Pe data de 6 aprilie a.c. părintele cărturar Ioan Tămaș Delavâlcele ar fi împlinit frumoasa vârstă de 70 de ani. Ne este greu, foarte greu, să marcăm această zi, în lipsa preotului, profesorului, publicistului, prietenului și OMULUI de spirit românesc, iubitor de Țară și de Neam. Părintele Ioan ne-a lăsat o frumoasă moștenire culturală care merită să fie postată pe „rafturile” unei biblioteci virtuale, pentru a putea fi consultată de mii de cititori. Până atunci, la rubrica „Pagini regăsite” redăm mesajul transmis de către Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, la împlinirea vârstei de 60 de ani.

Preacucernicului Părinte paroh Ioan Tămaș.

Distinse și stimate prietene!

La împlinirea frumoasei vârste de șaizeci de ani gândurile noastre de prețuire și iubire se îndreaptă spre cel care reprezintă o adevărată „voce a zonei, talentatul paroh” Ioan Tămaș de la Vâlcele, personalitate complexă pentru care păstorirea credincioşilor şi activitatea de educație religioasă, civică și culturală reprezintă un mod de existență.

În același timp, marcarea celor șase decenii de viața ne oferă fericitul prilej de a rememora în fața vâlcelenilor și a prietenilor Domniei Voastre, veniți din alte părți ale țării, cele mai de seamă momente din viața și activitatea pastorală, culturală și civică, considerată de membrii Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, un exemplu de dăruire și loialitate față de comunitatea în care trăiți.

Preotul și cărturarul Ioan Tămaș, cunoscut de publicul cititor de presă și literatură și sub numele de Ioan Tămaș Delavâlcele, s-a născut la 6 aprilie 1952, în satul Nănești, comuna Bârsana, județul Maramureș, fiind unicul copil al părinților săi Vasile și Ioana Tămaș, cărora le-a și dedicat cele mai sincere și sensibile rânduri din scrierile sale: „Ochii aceia calzi și senini, sub cupola cărora am primit puterea de a rosti marele cuvânt „Mama”, m-au învăluit și m-au călăuzit cu dulceața luminii lor pe toate cărările vieții. Sunt ochii Mamei, pe care i-am luat de-apururi în suflet și-i port de atunci ca pe un talisman prețios și nepieritor. Sub ploapele lor se află lacrima bucuriei primilor pași făcuți spre brațele ei întinse spre mine. În strălucirea dragostei lor se răsfățau farmecul zilelor de aur ale copilăriei mele…”.

Clasele primare și gimnaziale le-a urmat, sub ochii părinților, în satul natal, oameni gospodari, cu frica lui Dumnezeu, care-l cresc în iubire față de Domnul. „Plin de visuri mă înfrățesc cu drumul ce duce spre locul de închinare. Aud pașii părinților alături de mine. Tata mă ia de mână. Îi simt mâna bătătorită de munca câmpului. O simt caldă, în inima mea. Intru în biserica de lemn… În jurul meu se face gol, deși Biserica geme de lume… Cântarea mă învăluie ca o apă limpede, înmiresmată cu nard și smirnă. În fața ochilor aprinși, icoana lui Iisus, blândul fiu de tâmplar, e atât de cuceritoare. Ochii lui divini, numai bunătate, numai dragoste, numai iertare. Se desprinde din ramă. Coboară spre mine, blând ca un copil. Îmi mângâie credința ce se înfiripă timidă, curată, ca frăgezimea zorilor. Mă alintă cu dragostea Lui Dumnezeiască și-mi sărută sufletul bântuit de viforul ispitelor”.

După ce absolvă, în anul 1971, cursurile Liceului de cultură generală „Dragoș Vodă” din Sighetul Marmației, drumul îi este deschis spre realizarea idealului său profesional, de a deveni preot. „De nimic nu putem fi siguri în această viață și nimic nu ne ține în viață decât dragostea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi!” gândea încă de atunci tânărul absolvent al liceul Ioan Tămaș. „Căci dacă lumea întreagă ne-ar părăsi, nu am fi niciodată singuri! Ci am avea totul pentru că L-am avea pe Dumnezeu și iubirea Lui”. În urma concursului de admitere din toamna anului 1971 devine student al Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu ale căror cursuri le finalizează, prin obținerea licenței, în anul 1975. Va urma apoi două cursuri postuniversitare de teologie în urma cărora va deveni preot gradul unu. La 1 Decembrie 1975, dată semnificativă pentru naționalismul sincer și luminat al patriotului Ioan Tămaș, a fost hirotonit preot „pe seama parohiei Giulești, protopopiatul Sighetul Marmației”, unde a activat până la 1 martie 1982. A rămas în inimile și sufletele credincioșilor, din Giuleștii Sighetului, ca fiind cel care a pus permanent la temelia vieții creștinilor „sfintele învățături ale Domnului nostru Iisus Hristos” și a celui care a adus laude celei mai frumoase activități a omului ca fiind „munca în conlucrare cu Dumnezeu… pentru mântuirea sa și apoi a aproapelui său”.

