La împlinirea a 421 de ani de la unirea Țării Românești cu Transilvania sub sceptrul viteazului Mihai se cuvine să ne referim succint la rolul pe care voievodul muntean Mihai Viteazul l-a avut în istoria românilor din Transilvania.

Mai întâi trebuie precizat faptul că potrivit Decretului de la Turda din 28 iunie 1366, al regelui Ludovic de Anjou, în Transilvania apartenența la clasa nobiliară era condiționată de apartenența la religia catolică, românii fiind excluși treptat din viața politică. Prin măsurile succesive luate mai ales de Ludovic I și consolidate în secolul al XVI-lea, situația românilor se tranșase definitiv: românii ca grup nu au acces la viața politică și confesională a țării. Ei nu sunt acceptați ca națiune în sens politic dar firește se manifesta ca națiune în sens etnic. Mihai a încercat să schimbe acest lucru prin a-i ridica și pe români la puterea politica și confesională, dar nu dintr-o dată ci cu multă precauție.

Mihai Viteazul a avut o conștiință de creștin și de român. A luat măsuri în Ardeal cum n-a mai luat nimeni înaintea lui: a introdus în sfatul princiar și în dietă și boieri munteni, a creat dregătorii  comune pentru ambele țări, conduse de români, a făcut danii de moșii și românilor, s-a bazat pe   oastea proprie și nu pe cea a nobilimii, a pus în fruntea celor mai importante cetăți căpitani români, la Gherla, la Chioar, la Bistrița. La Cluj a numit primar român, a împărțit Transilvania în județe.

Sub aspect lingvistic Transilvania condusă de Mihai a fost administrată prin porunci și acte în  slavonă, dar mai ales în românește. Trebuie precizat că Mihai și colaboratorii săi au utilizat româna și slavona ca limbi oficiale, deopotrivă ale documentelor și actelor solemne ale vieții cotidiene, cum se întâmpla în Țara Românească şi Moldova.

În plan confesional a  impus scutirea preoțimii române de sarcinile iobăgești în vederea ridicării  sale alături de preoții confesiunilor recepte. Măsura aceasta viza socotirea religiei române între cele  legal admise, iar religia trebuia să atragă după sine între națiunile politice și națiunea română. A ridica între religiile recepte o confesiune, disprețuită era inadmisibil pentru stările privilegiate. Intenții de ușurare a sarcinilor iobăgești ale preoțimii române se mai auziseră în perioada Reformei protestante, dar cu condiția trecerii la calvinism. Cei care deveneau calvini urmau să fie chiar oameni liberi în rând cu ceilalți preoți. Mihai a preluat deci o mai veche problemă dar a încercat să-i dea o rezolvare radicală, obligând dieta să îi scutească de robotă pe preoții români, fără nici o altă condiție. Mihai dorea însă să-i ridice la demnitate pe preoții români ortodocși, ceea ce nu se mai pomenise până atunci.

Măsurile au continuat cu reașezarea Mitropoliei Ardealului sub oblăduirea Mitropoliei Țării Românești, ridicare bisericii mitropolitane la Alba Iulia, numirea de ierarhi din Țara Românească sau din lumea ortodoxă la Vad și la Muncaci, aducerea din Țara Românească a unor preoți în parohiile vacante din Transilvania și a ctitorit biserici pentru românii transilvăneni.

Sub aspect social Mihai începe să asculte plângerile satelor românești și impune să li se acorde  și  turmelor acestora dreptul la pășunat pe hotarul satelor ungurești sau săsești din vecinătate.  Chestiunea dreptului la pășunat se mai pusese destul de acut, căci românii erau mari crescători de animale și de timpuriu li s-a limitat accesul în hotarul satelor națiunilor privilegiate, după ce propriile lor pământuri, au fost ocupate abuziv. Mihai a dat rezolvare problemei, deși dieta nu a ascultat decât în parte, respectiv satele ungurești și săsești trebuiau să dea pășunat liber turmelor satelor românești, la toate animalele, în afară de oi, care erau cele mai numeroase.

Toate acestea sunt măsuri semnificative pentru spiritul național, aflat în tranziție de la medieval  la modern. Mihai a încercat să facă din Transilvania o țară politic românească, să ducă acolo o  politică românească, să-i ridice pe români la demnitate și putere, după ce cunoscuseră numai  umilință și supunere.

Mihai a fost ucis, dar amintirea faptei lui a rămas pentru românii transilvăneni ca o binecuvântare.  După secole întregi de discriminare, de supunere, de prozelitism, după îndepărtarea dintre stări,  românii marginalizați și înjosiți se ridicaseră la conducere sau voiseră s-o facă sub Mihai Viteazul.   Mihai nu a făcut o Românie, dar a făcut pentru o clipă o Dacie, sub egidă românească, ceea ce nu a putut trece neobservat nici atunci și nici de atunci încoace.

Prof. Anca Preda – Șc. Gimnazială Mihail Sadoveanu Întorsura Buzăului