CULTURA 5 august 2022

IN MEMORIAM Prof. Vasile Stancu – membru marcant al vieții cultural-științifice și civice românești din Arcul Intracarpatic (3.04.1946-3.08.2022)

de Covasna Media | 2045 vizualizări

A trecut la cele veșnice profesorul, publicistul, istoricul și liderul civic Vasile Stancu, membru marcant al societății civile românești din Arcul Intracarpatic.

S-a născut la 3 aprilie 1946 la Zărnești, jud. Brașov. Cursurile școlii primare, gimnaziale și liceale le-a urmat la Brașov. A urmat apoi Institutul Pedagogic secția Istorie – Geografie din București și Facultatea de Istorie-Filozofie din cadrul universității din capitală, absolvită în anul 1982. În anul 1967 s-a căsătorit cu Parascan Ileana, colegă de studii. Dumnezeu a binecuvântat familia Stancu cu doi copii, Alin-Adrian și Alina, ambii doctori în matematică, cadre didactice universitare în S.U.A. și Canada.

În anul 1967 a fost repartizat la Școala Generală Întorsura Buzăului, unde a funcționat la catedra de istorie, până în anul 1976. La 1 decembrie 1976, până la 20 mai 1984, a fost detașat, în interesul învățământului, la Casa Pionerilor Întorsura Buzăului. La 20 mai 1984, a fost detașat la Sf. Gheorghe, ca şef de catedră Istorie – Politică externă, la Cabinetul Judeţean de partid, unde a funcționat până la 25 decembrie 1989. La 26 decembrie 1989, a revenit la catedra titulară, de istorie de la Școala Generală Întorsura Buzăului. În perioada 1990-1994, a funcționat ca director adjunct al acestei unități de învățământ. În 1994 a obținut titularizarea la noua școală generală nr. 1, din Sf. Gheorghe, numită ulterior „Nicolae Colan”, unde a funcționat până în anul 2010, când a ieșit la pensie, paralel având ore și la Grupul Școlar „Constantin Brâncuși”, fosta Școală de Cooperație din Sfântu Gheorghe, actualul Liceu Tehnologic „Constantin Brâncuşi”. Timp de doi ani, în perioada 1995-1997, a fost detașat la Inspectoratul Școlar al județului Covasna, pe funcţia de inspector școlar istorie-religie-științe socio-umane, iar în perioada 1997-2008 a fost metodist la disciplina Istorie, al Insp. Șc. Jud. Covasna.

Meritele sale profesionale, obţinute în cei peste 40 ani de activitate didactică, au fost recunoscute şi răsplătite prin diferite distincţii, printre care: Diploma de Excelenţă „pentru întreaga activitate derulată în sprijinul învăţământului românesc”, din partea Asociaţiei Pedagogilor Români din Judeţul Covasna; Diplomă de Merit „pentru întreaga activitate din învăţământ”, acordată de conducerea Şcolii cu Clasele I-VIII „Nicolae Colan”, Sfântu Gheorghe, 2010; Scrisoare de Mulţumire din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna „pentru întreaga activitate depusă în slujba educaţiei”, 2014; Medalia „pentru întreaga activitate didactică” din partea Asociaţiei Pedagogilor Români din Judeţul Covasna ş.a. A organizat numeroase concursuri „Cine știe câștigă” pe teme de istorie și a colaborat la mai multe publicații școlare.

În cei peste 40 de ani de activitate în învățământ s-a remarcat ca un valoros profesor de istorie, exigent dar și apreciat de foștii elevi. În toți acești ani, cu elevii săi a obținut numeroase premii la olimpiadele școlare la faza județeană. A organizat numeroase excursii școlare, remarcându-se ca un experimentat ghid, în rândul cărora se disting excursiile organizate la mormântul patronului spiritual al școlii, Mitropolitul Nicolae Colan, la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, împreună cu Preotul Corneliu Bujoreanu.

