CULTURA 14 august 2019

Pictori contemporani expun la Centrul de Cultură Arcuş

de Agerpres | 1404 vizualizări

Câţiva pictori contemporani, care participă în aceste zile la cea de-a cincea ediţie a proiectului de rezidenţă artistică „Predeluţ” de la Brădet- Întorsura Buzăului, îşi vor expune lucrările vineri, la Centrul de Cultură Arcuş din municipiul Sfântu Gheorghe.

În cadrul expoziţiei, care va fi deschisă publicului timp de aproape două săptămâni, vor putea fi văzute lucrări semnate de artiştii Florin Ciubotaru, Teodora Coltofean, Dorin Coltofeanu, May Oana Isar, Horia Paştină, Alexandrina Siminic, Mihai Sârbulescu şi Vasile Tolan.

Iniţiatorul proiectului, Petre Străchinaru a declarat că „Predeluţ” se doreşte a fi nu neapărat un spaţiu de creaţie, ci o „oază de relaxare pentru artiştii consacraţi, care merită o recompensă pentru contribuţia lor la cultura naţională”.

La primele patru rezidenţe artistice de la Brădet organizate în ultimii doi ani au participat artiştii plastici Ileana Victoria Dragomirescu, Virgiliu Parghel, Paula Gina Baranovschi, Veronica şi Traian Oancea, Teodor Vişan, Grigore Carata, Silvia Tiperciuc, Cela Neamţu, Costin Neamţu, Florentin Vesa, Mariana Gavrilă Vesa, Corneliu Ionescu, Diana Cepleanu, Claudius Pepine, Ioana Palamar, Irina Voicu, precum şi Ilie Leu şi Vasile Ostahi din Republica Moldova.

Vernisajul expoziţiei va avea loc vineri, de la ora 18,00, la Centrul de cultură Arcuş de la Casa Bastion din Sfântu Gheorghe.

Foto arhivă

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.