COMUNICATE 4 aprilie 2011

Roza Vânturilor – culegătorii cântecelor de munte

de Andreea Dabija Kelemen | 4800 vizualizări
Sunt foarte puţini iubitori de folk care să nu fi auzit măcar odată vreo piesă a trupei braşovene Roza Vânturilor. Melodii precum „Râpa”, „Vânt de Brad” sau „Numai noi” sunt nelipsite la orice foc de tabără sau eveniment folk. Roza Vânturilor a fost fondată în 1997, iar pe atunci formula trupei era compusă din Dan Bourosu chitară şi voce, Teodora Radu voce, George Petcu, chitară bass şi Marius Radu, clape şi voce. Din păcate, trupa

Sunt foarte puţini iubitori de folk care să nu fi auzit măcar odată vreo piesă a trupei braşovene Roza Vânturilor. Melodii precum „Râpa”, „Vânt de Brad” sau „Numai noi” sunt nelipsite la orice foc de tabără sau eveniment folk. Roza Vânturilor a fost fondată în 1997, iar pe atunci formula trupei era compusă din Dan Bourosu chitară şi voce, Teodora Radu voce, George Petcu, chitară bass şi Marius Radu, clape şi voce. Din păcate, trupa s-a destrămat 3 ani mai târziu, iar unele piese au continuat să facă parte din repertoriul Group 89 din Întorsura Buzăului, formaţie în care Teodora şi Marius cântă de atunci până în prezent. Marius ne-a povestit despre perioada de succes a trupei şi ne-a dezvăluit motivul destrămării ei.

-       Cine a fost cu ideea fondării trupei, în ce an?

-       Cântam cu băieţii din ’97, iar în ’99 un prieten de-al meu, Tibi Kongeag, a venit cu numele trupei - Roza Vanturilor şi cu ideea de a face un album sau mai multe cu melodiile care se cântau pe munte. Toate acestea cu scopul de a le face cunoscute publicului larg, am orchestrat totul pentru ca cei care ascultă cu mare drag muzică de trupă cu tobe şi bass, nu doar chitară… ne doream foarte mult ca melodiile cântate la cabane să fie cunoscute.

-

- Pe ce stil vă axaţi?

- Cântam multe genuri, dar în general ne axam pe pop-rock şi îndrăgitul folk.

- De ce aţi ales numele Roza Vânturilor?

- Roza vânturilor pentru că ne-a plăcut foarte mult ideea întâlnirii tuturor vânturilor, sus pe creste se aude cel mai des muzica noastră, de acolo am şi cules-o. Am fost şi suntem iubitori de munte, de drumeţii, de muzică bună, de calitate.

- Cine a compus muzica, versurile…

- Toate piesele sunt culese din folclorul montaniard, ele au fost declarate piese tradiţionale la Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru drepturile de autor (UCMR-ADA). Trupa Roza Vânturilor şi casa de producţie au drepturile rezervate doar pe varianta singurului album al nostru, cu 10 piese, scos în 1999 numit “Cântece de munte - Roza Vânturilor vol I”. Menţionez că în acea perioadă am umblat foarte mult pe munte cu cercul de turism de la Babarunca din Săcele, iar materialele cu piesele de munte le-am primit de la şeful cercului, se numeşte Gyuszi, îi mulţumesc!

- Care a fost prima piesă marca Roza Vânturilor..?

- Prima piesă a fost “Vânt de brad”, această superbă melodie mărturisesc că am învăţat-o la un festival de la Ploieşti, apoi în toamna următoare am cântat-o cu Teo la un concurs de orientare turistică, în faza naţională la proba culturală şi a fost extrem de apreciată, aducându-ne chiar marele premiu.

- Care este piesa cu cel mai mare lipici la public?

- Cele mai cunoscute sunt categoric piesele „Numai noi” şi „Vânt de brad”, erau de asemenea foarte cerute „Imnul Bucegilor” şi „Râpa albastră”, nouă ne plac toate.

- De ce nu mai există trupa acum? Care a fost motivul destrămării? Aţi luat-o fiecare pe alt drum…

- În anul 2000, în preajma sărbătorilor pascale, ţin minte că am avut o discuţie în trupă… una mai puţin plăcută. După aceea eu am decis să plec şi să cânt cu Group 89, Teodora cânta şi ea pe atunci cu această formaţie. Sincer principalul motiv al destrămării a fost faptul că Dan chitaristul nu se împăca cu formula iniţială, el dorea alţi oameni în trupă, visam lucruri diferite, atunci am convenit că e mai bine ca fiecare să-şi urmeze drumul… Dan la ora actuală este cotat foarte bine ca şi chitarist, este în primii 10 din ţară, ne bucurăm pentru el. Albumul scos de noi a însemnat pentru el o rampă de lansare în lumea bună a muzicii de calitate româneşti. Eu şi Teo cântăm acum în Group 89, iar chitaristul Gorge Petcu este singurul din vechea formulă care în prezent cântă foarte rar.

- Există dorinţa sau posibilitatea să refaceţi trupa?

- În vechea formulă nicio şansă. Prin Group 89 am continuat ceea ce începusem cu Roza Vânturilor.

- Ce îţi vine în minte când te gândeşti la clipele frumoase petrecute alături de vechii colegi?

- Cele mai frumoase amintiri sunt acelea petrecute în faţa publicului, de exemplu a fost copleşitor momentul în care am cântat la Berarul din Braşov, în 1999, în faţa a mii de oameni. Publicul a cântat cu noi “Vânt de Brad”, ştiau perfect versurile, am rămas profund impresionaţi.

- Ce artişti admiraţi?

- Categoric Holograf, Iris, Phoenix, Voltaj, Compact, Bosquito, Morandi, Andra, iar de afară Eric Clapton, Santana, Al Jareau, AC/DC, Scorpions, Metallica, Eros Ramazzoti, Joe Cocker, Tina Turner, Zucherro şi mulţi alţii.

- Un mic excerciţiu: spune-mi te rog la ce te gândeşti când auzi “Roza Vânturilor”? Descrie-ne starea…

- O perioadă frumoasă din viaţa nostră, plină de entuziasm, eram tineri… totuşi se putea şi mai bine, sunt ceva regrete…

Distribuie articolul:  
|

COMUNICATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.