CULTURA 20 februarie 2023

Portul popular, sărbătorit cu multă voie bună și anul acesta la Covasna

de Daniela Luca | 3620 vizualizări

Cea de-a IV-a ediție a Balului Portului Popular de la Covasna a fost marcată la finalul săptămânii trecute, în sala de evenimente Momentum. Aproximativ 300 de persoane și-au scos la purtare cele mai frumoase straie din garderobă și și-au dat întâlnire la sărbătoarea organizată de Asociația Cultural-Creștină „Justinian Teculescu” din orașul Covasna. 

Unul dintre organizatorii evenimentului ne-a spus că printre invitați s-au numărat iubitori ai portului popular din Covasna, Sfântu Gheorghe, Întorsura Buzăului, dar și din Brașov, Ploiești, Galați și Sibiu. 

„Din punctul meu de vedere, a fost unul dintre cele mai reușite evenimente de până acum. Din câte am vorbit cu participanții, au fost foarte mulțumiți. Le-a plăcut. Probabil că și cei doi ani de pauză au făcut să fie revederea mai frumoasă. Au fost în jur de 300 de participanți. Ediția de anul viitor ne dorim să fie cel puțin la fel de frumoasă ca și asta. Data de obicei e stabilită în sâmbăta dinainte de Lăsata Secului de carne. În funcție de cum va pica Paștele anul viitor, vom stabili și data. Locația a fost extraordinară. Mulțumim pe această cale gazdelor noastre de la sala de evenimente Momentum. A fost mare, aerisit, mâncare foarte bună. Au venit oameni din mai multe localități, ceea ce ne bucură”, ne-a spus unul dintre organizatori, membru al Asociației Cultural-Creștine „Justinian Teculescu”, Balea Dumitru. 

Veselia și cheful de joc au fost sentimente care au dominat atmosfera de bal, ne-a spus unul dintre participanți.

„A fost un eveniment minunat, de la o formație de excepție până la meniul gustos, la un preț accesibil pentru toți locuitorii orașului. Portul popular este foarte important pentru noi și mă bucur că tradiția merge mai departe”, ne-a împărtășit un tânăr din Covasna, Georgian Costea. 

Mărturie a faptului că evenimentul a fost unul de succes o reprezintă şi declaraţia unei doamne din Brașov, care spune că a trăit sâmbătă momente de aleasă bucurie, alături de ceilalți iubitori ai tradițiilor românești. 

„Ne-am simțit minunat. A fost o atmosferă de binecuvântată sărbătoare. Tema balului, în mod inspirat aleasă, a fost Ascultare, Post, Rugăciune și mi-a indicat drumul către adevărata libertate. De exemplu, Ceata Tinerilor din zonă a prezentat o frumoasă priceasnă, care m-a făcut să mă gândesc că libertatea și pacea tuturor se obțin prin asumarea gândurilor, a cuvintelor rostite, a faptelor fiecăruia dintre noi. Până la urmă, libertatea de a fi tu însuți liber și în comuniune cu ceilalți se obține dacă te apleci cu respect către semenii tăi, și am trăit clipe de aleasă bucurie și respect pentru înaintașii noștri, în sensul că au fost interpretate jocuri populare: Chindia, Oița, Ciobănașul, Breaza, în care s-au prins tineri și mai puțin tineri cu multă bucurie și entuziasm. De asemenea, pot să vă spun că am trăit respectul pentru producătorii tradiționali, care cu generozitatea cunoscută deja au sponsorizat tombola și ne-au încântat seara cu roadele muncii lor. Consider că a fost o seară minunată, pentru că fiii satului au interpretat în formație cântece de respect pentru vitejia eroilor neamului. În concluzie, aș mulțumi organizatorilor, care au făcut tot ce a fost cu putință, să fie și masa îmbelșugată, și multă veselie”, ne-a spus Elena Mehedințu din Brașov. 

Cea de-a III-a ediție a evenimentului a fost organizată în 2020, iar atunci au sărbătorit portul popular în jur de 200 de persoane. Tot sâmbăta trecută a avut loc și Balul Portului Popular de la Sita Buzăului, aflat la a IX-a ediție.

Săptămâna aceasta, pe 25 februarie, este programat să aibă loc și Balul Portului Popular de la Brădet. Cu detalii despre acest eveniment vom reveni într-o ediție viitoare a ziarului Observatorul de Covasna.

Sursă foto: organizatori 

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.