CULTURA 10 ianuarie 2020

„Permanențe Eminesciene”, recital de poezie și muzică, la Sfântu Gheorghe

de Daniela Luca | 1708 vizualizări

Poeți din Miercurea Ciuc vor veni în reședința de județ pentru a celebra Ziua Culturii Naționale

Centrul European de Studii Covasna-Harghita și Despărțământul ASTRA Covasna-Harghita organizează, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, un recital de poezie și muzică „Permanențe Eminesciene”, semnat de Cenaclul Literar „Buna Vestire” din Miercurea Ciuc. Evenimentul va avea loc luni, 13 ianuarie, la Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe. 

Ziua Culturii Naționale reprezintă  nu numai o zi în care este celebrat „Luceafărul” poeziei românești, dar și o zi de reflecție asupra culturii române și a esenței românismului din sufletul fiecăruia. Aceste sentimente vor fi laitmotivul evenimentului de luni, 13 ianuarie, când poeții Ionel Simota, Georgeta Mănilă, Ramona Moldovan, Daniel Întuneric, Gheorghe Filip și solista Adriana Balog vor susține un recital de poezie și muzică, intitulat „Permanențe Eminesciene”. 

„Am convenit să asigurăm o anumită continuitate privind parteneriatul existent între Despărțământul ASTRA, Centrul nostru și Cenaclul Literar „Buna Vestire” și atunci de câțiva ani încoace la sărbătoarea dedicată lui Eminescu și Culturii Naționale, invitații principali sunt colegii noștri de la Miercurea Ciuc, deci Cenaclul Literar „Buna Vestire”, condus de poetul Ionel Simota și colegii domniei sale. Ei vor fi personajele principale în manifestarea de luni. Noi cei din Sfântu Gheorghe vom fi spectatori activi și vom asigura partea interactivă din finalul recitalului. Noi îi invităm și îi așteptăm pe toți cei interesați. Am fi bucuroși să se realizeze tot mai multe astfel de manifestări și ele să creeze un buchet de ceea ce înseamnă marcarea evenimentului atât de important, Ziua Culturii Naționale”, ne-a spus dr. Ioan Lăcătușu.

Recitalul „Permanențe Eminesciene” va avea loc luni, 13 ianuarie, de la ora 15:00, la Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din reședința de județ. 

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.