CULTURA 21 iunie 2023

Colocvii, simpozioane, expoziții documentare, lansări şi prezentări de carte în cadrul Zilelor „Andrei Şaguna”

de Agerpres | 1002 vizualizări

Peste 60 de oameni de ştiinţă şi cultură din ţară, dar şi din străinătate, vor participa la manifestările organizate în cadrul celei de-a 31-a ediții a Zilelor „Andrei Şaguna”, care va avea loc în perioada 24 iunie - 23 iulie în judeţul Covasna.

Potrivit organizatorilor, programul va cuprinde evocări, colocvii, simpozioane, expoziţii documentare, lansări şi prezentări de carte, întâlniri cu autori de literatură, precum şi tradiţionala nedeie a Sânpetrului, iar printre participanţi se vor număra cadre didactice universitare, cercetători, istorici, sociologi, etnografi, teologi, preoţi, profesori, scriitori şi alţi intelectuali din Bucureşti, Mureş, Bacău, Braşov, Prahova, Harghita, Covasna, dar şi din SUA şi Germania.

Manifestările vor începe sâmbătă, 24 iunie, la ora 9:00, la Valea Mare, cu Liturghia Arhierească, prilejuită de hramul Mânăstirii „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul”, oficiată de episcopul Andrei al Covasnei şi Harghitei, şi vor continua după-amiază, de la ora 16:00, cu evocarea sfântului mitropolit Andrei Şaguna, la ctitoriile sale din Sfântu Gheorghe, respectiv la Biserica din deal şi Punctul muzeal „Prima şcoală românească”.

Un moment important în programul manifestărilor îl constituie simpozionul cu tema „Românii din Arcul Carpatic şi instituţiile lor identitare în secolele XVIII-XIX”, care va avea loc vineri, 30 iunie, începând cu ora 13:00, la Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan" din Sfântu Gheorghe, urmat de vernisajul expoziţiei „Biserici ortodoxe şi greco-catolice din judeţele Covasna şi Harghita, azi dispărute”.

Continuând tradiţia ediţiilor precedente, şi în acest an se vor acorda premiile „I.I. Russu” cercetătorilor care au contribuit la cunoaşterea istoriei, culturii şi spiritualităţii româneşti din Arcul intracarpatic. 

Zilele „Andrei Şaguna” se vor încheia pe 23 iulie 2023 în localitatea Dobârlău, cu sărbătoarea câmpenească Nedeia Sânpetrului.

Manifestările sunt organizate de Liga cultural-creştină „Andrei Şaguna”, Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, Centrul European de Studii Covasna-Harghita aflat sub egida Academiei Române şi Asociaţia „Ştefadina” din Bucureşti, în parteneriat cu Institutul de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Şincai” din Târgu Mureş al Academiei Române, Centrul European de Studii în Probleme Etnice din Bucureşti al Academiei Române şi Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni Sfântu Gheorghe, cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului, prin Serviciul Dezvoltare Comunitară. 

Sursa foto: starsibian.ro

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.