CULTURA 12 ianuarie 2021

Cum şi unde călătorea un scriitor ardelean cu un secol în urmă

de Covasna Media | 1235 vizualizări

La sfîrşitul lui 2020, anul călătoriilor suspendate, Centrul de Cultură  al Judeţului Covasna a publicat însemnările de călătorie ale unui scriitor născut în Araci, volum prin care le propune cititorilor să descopere cum şi unde călătorea un scriitor ardelean cu un secol în urmă. Este vorba de volumul Romulus Cioflec,  Însemnări de călătorie – de prin reviste adunate, ediție îngrijită și studiu introductiv de Luminița Cornea. Pentru a înţelege importanţa acestei cărţi, care cuprinde notele de călătorie ale lui Romulus Cioflec, apărute în publicațiile vremii între anii 1907-1926, trebuie să pornim de la o incontestabilă realitate: în literatura oricărei naţiuni, respectiv în biografia oricărui scriitor, călătoria este una dintre temele fundamentale, care se regăseşte în texte de o mare diversitate, deschizătoare de direcţii şi genuri literare.

În literatura română, tipurile de scriitori-călători au fost documentate într-un volum excepţional de istorie literară – Lîna de aur. Călătorii și călătoriile în literatura română, de Mircea Anghelescu  –  un studiu complex care la apariţie, în 2015, a devenit cartea anului.  În opinia lui Mircea Anghelescu, cercetător ştiinţific şi profesor emerit al Facultăţii de Litere de la Universitatea din Bucureşti, însemnările de călătorie se află la originea literaturii române, determinîndu-i în mod decisiv evoluţia şi modernizarea. Altfel spus, literatura română începe, de fapt, cu însemnări de călătorie. Aceasta este şi perspectiva din care Luminiţa Cornea analizează, în studiul său introductiv,  Însemnările de călătorie pe care Romulus Cioflec le-a publicat în diverse reviste de la începutul secolului XX. Cercetătoarea din Sfîntu Gheorghe numeşte aceste însemnări "texte pierdute printre filele gazetelor îngălbenite de vreme", texte care meritau a fi recuperate şi salvate de la dispariţie pentru că "prin stilul specific și prin tematică anunţă viitoarele opere esențiale ale scriitorului Romulus Cioflec, apărute în timpul vieții, memoriale de călătorie: Pe urmele Basarabiei (1928), Cutreierând Spania (1929) și Sub soarele polar (1930)."

Aşadar, de Ziua Culturii Naţionale, Centrul de Cultură al Judeţului Covasna transmite online lansarea unei cărţi  care recuperează şi reuneşte texte cu valoare documentară şi cu un rarisim parfum de epocă. Despre povestea acestui volum şi despre locul pe care îl ocupă printre cărţile semnate de Romulus Cioflec va vorbi Luminiţa Cornea.

În activitatea sa de cercetător în domeniul istoriei literaturii române, Luminiţa Cornea a publicat 12 volume de autor, s-a îngrijit de apariţia a peste 10 ediţii de memorialistică şi  istorie literară,  a colaborat  la realizarea unor studii colective şi este  autoarea a numeroase articole în presa locală și națională. Cele mai multe dintre ediţiile îngrijite de Luminiţa Cornea sînt legate de biografia şi opera lui Romulus Cioflec, iar două dintre volume au fost publicate la Editura Centrului de Cultură al Judeţului Covasna: Albumul Romulus Cioflec – o viaţă în imagini şi Răspîntia, o inedită piesă de teatru a scriitorului din Araci. Însemnări de călătorie – de prin reviste adunate este al treilea volum Romulus Cioflec, prin care Centrul de Cultură al Judeţului Covasna încearcă să sprijine efortul cercetătoarei din Sfîntu Gheorghe de a recupera, întregi şi reconsidera opera celui mai important scriitor român din judeţul Covasna. 

Nina Ţînţar

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.