Bogata activitate didactică a fost însoțită de cea cultural-civică. Astfel, în perioada 1967-1984, cât timp și-a desfășurat activitatea la Întorsura Buzăului, a făcut parte din formaţiile de artiști amatori ai Casei de Cultură din localitate și a fost redactorul emisiunii locale de radio. În perioada anilor 1975-1984, a îndeplinit și funcția de Șef al Statului Major al Gărzilor Patriotice de la nivelul orașului Întorsura Buzăului.

După stabilirea în Sf. Gheorghe, a desfășurat o bogată activitate cultural-științifică, publicistică și civică. A fost membru al Fundației „Mihai Viteazul” din jud. Covasna, de la înființarea sa în 1990, îndeplinind și funcția de președinte și vicepreședinte al acestei organizații civice; a fost membru fondator, în 1992, al Ligii Cultural-Creștine „Andrei Șaguna”, membru al Comitetului său de acțiune; membru fondator în 1995 al Asociației Cultural-Creștine „Justinian Teculescu” din orașul Covasna; membru fondator, din 2001, al Asociației Pedagogilor Români din județul Covasna; membru fondator, în 1996, al Despărțământului ASTRA Covasna-Harghita, membru al Comitetului de conducere al Despărțământului; membru al Fundației Naționale „Neamul Românesc”, filiala Covasna; membru în conducerea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita, Mureș; colaborator al Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” și cercetător asociat al Centrului European de Studii Harghita-Covasna; membru fondator al Grupului de Cercetare „I.I. Russu” pentru studiul sud-estului Transilvaniei. 

De-a lungul timpului a colaborat la numeroase publicații locale, regionale și naționale, în mod deosebit la publicația „Condeiul ardelean”, condusă de publicistul Doru Decebal Feldiorean, și la anuarele Angvstia, Acta Carpatica și Acta Bacoviensia. Colaborarea statornică şi benefică, timp de 15 ani, cu săptămânalul „Adevărul Covasnei”, devenit bilunarul „Condeiul ardelean”, a făcut posibilă apariţia în paginile publicaţiei, sub semnătura prolificului şi exigentului publicist şi istoric Vasile Stancu, a aproape 400 de articole.

Bibliografia istorică personală cuprinde zeci de studii, numeroase articole și comunicări științifice, în cea mai mare parte legate de istoria românilor din sud-estul Transilvaniei, a unor personalități din zonă sau din țară. A alcătuit, coordonat sau îngrijit numeroase volume, în special din colecția „Profesioniștii noștri” a Editurii Eurocarpatica din Sf. Gheorghe, colecție în care a apărut și volumul omagial dedicat profesorului și istoricului Vasile Stancu la împlinirea vârstei de 75 de ani. Volumul menționat reprezintă o recompensă morală meritată pentru întreaga activitate de peste 50 de ani, desfăşurată cu profesionalism şi dăruire pe tărâmul propăşirii şcolii şi culturii româneşti din sud-estul Transilvaniei de către prof. Vasile Stancu, om de bază al vieţii româneşti din Sfântu Gheorghe şi din întreg arealul fostelor scaune secuieşti de odinioară, zonă atât de greu încercată de valul antiromânesc de după 1989. Conştient de importanţa lucrărilor monografice, în anul 2004 a redactat Analele Şcolii cu clasele I-VIII „Nicolae Colan” – Sfântu Gheorghe, Judeţul Covasna, mărturie peste timp a ceea ce a însemnat această tânără şcoală în reţeaua şcolilor gimnaziale din Sfântu Gheorghe. De remarcat și buna colaborare a profesorului Vasile Stancu cu direcţiunea Grupului Şcolar „Constantin Brâncuşi” din Sfântu Gheorghe şi bogata activitate şcolară şi extraşcolară.

