CULTURA 17 august 2020

DbutanT 2020 – componența juriului

de Covasna Media | 489 vizualizări

Chiar dacă toamna pare încă departe, pregătirile pentru Festivalul-Concurs DbutanT – care se va desfășura în perioada 19 – 26 octombrie - sunt în plină desfășurare. A doua etapă a organizării, după selecția spectacolelor, a fost cea a alcătuirii juriului care va decide cine vor fi cei doi actori câștigători  ai ediției din acest an.

Este deja cunoscut faptul că, respectând ciclicitatea festivalului, anul acesta este readus în prim-plan actorul. Acesta a mai fost pus „sub lupă” în prima ediție DbutanT, însă de data aceasta se va premia acel actor complet și polivalent, care înțelege că supraviețuirea în lumea artistică actuală depinde de capacitatea artiștilor de a-și dezvolta abilități multiple. Pe lângă talentul actoricesc, vor fi apreciate toate celelalte capacități dovedite pe scenă. 

În plus, în cadrul workshop-urilor tematice susținute de membrii juriului, participanții vor fi introduși și în lumea secretelor managementului cultural, ale obținerii de finanțări, derulării de proiecte sau conducerii unor instituții de stat. Acesta este motivul pentru care juriul este compus din oameni care, pe lângă profesia de bază, au și o bogată experiență managerială sau de coordonare artistică. 

Prin urmare, juriul de la DbutanT 2020 este format din următorii cinci membri:

  • Radu Apostol, regizor – coordonator al Centrului de Teatru Educațional Replika din București
  • Gelu Colceag, regizor – manager al Teatrului Mic din București
  • Vava Ștefănescu, coregraf – manager al Centrului Național al Dansului
  • Florin Toma, actor – manager al Teatrului „Fani Tardini” din Galați. 
  • Ovidiu Caiță, regizor – director artistic al Teatrului de Nord din Satu Mare

Reamintim că cele opt spectacole rămase în concurs se vor juca fizic pe scena Teatrului de Stat din Constanța, partener în organizarea festivalului, dar vor putea fi urmărite prin live streaming și din sala de spectacole a Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe. 

În urma deliberării juriului, în finala competiției vor rămâne doar cinci din cei 30 de actori-concurenți. În cadrul finalei, care se va desfășura în zilele de 24 și și 25 octombrie la Sfântu Gheorghe, aceștia vor susține câte un scurt moment artistic pregătit în mod expres în acest scop. De aceea, este foarte important ca toți concurenții să aibă deja performance-ul individual pregătit, pentru că oricare dintre ei ar putea fi finalist. 

Având în vedere noul format al festivalului, valabil pentru ediția din acest an, în joc sunt puse două premii care le oferă câștigătorilor șansa de a se alătura echipei  Teatrului „Andrei Mureșanu” și celei a Teatrului de Stat din Constanța.

Cu prietenie, 

Echipa DebutanT 2020

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.