CULTURA 21 iulie 2021

Ediţia din acest an a Festivalului DbutanT – consacrată regizorilor şi dramaturgilor debutanţi

de Agerpres | 325 vizualizări

Teatrul „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe a dat startul înscrierilor la cea de-a VI-a ediţie a Festivalului-concurs DbutanT, consacrată în acest an regizorilor şi dramaturgilor debutanţi.

Organizatorii au precizat că ediţia 2021 se va desfăşura într-un „format nou şi complex, la secţiunea de debut în dramaturgie, care a fost introdusă în premieră, putând participa orice persoană, indiferent de vârstă, ale cărei piese nu au fost montate niciodată pe o scenă profesionistă din România.

„Conform ciclicităţii festivalului, anul acesta în competiţie vor intra regizori debutanţi, care vor avea de trecut două etape - ‘Creaţie colectivă’ şi ‘Spectacole în competiţie’. Sunt aşteptaţi să participe absolvenţi din domeniu, promoţiile 2019, 2020 şi 2021. În premieră vor intra însă în competiţie şi dramaturgii debutanţi, care la rândul lor vor trece două probe - selecţia pentru intrarea în finală şi scrierea unei piese de teatru cu acelaşi titlu ‘La castel, poveste în cinci tablouri’, în cadrul unei tabere de creaţie desfăşurate la Constanţa. Se consideră dramaturg debutant orice persoană, indiferent de vârstă, ale cărei piese de teatru nu au fost niciodată montate pe o scenă din România”, se arată într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.

Organizatorii festivalului au anunţat, totodată, şi componenţa echipelor de jurizare atât pentru debutul în regie, cât şi pentru debutul în dramaturgie.

„Cele cinci spectacole votate ca finaliste de către Consiliul Artistic al Teatrului ‘Andrei Mureşanu’ vor fi jurizate de Radu Afrim, Eugen Gyemant, Cristian Ban, Mihaela Drăgan şi Bobi Pricop. Aceiaşi profesionişti vor fi cei care vor juriza şi producţiile realizate în secţiunea ‘Creaţie colectivă’. Textele înscrise pentru debut în dramaturgie vor fi citite şi selectate de Szekely Csaba, Elise Wilk, Boros Kinga, Ionuţ Sociu şi Gabriel Sandu. Aceştia vor desemna şi câştigătorul final, în baza textului scris în timpul taberei de creaţie de la Constanţa”, se mai menţionează în comunicat.

Ultima zi în care mai pot fi trimise texte şi spectacole în vederea participării la DbutanT 2021 este 10 august, detalii fiind disponibile pe pagina de Facebook a Festivalului-concurs DbutanT.

Conducerea Teatrului „Andrei Mureşanu” a subliniat că festivalul este singurul din ţară care se adresează artiştilor debutanţi.

„Fiecare ediţie este dedicată unei alte categorii artistice, astfel ediţia întâi a fost dedicată actorilor, a doua regizorilor, a treia scenografilor, a patra compozitorilor de muzică de teatru şi coregrafilor, iar cea de a cincea actorilor. Într-un ciclu prestabilit, ediţia din 2021 aduce în atenţia juriului regizorii debutanţi, iar, în premieră, şi dramaturgii. Conceptul gândit de organizatori la iniţierea acestui program, structurat în proiecte anuale, are la bază tocmai această ciclicitate, astfel că, în ediţiile viitoare, categoriile artistice sunt reluate în aceeaşi ordine, fiind dedicate noilor generaţii de absolvenţi de facultate, master sau studii doctorale”, a precizat managerul teatrului, Anna-Maria Popa.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.