După depăşirea, cu ajutorul vrednicului de pomenire mitropolitului-academician Antonie Plămădeală, a unor încercări specifice regimului comunist, în perioada 1 martie 1988 – 1 aprilie 1992 și-a împărtășit harul și vocația de preot creștinilor din parohia Aita Medie, protopopiatul Sfântu Gheorghe, iar, de la 1 aprilie 1992 și până în prezent, în parohia Vâlcele al aceluiași protopopiat, al comunității care astăzi ia parte la aniversarea a șase decenii de viață și a două decenii de când preotul Ioan Tămaș îi este părinte spiritual. De subliniat faptul că preotul Ioan Tămaș s-a integrat și implicat în viața comunității locale, reprezentând responsabil în Consiliul Județean pe concetățenii săi, intervenind punctual la instituțiile locale pentru rezolvarea unor cereri ale păstoriților săi, atât din fosta parohie, Aita Medie, cât și din Vâlcele şi împrejurimi.

Astăzi, la ceasul de bilanț al celor şase decenii de viață, membrii Forumului Civic aduc, totodată, un modest omagiu prolificului publicist și cărturar Ioan Tămaș Delavâlcele. Înclinația sa spre scris, manifestată încă din perioada studenției, când a colaborat cu poezii și eseuri la ziarul „Tribuna Sibiului”, a fost permanent perfecționată prin bogata experiența acumulată ca duhovnic la altarul bisericii, prin setea de informație și lectură teologică, istorică şi literară, prin cunoașterea și aprofundarea teoriilor filozofice antice și moderne universale, prin cunoașterea unor mari personalități ale culturii românești și a legăturilor sale cu aceștia – Constantin Noica la Păltiniș și Nicolae Steinhardt la Rohia, prin simțul deosebit de observație al vieții social-politice și culturale al oamenilor de lângă Domnia sa. Pe parcursul anilor, a devenit un constant și apreciat colaborator la publicațiile „Pentru socialism” (județul Maramureș), „Cuvântul Nou”, „Condeiul ardelean”, „Observatorul de Covasna”, „Grai românesc” și „Școala noastră”, ultima fiind revista cadrelor didactice de la Colegiul „Octavian Goga” din Miercurea Ciuc. Toate aceste acumulări au dus la „explozia” editorială a ultimilor trei ani, când, părintele și cărturarul Ioan Tămaș Delavâlcele a tipărit nu mai puțin de patru cărți: „De meditat împreună” (2009) la editura Zaka Edit – Sfântu Gheorghe; „Cuvinte de Iubire și Lumină” (2010); „Lumini și umbre în Neamul lui Eminescu” (2010); „Paznic la vatră, poezii cu dedicații” (2011), ultimile trei la editura Eurocarpatica, din Sfântu Gheorghe, a receptivului la creație covăsneană, dr. Ioan Lăcătușu. Despre fiecare dintre aceste „pietre prețioase”, scumpe sufletului autorului, prof. Vasile Stancu, împreună cu dr. Ioan Lăcătușu au vorbit la timpul său, tot în această incintă a sfântului lăcaș istoric în care ne aflăm. Despre, foarte apropiata carte, aflată în faza finală de pregătire pentru tipar, intitulată „Jertfă de seară”, cuprinzând 200 de eseuri teologice, istorice, politice și culturale cât și despre talentul său scriitoricesc, vom avea prilejul cât de curând, probabil în fața aceluiași altar al Sfintei Biserici din Vâlcele.

