CULTURA 9 octombrie 2018

Lucrările premiate la concursul internaţional „TransNatura“, expuse la Muzeul Cinegetic din Sfântu Gheorghe

de Agerpres | 801 vizualizări

Câteva dintre cele mai frumoase lucrări participante la cea de-a cincea ediţie a concursului internaţional de fotografie „TransNatura“, realizate de artişti profesionişti şi amatori din 21 de ţări, vor putea fi văzute timp de aproape o lună în cadrul unei expoziţii deschise la Muzeul Cinegetic din Sfântu Gheorghe.

Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Vadon, la concurs s-au înscris peste 100 de concurenţi, iar în cadrul expoziţiei vor putea fi văzute 30 dintre cele mai bune lucrări, printre care şi cele şapte câştigătoare, respectiv marele premiu şi primele trei clasate la cele două categorii.

„105 fotografi au înscris imagini din 21 ţări, dintre care 397 fotografii la categoria Open şi 208 fotografii la Lumea păianjenilor şi a insectelor (...) Marele premiu, respectiv trofeul TransNatura a fost câştigat de Daróczi Csaba din Ungaria“, au precizat luni organizatorii.

Primele trei locuri la secţiunea Open au fost adjudecate de Kirják József din Ungaria, Miskovic Josip din Italia şi Zhong Yi din China, iar la cea de-a doua secţiune au fost ocupate de Baglar Hasan din Cipru, Daróczi Csaba din Ungaria şi Pradhan Pratik din India.

Directorul executiv al Asociaţiei Vadon, Demeter Janos, a declarat, pentru AGERPRES, că „fotografia despre viaţa sălbatică a animalelor este un domeniu absolut fascinant şi foarte la modă în toată lumea“, iar concursul TransNatura, care se bucură de la an la an de o participare tot mai mare, a pus judeţul Covasna pe harta internaţională a artei fotografice.

Expoziţia va putea fi vizitată până la începutul lunii noiembrie, iar fotografiile premiate vor fi postate şi pe site-ul Asociaţiei Vadon din Sfântu Gheorghe.

Sursă foto: facebook/asociatia.vadonegyesulet

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.