CULTURA 7 octombrie 2022

Sud-Estul Transilvaniei în lucrări reprezentative

de Covasna Media | 863 vizualizări

Publicarea documentelor și a interpretărilor acestora privind istoria, cultura și spiritualitatea sud-estului Transilvaniei este un demers reprezentativ pentru Editura Eurocarpatica din Sfântu Gheorghe. Astfel, apariția editorială Românii din Treiscaune, Ciuc, Giurgeu și Odorhei în presa din Transilvania până în anul 1918 se înscrie în proiectul de anvergură „Promovarea identității românești din sud-estul Transilvaniei prin lucrări reprezentative”, cu susținere guvernamentală. Ediția îngrijită de Ana Dobreanu, Ciprian Hugianu, Ioan Lăcătușu și Vasile Lechințan propune spre edificare în circuitul public informații inedite, aflate în special în arhiva Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” (și alte arhive transilvane), privind problematica stringentă cu care se confruntau românii din fostele comitate, mai ales legat de biserică, școală, tradiții, forme de organizare comunitară. Deși până la Marea Unire comunitățile românești nu aveau publicații proprii, preocupările și idealurile lor apăreau consecvent în Telegraful român, Gazeta Transilvaniei, Tribuna, Luceafărul, Românul, Unirea, ce apăreau la Sibiu, Brașov, Arad, Pesta sau Blaj. 

Volumul este finalizat pe linia de referință a istoriografiei transilvane, cea fidelă regulilor, echilibrului și certitudinilor, autorii fiind istorici și biografi cu vocație în a prezenta esența transilvanității, mai ales în vremuri incerte când se mai visează la „glorii apuse” și, tendențios, este mistificat adevărul istoric. „Eseuri istorice se pot scrie multe – consemnează acad. Ioan Aurel Pop în „Transilvania, starea noastră de veghe” – opinii despre trecut poate exprima oricine, dar scrisul istoric trebuie lăsat istoricilor de meserie, cercetătorilor, celor obișnuiți și pregătiți să opereze cu sursele istorice”. Transilvania e loc pentru varietate și diversitate – își continuă Ioan Aurel Pop comentariul – „cu o condiție: garantarea perpetuării personalității regiunii, a zestrei sale istorice, a valorilor tradiționale care au consacrat-o și i-au creat specificul”.

Astfel, prin acribia cercetărilor și rigoarea argumentelor, autorii resping tenebroase și superficiale intenții ce neagă cu rea-credință existența elementului românesc și continuitatea acestuia pe teritoriile ce formează astăzi județele Covasna și Harghita.

În studiul „Comunitățile românești din fostele scaune secuiești Treiscaune, Ciuc, Giurgeu și Odorhei până la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918” semnat de dr. Ioan Lăcătușu, cu care se deschide cuprinsul volumului, este acreditată ideea că istoria Arcului Intracarpatic nu începe cu colonizarea secuilor și nu se rezumă la cronica unei etnii unice, privilegiate, ci ea înseamnă conviețuire, interferențe, complementaritate. Credincioșii de lege românească, preoții, școlile confesionale ortodoxe și greco-catolice, negustorii și meșteșugarii români, ofițerii din regimentele grănicerești, ocupația păstoritului, circulația cărților de cult în limba română, prezența Astrei, participanții la Marea Unire susțin vigoarea elementului românesc în fostele scaune secuiești. Este salutară în studiul menționat argumentarea in extenso, prin surse ecleziastice, registre parohiale, conscripții, șematisme, recensăminte a mărimii comunităților românești din fostele scaune secuiești în prima jumătate a secolului al XIX-lea, evoluția demografică a acestora și corelarea cu potențialul lor uman și material în a susține funcționarea instituțiilor identitare fundamentale, biserica și școala. Ideatica este continuată în paginile următorului capitol al volumului, „Articole privind aspecte ale vieții bisericești, culturale, sociale și cotidiene a românilor din Treiscaune, Ciuc, Giurgeu și Odorhei în presa din Transilvania (sec. XIX – începutul sec. XX), pe structuri administrative și instituționale”, impresionant corpus ce detaliază starea de „abnegatiune sî sacrificie” a comunităților românești, „câmpulu de lucrare pentru interesele bisericesci sî scolarie române”. Exemplificăm prin corespondențele trimise din comitatul Treiscaune „Tribunei poporului” pe parcursul anului 1908, purtând fiorul dramatic al celor oropsiți „din acest comitat, jumătate risipit, jumătate pierdut și maghiarizat”, cuprinzând și date statistice despre comunitățile românești, după șematismul „călindarului arhidicesan”, stabilind numărul românilor ortodocși, al uniților și al celor maghiarizați: „În comitatul Treiscaunelor trăiesc aproximativ (…) vreo 27.000 de români ortodocși. Cele câteva mii de români uniți s’au maghiarizat cu totul. Dar și printre ortodocși numărăm vreo 5 până în 6000 de suflete pierdute în limbă, deși nu în conștiința lor de români”. În corespondențe apar frustrările comunităților românești, vătămate de „cele mai sacre drepturi”, fiind considerate „punctul negru pe mapa secuimii” (după Csiki Lapok), dar și o neîncetată luptă cu arme „juste și legale”. Când din protopopiatul Giurgeului sunt trecute, în mod surprinzător, la episcopia Hajdudorog 6 parohii și 38 de filii, preoții care reacționează sunt puși „sub cercetare criminală”, începând prigonirile „contra celor care au încercat să se apere împotriva episcopiei maghiare”. 

