CULTURA Acum 2 zile, 1 ora

Teatrul „Andrei Mureşanu” încheie stagiunea cu premiera „Peter Pan”

de Agerpres | 329 vizualizări

Teatrul „Andrei Mureşanu” (TAM) din Sfântu Gheorghe îşi încheie stagiunea cu premiera spectacolului „Peter Pan”, care se va juca pe 28 iunie, cu casa închisă.

„Deşi publicul ţintă al spectacolului sunt copiii, lumea de vis, cu zâne, piraţi şi copii hoinari, în care aventurile extraordinare ale lui Peter Pan şi ale prietenilor săi prind viaţă, poate umple de bucurie şi entuziasm sufletele spectatorilor de orice vârste, de la 3 la 99 de ani (...) În varianta montată la TAM, „Peter Pan” este un muzical de familie a cărui adaptare este realizată de regizoarea Oana Leahu, cu o scenografie inovatoare semnată de Alina Herescu. Muzica originală este compusă de Marius Popa, iar coregrafia a fost concepută de Attila Bordas. Spectacolul beneficiază de o orchestraţie realizată de Medea Bălănică şi de animaţii create de Ördög Gyárfás Ágota, care a realizat şi afişul”, se arată într-un comunicat de presă remis marţi AGERPRES.

Premiera spectacolului „Peter Pan”, după J. M. Barrie şi Cristian Mitescu, va avea loc vineri, 28 iunie, de la ora 17, iar biletele sunt deja epuizate.

„Ne doream o postare de tipul „save the date” pentru premiera din 28 iunie, dar spre surprinderea noastră, înainte să apucăm să facem anunţul oficial, în 2 ore s-au vândut toate biletele pe eventim (...) Promitem ca din septembrie să jucăm „Peter Pan” suficient de des, astfel încât toată lumea doritoare să apuce să îl vadă”, menţionează reprezentanţii instituţiei pe pagina de Facebook.

Sursa foto: Teatrul Andrei Mureșanu

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.