CULTURA 9 iunie 2020

Peste 1.300 de copii şi tineri transformă Perkő în Piatra judecăţii şi a comunităţii virtuale

de Covasna Media | 1172 vizualizări

De 15 ani, fix la mijlocul lui iunie, peste 1.000 de copii şi tineri, din ţară şi de peste hotare, se reunesc pe dealul Perkő, pentru a se bucura împreună de frumuseţea şi hazul dansurilor şi tradiţiilor populare, specifice comunităţilor din care fac parte. Este vorba de un proiect al Centrului de Cultură al Judeţului Covasna, care face parte dintr-un Program complex, gîndit pe termen lung, cu obiective mereu valabile: cultivarea pasiunii pentru muzica şi dansurile populare tradiţionale şi formarea reflexului de a proteja şi promova folclorul autentic al comunităţilor maghiare din Transilvania, dar şi cultivarea respectului şi a curiozităţii pentru valorile tradiţionale specifice  altor etnii; dezvoltarea unor relaţii de parteneriat între ansamblurile participante, şi a relaţiilor de prietenie între copiii şi tinerii de diverse etnii, care fac parte din formaţiile participante. Iniţiatorul şi coordonatorul proiectului este  Virág Endre, specialistul instituţiei noastre în domeniul folclorului coregrafic.

Ediţia 2020 poartă denumirea de „Perkő – Întîlnirea virtuală a Ansamblurilor Ardeleneşti de Dansuri Populare pentru Copii şi Tineri”, căci epidemia de Covid19 a făcut  imposibilă reunirea în spaţiul real. Perkő – în limba română Piatra judecăţii – este un loc de pelerinaj de la marginea comunei Sînzieni, judeţul Covasna. Conform unei legende locale, cînd se confruntau cu diverse probleme, locuitorii din zonă se adunau la Perkő, pentru a judeca / dezbate / chibzui împreună ce anume este de făcut spre binele comunităţii. Aşadar, sîmbătă şi duminică, 13-14 iunie 2020, pe pagina facebook a Festivalului şi cea a Centrului de Cultură al Judeţului Covasna, https://www.facebook.com/cultcov.ro, Perkő devine o Piatră a judecăţii şi a comunităţii virtuale – o comunitate virtuală formată din peste 1.300 de copii şi tineri pasionaţi de folclor, care activează în diverse ansambluri de dansuri populare din judeţele Covasna, Harghita, Braşov, Arad, Bacău, Bistriţa, Bihor, Alba, Cluj, Mureş, Sibiu, Sălaj şi Timiş. Ca de obicei, Întîlnirea de Perkő are şi invitaţi speciali, ansambluri foclorice pentru copii şi tineri  din Ungaria, Rusia, Voivodina şi Slovacia. Toate aceste ansambluri au fost invitate să participe la Întîlnirea virtuală de la Perkő prin înregistrări video cu momente folclorice, care exprimă pasiunea copiilor şi tinerilor pentru dansurile tradiţionale şi care contribuie la promovarea unor valori autentice ale comunităţilor pe care micii dansatori le reprezintă.

Centrul de Cultură al Judeţului Covasna

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.