Pentru susţinerea studiilor şi comunicărilor ştiinţifice, numai în ultimii 20 de ani a participat la peste 200 de Simpozioane Naţionale şi Internaţionale, Sesiuni de Comunicări Ştiinţifice în aproape 50 de localităţi din România şi Republica Moldova. Numeroase studii publicate de istoricul Vasile Stancu i-au fost folosite ca izvoare istorice şi bibliografice pentru lucrări de licenţă, doctorate şi cărţi publicate, având ca temă Istoria Românilor din sud-estul Transilvaniei. A alcătuit şi îngrijit volumele: Analele Şcolii Generale cu clasele I-VIII „Nicolae Colan” – 1994-2004, Editura Eurocarpatica, Sfântu Gheorghe, 2004; Mitropolitul Visarion Puiu, contemporanul nostru, carte publicată pe internet, 2009; Cronologie istorică – Sfântu Gheorghe – 550 de ani de atestare ca oraş, împreună cu dr. Ioan Lăcătuşu şi drd. Vasile Lechinţan, postată pe internet, fragmente publicate în cotidianul „Mesagerul de Covasna”; volumul Contribuţii documentare privind istoria românilor transilvăneni, semnat împreună cu Ioan Lăcătuşu, Editura Eurocarpatica, Sfântu Gheorghe, 2016; Recunoașterea internațională a Marii Uniri. Trianon 100, ediţie îngrijită împreună cu Ioan Lăcătuşu, Editura Eurocarpatica, Sfântu Gheorghe, 2020; Dictatul de la Viena și consecințele sale asupra poporului român, ediţie îngrijită împreună cu Ioan Lăcătuşu, Editura Eurocarpatica, Sfântu Gheorghe, 2020. A mai îngrijit şi prefaţat volume apărute în colecţia Profesioniştii noştri, din cadrul Editurii Eurocarpatica, dedicate prietenilor şi colaboratorilor săi – Ioan Lăcătuşu, Ilie Şandru, Ioan Solomon, Ioan Sabău-Pop, Ion Giurcă, Petre Ţurlea, Corina Bărăgan-Sporea şi Vasile Lechinţan.

Promotor al cunoașterii adevărului referitor la istoria românilor și a secuilor din zona Arcului Intracarpatic, istoricul Vasile Stancu, împreună cu prietenul său din Cluj-Napoca, Vasile Lechințan, și colegii de la Centrul European de Studii Covasna-Harghita, au formulat răspunsuri documentate și pertinente, din perspectiva istoriografiei românești, la unele lucrări semnate de istorici maghiari.

Cercetător pasionat de cunoaşterea istoriei, culturii şi civilizaţiei româneşti din această parte de ţară şi nu numai, istoric apreciat, profesorul Vasile Stancu a fost invitat la zeci de manifestări ştiinţifice organizate în întreaga ţară: Bacău, Roman,Arad, Caransebeş, Braşov, Ploieşti, Piteşti, Sibiu, Târgu Mureş, Timişoara, Sovata, Cluj-Napoca, Zalău, Satu Mare, Oradea, Miercurea Ciuc, Paşcani, Topliţa, Izvoru Mureşului, Covasna, Iaşi, Chişinău ş.a.

Profesorul și istoricul Vasile Stancu a fost o prezență activă în viața culturală a județului Covasna. A susținut zeci de conferințe dedicate unor momente importante din istoria națională, în cadrul Cercului Militar Județean, al școlilor și în programul manifestărilor organizate de principalele instituții și organizații civice românești. Moștenirea cultural-științifică lăsată de profesorul Vasile Stancu numără peste 800 de studii, articole și volume, majoritatea acestora urmând să fie publicate în volume tematice de mare interes pentru istoria locală și națională.

Pentru întreaga sa activitate didactică, culturală, ştiinţifică, publicistică şi civică a fost distins cu titlul de „Cetăţean de onoare al comunităţii româneşti din Sfântu Gheorghe”, cu premiul „I.I. Russu” pentru studiul Istoriei românilor din sud-estul Transilvaniei, precum şi cu numeroase alte distincţii, diplome şi medalii din partea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, Ligii Cultural-Creştine „Andrei Şaguna”, fundaţiilor „Mihai Viteazul” şi „Miron Cristea”, Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş ş.a.

Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar pe noi să ne învrednicească să îi cinstim memoria așa cum se cuvine!

Dr. Ioan Lăcătușu, ing. Ciprian Hugianu

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.