Cinstim astăzi vocația de ctitor de monumente a preotului Ioan Tămaș care s-a remarcat prin edificarea troiței din Aita Medie, sculptată de cunoscutul artist maramureșean al lemnului, Toader Bârsan, consătean al părintelui Ioan din Bârsana-Nănești, edificarea celor două busturi de la intrarea principală în acest sfânt lăcaș, ale lui Nicolae Bălcescu și Avram Iancu, opere ale profesorului sângheorghean Nicolae Pleșa, ridicarea troiței în Memoria Eroilor din Marele război de reîntregire națională și al doilea război mondial, precum și a monumentului în Memoria Refugiaților, Expulzaților și Deportaților din Vâlcele, în perioada Dictatului de la Viena, 1940-1945. Vocația sa de ctitor o constatăm chiar și în aceste momente când are loc reabilitarea acestui sfânt lăcaș și a acareturilor sale.

Elogiem astăzi pe patriotul și iubitorul de istorie a românilor, Ioan Tămaș, care-și înscrie convingerile în doctrina „românismului”, care îndeamnă pe conducători temporari ai Țării la conservarea particularităților și rânduielilor neamului românesc. Preotul Tămaş este adept al unui „românism” care reprezintă un popor „dârz, sfidător al nenumăratelor condiții vitrege, conținând însă bună cuviință, răbdare, apeluri la înțelegere… care „nu s-a socotit vreodată fără cusur ori superior altora”. Un „românism” care nu are nimic comun cu naționalismul extremist sau cu șovinismul. De pe aceste poziții părintele s-a angajat cu toate forțele sale în promovarea unui astfel de „românism”, participând cu comunicări și expuneri la reuniunile științifice sau civice care s-au desfășurat în ultimii douăzeci de ani la Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Izvorul Mureșului, Toplița, Sighetul Marmației, Brașov sau Timișoara. Și tot de pe aceste poziții a scris părintele Ioan, zeci și sute de eseuri și poezii, publicate în presa locală și regională sau tipărite în cărțile sale.

În cele șase decenii, cu puține excepții, societatea românească nu l-a răsfățat cu onoruri pentru meritele sale. Pentru activitatea sa patriotică și ctitor de obiective ce marchează spațiul istoric românesc, părintele Tămaș a primit din partea Asociației Naționale „Cultul Eroilor”, „Diploma pentru merite deosebite”, în anul 2006, și titlul de „Excelență Europeană Gheorghe Pomuț” , din partea Fundației Române „George Pomuț” ,din Timișoara, în anul 2008. La acestea se adaugă distincția de „Iconom” primită din partea Episcopiei Covasnei și Harghitei și Diplomele de participare la Universitatea de Vară de la Izvorul Mureșului.

Considerăm că acordarea, astăzi, a Diplomei și Titlului de „Cetățean de Onoare al comunei Vâlcele” părintelui Ioan Tămaș, cu prilejul aniversării celor 60 de ani de viață, reprezintă o recunoaștere a faptelor și meritelor sale puse în slujba comunității vâlcelene, în cei 20 de ani de activitate neîntreruptă pe aceste frumoase plaiuri românești, și o faptă demnă de laudă a consilierilor locali și a primarului Dumitru Marinescu.

Pentru toate cele ce ai săvârșit, acum, la aniversarea celor șase decenii de viață, îți dorim distinse prietene LA MULȚI ANI!

Părintelui cărturar Ioan Tămaş și distinsei tale soții, precum şi vrednicilor săi urmaşi să le dea bunul Dumnezeu multă și îndelungată sănătate pentru a realiza visurile încă neîmplinite și a se bucura de realizările „celor de faţă şi viitori” din trunchiul viguros al neamului Tămaş.

Sfântu Gheorghe, 6 aprilie 2012.

Un gând pios de respect și recunoștință pentru tot ceea ce a făcut pentru părintele Ioan, veșnic îndurerata preoteasă Marioara Tămaș și vrednicul preot paroh Vasile Antonie Tămaș, care prin faptele sale ziditoare, aduce cel mai frumos omagiu de cinstire a memoriei iubitului său părinte.

Aceleași gânduri nutrim și pentru prietenul părintelui Ioan Tămaș și al nostru, al comunității românești din județul Covasna, inginerul Valentin Mocanu, fost manager performant al societății Remat SA, născut în aceeași zi și în același an cu părintele Tămaș, și trecut la cele veșnice în condițiile dramatice cunoscute.

Bunul Dumnezeu să-i odihnească în pace, iar pe noi să ne învrednicească să le cinstim memoria așa cum se cuvine.

Un statornic prieten al părintelui Ioan Tămaș și al familiei sale,

Ioan Lăcătușu