CULTURA 15 ianuarie 2020

„Pastilă” de cultură, chiar în centrul municipiului

de Daniela Luca | 1834 vizualizări

Expoziția Synopsis prezintă opere valoroase ale artiștilor transilvăneni din ultimii 100 de ani 

O selecție unică din colecția Asociației Centrul de Artă din Transilvania și a Fundației Sapientia poate fi văzută la Sfântu Gheorghe până pe 6 martie. Iubitorii de artă au posibilitatea să viziteze cele două spații expoziționale din Centrul de Artă din Transilvania, unde sunt expuse lucrări efectuate cu diferite tehnici, de la pictură și grafică, până la sculptură și ceramică. 

Expoziția Synopsis este o retrospectivă a celor cinci ani de activitate a Centrului de Artă din Transilvania. Din cele circa 500 de opere adunate de-a lungul timpului, aici au fost selectate cele mai valoroase. La acestea se adaugă și lucrările donate de artiști sau colecționari. 

„Ar trebui să vadă această expoziție în primul rând cei care sunt interesați de arta maghiară din Transilvania. Din această cauză s-a înființat Asociația Centrul de Artă din Transilvania pentru că s-a simțit că există o mare lipsă și în colecțiile românești și în colecțiile maghiare din Ungaria. Deci dacă mergem în Budapesta în marile muzee și în București, lipsește perioada asta din 1918 până chiar și în zilele de azi. Din acest punct de vedere eu cred că în acești cinci ani am reușit să adunăm o mare parte din lucrările artiștilor foarte importanți. Totodată, ar trebui să vină și alți oameni care poate nu au avut contact cu arta pentru că aici vor găsi valori. Ne ocupăm de diferite tehnici, începând de la pictură, sculptură, grafică, ceramică și în afară de asta și de toate perioadele din acești 100 de ani, deci avem o paletă largă - și lucrări video și instalații”, ne-a spus inspectorul de specialitate din cadrul Centrului de Artă din Transilvania, Madaras Péter. 

Colecția se va îmbogăți și în 2020, spune el, pentru că în continuare există artiști care donează zeci de lucrări. În plus, pentru că fundația Sapientia deține un buget fix pentru a cumpăra opere de artă de la licitații, colecția va deveni și mai valoroasă în timp, spune inspectorul de specialitate. 

Expoziția poate fi văzută la Centrul de Cultură din Transilvania de pe strada Oltului nr. 2, până pe 6 martie, de marți până vineri, între orele 10:00 și 17:00 și sâmbătă, între 10:00 și 18:00. Intrarea este liberă, iar vizitatorii pot beneficia de un ghid care îi va conduce în lumea artei.  

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.