Spre publicațiile Unirea, Românul, Gazeta Transilvaniei sunt trimise sistematic corespondențe despre astfel de evenimente care creează nedumeriri și îngrijorări și pun „zăgaz înaintării”. Comunitățile românești, cu un puternic sentiment al comuniunii, își creează forme de apărare prin „misiuni” bisericești, sinoade, reuniuni ale învățătorilor, acte de caritate, înființarea societăților de lectură sau, prin ASTRA, a bibliotecilor poporale. Semnatarii corespondențelor îndeamnă la luciditate prin spirit civic, căci timpul „viforos și neprielnic” pe care-l trăiesc comunitățile românești vine și din faptul că (o spune Silvestru Moldovan într-o conferință ASTRA din 1895) „am fost noi prea îngăduitori”.

Sunt prezentate, ca un capitol aparte, aspecte privind viața bisericească a românilor din fostele scaune secuiești relatate în paginile publicației „Telegraful român”, așa cum au fost cuprinse în lucrarea de doctorat a Nicoletei Ploșnea, „Biserici, școli, comunități rurale românești din Covasna și Harghita (1850-1918)”, și, de asemenea, ca un capitol aparte, semnat de dr. Ioan Lăcătușu și dr. Vasile Lechințan, rolul pe care l-a avut ASTRA în comunitățile românești din Treiscaune, Ciuc, Giurgeu și Odorhei în perioada 1871-1918, cu accente pe activitatea lui Octavian Codru Tăslăuanu ca secretar al Asociațiunii ASTRA.

Edificatoare sunt paginile volumului cu referiri la corespondența românilor din secuime în „Gazeta Transilvaniei” din 1889, 1890, 1894, 1899 și 1909, argumentate de Vasile Lechințan și Octavian Zegreanu. „Gazeta Transilvaniei”, ca importantă publicație a „conștiinței și pedagogiei” românești, publica descrieri pitorești din interiorul Arcului Carpatic, împrejurări care evidențiau caracterul oamenilor din aceste locuri, înființarea unor ateliere industriale, eforturile pentru perpetuarea tradițiilor populare ca „străvechi exercițiu de civilizație”, preocuparea comunităților românești pentru construirea de biserici și școli acolo unde „poporul, izolat de frații săi de sânge, este hulit, persecutat și descurajat”. Sunt transmise redacției și date privind personalități ale românilor, evocări istorice, convocări și adunări ale Despărțămintelor ASTREI, nevoia de reamenajări în stațiunile balneare Tușnad, Borsec, Vâlcele și Malnaș, evenimente culturale, sinoade, acte de caritate, întâmplări cotidiene, participarea învățătorilor români la cursuri pentru învățarea limbii maghiare în 1894 la Sfântu Gheorghe și înfruntarea deschisă din partea acestora a șovinismului maghiar în contextul mișcării naționale a Memorandumului.

Un documentar al lui Ștefan Pătrîntaș despre Adunarea Despărțământului Reghin al ASTREI desfășurată în 1911 la Toplița, așa cum a fost ilustrată într-o comunicare științifică a prof. univ. dr. Liviu Boar, și un alt documentar al dr. Ioan Lăcătușu cu referire la intervenția lui Alexandru Vaida Voevod în parlamentul de la Budapesta în apărarea greco-catolicilor din protopopiatul Giurgeu (azi județul Harghita), trecuți cu forța sub jurisdicția Episcopiei de Hajdudorog, unitate de cult a bisericii greco-catolice maghiare, complinesc cu efect cuprinsul volumului. 

Prezentarea în spectru actual a comunităților românești prin pagini de presă transilvană într-o perioadă potrivnică identității lor contribuie la întărirea percepției juste a destinului românilor din Covasna și Harghita și la înțelegerea necesității sprijinului permanent și constituțional acordat acestora de statul român. Este mesajul reverberant al volumului, în întregul lui argumentum al faptului că românii din fostele scaune secuiești și-au așezat în evanghelia minții și sufletului sfințenia edificiului național.

Valentin Marica

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.