CULTURA 7 septembrie 2018

Stagiune nouă la Studio M, bogată în deplasări și festivaluri

de Covasna Media | 642 vizualizări

Trupa Studio M din Sfântu Gheorghe începe stagiunea 2018/2019 plină cu proiecte și programe interesante și va pune mai mult accent pe deplasări și participări la festivaluri de teatru din toată țara. Pe lângă spectacolele ținute în repertoriu trupa va avea două premiere noi dintre care prima va fi o coproducție internațională cu trupa Compagnie Pal Frenak și Trafó House of Contemporary Arts din Budapesta, o scenă importantă a artei contemporane din Europa.

Pe parcursul lunilor septembrie, octombrie și noiembrie Studio M va realiza turneul național al spectacolului Pomană, o coproducție Studio M & Compagnie Pal Frenak în șapte locații din țară – Teatrul Maghiar de Stat din Cluj Napoca (7 septembrie), Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea (18 septembrie), Teatrul Csíki Játékszín din Miercurea Ciuc, Teatrul de Nord Satu Mare – Trupa Harag György (30 septembrie), Teatrul Național Târgu Mureș - Trupa Tompa Miklós din Târgu Mureș (12 octombrie), Teatrul Studio Figura din Gheorgheni (16 octombrie) respectiv Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara (20 noiembrie). Dintre orașele țintă ale turneului Râmnicu Vâlcea reprezintă o „premieră” pentru Studio M, fiind prima dată când trupa va juca pentru publicul vâlcean. Turneul reprezintă de asemenea o reînnoire de colaborare cu teatrele din Miercurea Ciuc și Cluj Napoca. Turneul se va realiza cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), Uniunea Tetrală din România (UNITER), Fondul Bethlen Gábor și Fundația Communitas.

Luna octombrie va fi dedicată festivalurilor de teatru din țară în cadrul cărora trupa va participa la cinci festivaluri cu două spectacole diferite. Cu spectacolul inedit LIFT – boys will be boys realizat în regia și coregrafia lui Ferenc Fehér Studio M va participa la a noua ediție a Festivalului de Teatru Interetnic în Odorheiu Secuiesc și la Festin pe Bulevard, festivalul Teatrului Nottara din București. Producția Pomană va ajunge la dance.movement.theatre, festivalul Teatrului Figura Studio din Gheorgheni, la Festivalul Teatrului de Nord din Satu Mare, respectiv la cel mai important festival de teatru din țară, Festivalul Național de Teatru din București (FNT).

Pe parcursul stagiunii trupa va avea două premiere. Spectacolul W_all se realizează în colaborare internațională cu trupa Compagnie Pal Frenak și Trafó House of Contemporary Arts din Budapesta, o scenă importantă a artelor contemporane din Europa. Producția W_all, în mod inedit, va avea două premiere pe parcursul lunii noiembrie, prima fiind realizată la Budapesta, în Trafo House pe 1 și 2 noiembrie. Premiera din Sfântu Gheorghe va avea loc pe 15 și 16 noiembrie în Studioul de Dans Háromszék. Proiectul internațional W_all este co-finanțat de Adminsitrația Fondului Cultural Național și Fondul Bethlen Gábor.

A doua premieră va avea loc în februarie 2019 în regia lui Sebastian Marina, actor al teatrului Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe. Spectacolul intitulat Perfect strangers este bazat pe filmul Perfetti sconosciuti al regizorului italian Paolo Genovese. Tot în stagiunea curentă vor începe repetițiile producției Up and down, premiera căreia va avea loc în stagiunea 2019/2020 și reprezintă prima colaborare cu interpreta și coregrafa Rita Góbi din Budapesta.

În Sfântu Gheorghe Studio M va deschide stagiunea pe data de 24 septembrie cu spectacolul Danse noir, regizat de Dóra. Bilete se găsesc online pe www.biletmaster.ro.

Mai multe detalii despre programele și evenimentele trupei pe www.m-studio.ro și www.facebook.com/MovementTheater.mstudio

Foto: Barabás Zsolt

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.