CULTURA 25 iunie 2018

Volum de poezii, lansat de o autoare din Covasna

de Iulia Drăghici - Taraș | 1447 vizualizări

Cartea Mónikăi Tóth - „Tu eşti roua dimineţii” conține 142 de poezii

Poeta din orașul Covasna, Mónika Tóth și-a făcut debutul în rândul autorilor covăsneni de limbă română cu volumul de poezii „Tu ești roua dimineții”. Cartea, care are 58 de pagini și 142 de poezii, a apărut în 19 iunie la editura „Contraste Culturale” din Giurgiu.

„Dacă eşti iubitor de literatură, trebuie să citeşti cartea mea, „Tu eşti roua dimineţii”. Scriu când am inspiraţie şi starea necesară. Îmi place să scriu. „Tu eşti roua dimineţii” s-a născut din dorinţa de a adăuga pe rafturile bibliotecilor o carte semnată de mine. Sursa de inspiraţie este viaţa însăşi. Îmi place să-mi exprim  ideile deschis, cât mai limpede şi clar. Mi-a fost dat să întâlnesc pe parcursul  vieţii oameni care m-au marcat prin felul lor de a fi (Vasile, Gheorghe și Arap), iar lor le-am dedicat cartea”, a declarat, pentru Observatorul de Covasna, poeta din orașul Covasna, Mónika Tóth.

Cu toate că încă nu a stabilit o dată sau o locație oficială de lansare și prezentare către publicul iubitor de poezie, cartea autoarei din orașul Covasna va fi donată unor biblioteci, de unde va putea fi citită de cei interesați, iar printre acestea se numără Biblioteca Judeţeană „Bod Peter” din Sfântu Gheorghe, Biblioteca Orăşenească Covasna sau Biblioteca Judeţeană Gheorghe Bariţiu din Braşov.

De asemenea, volumul poate fi cumpărat prin comandă la adresa de e-mail: monikatoth314@yahoo.com, la prețul de 18 lei.

„Tu eşti roua dimineţii/Tu eşti căldura din priviri/Tu eşti melodie/Tu eşti izvorul de viaţă/Tu eşti cuvânt /Tu eşti chiar altfel/Tu eşti bogăţia mea”, sunt versurile poeziei care a dat numele cărții, „Tu eşti roua dimineţii”.

Primul volum al poetei din Covasna a fost scris în limba maghiară și lansat în 2015, cu titlul „Îmi lipsești”, la Editura T3 din Sfântu Gheorghe.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.