Mai mulți turiști, însă mai puțini bani
Covăsnenii aleg vacanțe mai scurte, cu destinații mai apropiate.
O fi criză, dar oamenii nu au renunțat la vacanțe. E drept, acestea sunt acum mai scurte, iar în loc de Austria, de exemplu, mulți aleg să meargă la schi în Bulgaria, pentru că acolo e mai ieftin. Vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, László Endre, spune că în anul 2012 nu a scăzut numărul clienților agențiilor de turism, în schimb suma de bani încasată este mai mică.
„Oamenii merg în continuare în străinătate, dar cheltuiesc mai puțin pe vacanțe. De obicei aleg destinații mai apropiate și hoteluri mai ieftine, iar vacanțele au fost scurtate cu câteva zile. De aceea pot spune că în 2012 numărul turiștilor care au plecat în vacanță a crescut, însă sumele încasate de la ei au scăzut” – a declarat László Endre.
În legătură cu turismul balnear, vicepreședintele ANAT spune că stațiunile de profil din țară trebuiau privatizate la începutul anilor ’90. „Aici turismul balnear a rămas la nivelul de turism social, care se va închide dacă nu vor mai exista bilete de tratament subvenționate de stat. Dacă s-ar investi în aceste stațiuni, aș avea așteptări foarte mari de la ele. Sunt optimist, spun că trebuie să ieșim din acest impas și să ne aliniem la standardele în domeniu, dat fiind faptul că în străinătate turismul wellness este la mare căutare” – spune László Endre.