CULTURA 24 octombrie 2022

Trupa Osonó a ajuns la reprezentaţia 600 cu „Chipul din oglinda apei”

de Covasna Media | 654 vizualizări

Spectacolul de teatru documentar „Chipul din oglinda apei”, în regia lui Fazakas Misi, a ajuns la reprezentația 600, care va avea loc marți, 25 octombrie, la Teatrul Katona József din Budapesta. De la premiera din 21 mai 2011 și până în prezent, producția a fost prezentată pe 3 continente, respectiv în 24 de țări și 191 de orașe. Spectacolul a reprezentat România și Europa de Est la 12 festivaluri internaționale şi a obținut mai multe premii. Din distribuţia spectacolului face parte un actor important al Trupei Osonó, Mucha Oszkár, care a rămas neschimbat de la premieră, iar alături de el au jucat 51 de tineri, printre care și 3 actori din Thailanda. Cele 600 de reprezentaţii au reunit în jurul lor 32.000 spectatori.

Între 23-28 octombrie, cu sprijinul Fundației Tiszta Formák din Ungaria, trupa va avea nouă reprezentații în Budapesta și în Teatrul Weöres Sándor din Szombathely. Fiecare reprezentaţie cu „Chipul din oglinda apei” este urmată de o întâlnire cu spectatorii, prin care Trupa Osonó deschide o dezbatere pe marginea problemelor şi a temelor abordate în spectacol: sărăcia şi abandonul şcolar şi cel familial, avortul, rupturile dintre părinţi, neîncrederea în autoritățile publice, inconsecvenţa programelor de școlarizare și lipsa modelelor din viaţa copiilor şi a tinerilor. 

Distribuția: Mucha Oszkár, Mihácsi Veronika, Kalotai Máté, Bocsárdi Panna, Hubbes Matyi, Kurkó Karolina

Tehnician: Csortán Géza

Regia: Fazakas Misi.

Teatrul Osonó este o iniţiativă teatrală independentă, un atelier cultural, unde tinerii au şansa de a experimenta diverse formule teatrale contemporane. Teatrul Osonó produce spectacole de teatru, organizează workshop-uri şi training-uri pentru tineri şi adulţi, iar toate reprezentaţiile sale teatrale sunt urmate de dialoguri cu spectatorii, cu scopul de a exersa împreună comunicarea pe teme de interes comun. Proiectele educaţionale şi sociale ale Trupei Osonó sunt gândite drept spaţii de întâlnire şi dezbatere pe teme de maximă actualitate, unde participanţii trăiesc o intensă experienţă a cunoaşterii de sine, prin confruntarea cu ceilalţi.

Programul reprezentaţiilor : 

23 octombrie, ora 14.30: Budapesta, Liceul de Arte Metodist Forrai

24 octombrie, ora 11.45: Budapesta, Gimnaziul II. Rákóczi Ferenc

25 octombrie, ora 19.15: Budapesta, Teatrul Katona József 

26 octombrie, ora 15 și 17.30: Szombathely, Teatrul Weöres Sándor

27 octombrie, ora 15 și 17.30: Szombathely, Teatrul Weöres Sándor

28 octombrie, ora 15.30 și 17.30: Budapesta, Gimnaziul Vörösmarty Mihály.

(Sursa: comunicat de presă)

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.