CULTURA 27 aprilie 2014

Zi istorică: Papa Ioan Paul al II-lea şi Papa Ioan al XXIII-lea vor fi canonizați

de Covasna Media | 641 vizualizări

Un moment istoric are loc astăzi la Vatican: lumea întreagă va asista la o dublă canonizare. Papa Ioan Paul al II-lea şi Papa Ioan al XXIII-lea vor fi trecuţi în rândul sfinţilor, în cadrul unei ceremonii care se va desfăşura în Piaţa Sfântul Petru şi care va fi condusă de actualul Suveran Pontif, Papa Francisc, care va fi asistat și de Papa emerit, Benedict al XVI-lea. Este pentru prima dată când doi papi sunt canonizaţi în cadrul aceleiaşi ceremonii. La eveniment vor asista 98 de delegaţii oficiale, 24 de şefi de stat şi de guvern şi sute de mii de pelerini din întreaga lume.

Papa Ioan Paul al II-lea şi Papa Ioan al XXIII-lea au fost mai întâi beatificaţi, o etapă obligatorie pentru sanctificare, iar de astăzi vor avea o dată în calendar la care vor fi celebraţi.

Ambii suverani pontifi au vizitat România. În 1999, la zece ani de la căderea comunismului, Ioan Paul al II-lea era primul papă care vizita o ţară majoritar ortodoxă. Ioan al XXIII-lea a vizitat şi el România în anii '30, pe vremea când nu devenise încă papă şi se afla într-o misiune diplomatică.

O slujbă de celebrare a acestui eveniment are loc şi la Bucureşti, la Catedrala Sfântul Iosif.

800.000 de pelerini sunt așteptați la Vatican

În Piața Sfântul Petru au ajuns deja de sâmbătă zeci de mii de credincioşi din întreaga lume. Potrivit autorităţilor italiene, la eveniment vor fi prezenţi peste opt sute de mii de oameni.

„Italia s-a pregătit într-un mod extraordinar pentru a primi sute de mii de oameni într-un timp foarte scurt, sunt ambulanțe în jurul Pieţei, metrourile merg toată noaptea, oamenii s-au aşezat deja acolo, sunt pe toate străzile, la toate colţurile, este o atmosferă extraordinară, de sărbătoare, vin pelerini din toate părţile, dar mai ales din Polonia”, a povestit Ana Boariu, jurnalist și teolog.

Firesc, prezența polonezilor este foarte pregnantă. La ceremonie vor participa șeful statului polonez, Bronislaw Komorowski, dar și fostul președinte Lech Walesa, care l-a cunoscut personal pe Papa Ioan Paul al II-lea, polonez de origine.

Atmosfera este ca de sărbătoare la Vatican şi la Roma, în aşteptarea cermoniei de canonizare. Primii pelerini s-au instalat în Piaţa Sfântul Petru, pentru a fi siguri că nu vor pierde niciun moment.

„Papa Ioan Paul al II-lea a avut un impact puternic asupra vieţii mele. Am fost aici, în 1983. Am condus delegaţia nigeriană pentru o audienţă cu papa, iar de la acea întâlnire cu el, viaţa mea s-a schimbat”, a declarat o femeie.

„Canonizarea, în special cea a lui Ioan Paul al II-lea, este pentru noi tinereţea, el este papa tinereţii noastre, el a făcut multe pentru tineri”, spune o alta.

„Nu avem nimic cu noi, doar steagul, şi suntem foarte fericiţi că suntem aici, chiar dacă plouă, suntem fericiţi”, declară un tânăr.

Pe lângă oficiali şi pelerini obişnuiţi, la ceremonie va participa şi strănepotul Papei Ioan al XXIII-lea, Marco Roncalli. „Drept să vă spun, nu văd ceva senzaţional aici. Nu este un premiu acordat unor super-eroi, aceasta este o confirmare puternică”, a spus el.

La Vatican a ajuns şi un german, la volanul unei maşini poloneze, fabricate în 1958, care i-a aparţinut cardinalului Karol Wojtila, înainte să devină Papa Ioan Paul al II-lea. Bărbatul a călătorit de la Berlin până la Roma pentru că a dorit să fie prezent la ceremonia de canonizare a fostului suveran.

Papa Ioan Paul al II-lea a fost primul Suveran Pontif provenind dintr-o țară din estul Europei. El a fost ales în octombrie 1978, când Polonia se afla în sfera de influență sovietică, și a slujit până la moartea sa, la 2 aprilie 2005, devenind al doilea papă din istorie cu o durată activă așa îndelungată a pontificatului.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.