CULTURA 24 octombrie 2018

Generația de covăsneni implicată la Marea Unire, prezentată la o expoziție

de Covasna Media | 1000 vizualizări

Activitatea personalităților locale este ilustrată prin intermediul a peste 100 de documente

Vernisajul expoziției foto-documentare „Contribuția învățământului confesional românesc din Trei Scaune la Marea Unire”, realizată de  Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, a avut loc marți 23 octombrie, la Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe. În An Centenar, expoziția încearcă să conecteze generațiile actuale cu  generația care a făcut istorie.

Readucerea în mentalul colectiv a personalităților locale, lideri ai comunităților care au fost în prima linie în procesul de consolidare a Marii Uniri în zona Trei Scaune, este scopul principal urmărit de organizatorii expoziției.

În deschiderea vernisajului, muzeograful Ana Dobreanu, a relatat despre importanța contribuției la pregătirea, înfăptuirea și consolidarea Marii Uniri a unor slujitori ai școlilor confesionale din Trei Scaune și a unor lideri locali, din generația Marii Uniri, care au  fost elevi  ai acestor școli.

„Activitatea școlilor confesionale românești din Transilvania  din acea perioadă se înscrie între factorii care au contribuit intens la realizarea idealului unității. Învățătorii și preoții din acea perioadă ca lideri locali, au avut o contribuție deosebită la păstrarea identității și limbii românești. Ei au fost mereu în fruntea comunităților pe care le păstoreau și pe care le educau și astfel îi găsim și în fruntea evenimentelor care au pregătit Marea Unire. Îi găsim și printre reprezentanții comunităților la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, pe unii dintre ei chiar aleși în Marele Sfat Național la Alba Iulia la 1 decembrie 1918”, a punctat marți, la deschiderea vernisajului expoziției, muzeograful Ana Dobreanu.

Aceasta a precizat că de fapt contribuția cea mai importantă a  învățământului din acea perioadă a fost pregătirea generației care a înfăptuit Marea Unire. Expoziția se concentrează tocmai pe aceste aspecte ale activității slujitorilor școlii confesionale din acea perioadă în zona Covasna și pe foști elevi ai acestor școli care au jucat un rol important în plan local și regional, acum 100 de ani.

Trei teme alcătuiesc nucleul expoziției

Expoziția este gândită pe 3 teme. O primă temă este situația rețelei școlare românești din Trei Scaune în preajma Unirii. Astfel, prin intermediul documentelor de epocă au fost surprinse câteva aspecte privind rețeaua școlară în acea perioadă în Comitatul Trei Scaune, dar și problemele cu care se confrunta învățământul românesc la început de secol al XX-lea.

A doua temă, potrivit explicațiilor muzeografului Ana Dobreanu, o constituie slujitorii școlii confesionale covăsnene de primă marcă din acea perioadă, printre care Nicolae Russu din Sita Buzăului, George Zaharia – învățător în Sita Buzăului, Ioan Rafiroiu care a fost și învățător și preot în Poiana Sărată, Gheorghe Furtună care a fost preot și învățător în Covasna, Aurel Nistor care a început și el ca învățător la Feldioara, apoi a ajuns preot în Araci în satul lui natal, iar ulterior a devenit și protopop de Sfântu Gheorghe.

Foștii elevi ai școlilor covăsnene și contribuția lor la pregătirea, înfăptuirea și consolidarea Marii Unități, au constituit a treia temă a expoziției, printre care Alexandru Teculescu, Nicolae Jurebiță, Vicențiu Rauca-Răuceanu, Gheorghe Colan, Eugen Sibianu, și Miron Crețu.  Activitatea acestor  personalități locale este ilustrată prin intermediul a peste 100 de documente fie fotografice, fie scrie, care datează de la mijlocul secolului al XIX-lea, până în anii ‘40 ai secolului al XX-lea.  Acestea au ca sursă colecțiile de documente și de fotografii ale Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni, ale Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, care a și găzduit expoziția. Alte surse le reprezintă colecțiile și fonduri din Arhivele Naționale din București, Brașov și Covasna, colecția documentelor unirii de la Muzeul Național al Unirii din Alba-Iulia, colecții de fotografii, documente de la Muzeul Bisericii „Sf. Nicolae” din Brașov, dar și câteva colecții private.

Vernisajul a fost urmat de o altă activitate științifică și anume de un Simpozion care a avut ca subiect tema principală a expoziției „Contribuția învățământului confesional românesc din Trei Scaune la Marea Unire”.

Expoziția a fost realizată în colaborare cu Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei, Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan“ și Muzeul Bisericii „Sf. Nicolae” – „Prima Școala Românească” din Brașov.

Daniela Luca

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.