singure bogăţii sunt apele minerale, pădurile şi mofetele. Pădurile le-a exportat senatorul Verestoy, iar apele minerale şi mofetele zac, nefolosite, pentru că nu-s bani de investiţii într-o zonă conflictuală etnic. Unul din puţinii specialişti în turism pe care-i are judeţul, Herman Rosner, din păcate „eşuat” la Camera de Comerţ şi Industrie, spunea că Ungaria are o singură mofetă, valorificată turistic-balnear de mii de ori mai bine decât sutele de mofete şi miile de izvoare de ape minerale din Covasna. Dar asta nu dă de gândit politicienilor maghiari, ei au în cap doar autonomia Ţinutului Secuiesc, care, sigur că da, odată obţinută ar face să curgă râuri de lapte şi miere în locul apelor minerale nefolosite. De ce nu s-au mişcat deloc lucrurile până acum – nimeni nu se-ntreabă, după cum nimeni nu-şi explică de ce au preferat liderii maghiari segregaţionismul şi băltirea. Singurul gând care-mi vine în minte este că şi-au dorit să fie „victime” discriminate şi marginalizate de odiosul stat român, pentru a putea plânge la porţile Europei şi pe umărul patriei-mamă... Din păcate,  efectele acestei politici masochiste se fac simţite, de 20 de ani încoace, şi pentru românii, şi pentru maghiarii din Covasna şi Harghita.

Aşa că adevăratul scop al unei reorganizări administrative ar fi un nou început, o ieşire din criză pe seama banilor europeni, mult mai accesibili pentru regiuni mai mari, şi a micşorării cheltuielilor bugetare. Toate astea ar putea însemna o viaţă mai bună pentru toţi locuitorii zonei, indiferent cum s-ar numi Regiunea cu pricina. Minuni în vremea noastră nu văd a se mai face... aşa că nu cred sub nicio formă în binefacerile unui Ţinut Secuiesc „indivizibil”, stresat şi frustrat economic şi etnic în inima României.

Este unul din motivele pentru care îmi doresc ca liderii politici maghiari să dea dovadă de înţelepciune, nu de cinism şi să agreeze o încorporare a Ţinutului Secuiesc într-o regiune care să aibă forţă economică. Dacă se vor crampona de ideea acestui Ţinut cu orice preţ şi vor părăsi Coaliţia de guvernare – aşa cum ameninţă nu suficient de voalat – atunci s-ar putea să constate că alianţa cu PSD şi PNL, care îi aşteaptă cu braţele deschise, este mult mai dură decât cea pe care au avut-o cu PDL. Va fi suficient să se uite la viitorii „parteneri” cu care vor colabora la nivel local (includ aici şi „ofiţerii de investigaţii” ai Partidului Conservator), ca să înţeleagă o veche vorbă românească: rău cu rău, dar mai rău fără rău...