Stop cadru cu adolescenţi

Am nimerit joia trecută, pe la ora 18, la Biblioteca Județeană Bod Péter, mai precis la Sala Albastră, la întâlnirea poetului şi eseistului Alexandru Muşina cu cititorii. Sală aproape plină cu adolescenţi, elevi de la liceele din urbea noastră, cei mai mulţi de la Colegiile Székely Mikó şi Mihai Viteazul. M-am făcut că nu-i văd pe cei câţiva adulţi rătăciţi printre tineri şi-mi venea să strig: iaca, un stop cadru cu adolescenţi!  Deşi trecut bine de 50 de ani, cel mai adolescent dintre adolescenţi părea a fi chiar Alexandru Muşina, care s-a jucat cum i-a poftit inima lui de veşnic copil, iar tinerii au reacţionat la înălţimea aşteptărilor poetului: l-au ascultat cu vizibilă surpriză (surpriza de a descoperi un poet cu o voce de o expresivitate, tinereţe şi sinceritate dezarmante), au râs la poantele şi bancurile poetului, dar mai ales l-au aplaudat după fiecare poem, semn că versurile alese şi citite de poet au ajuns la ei şi mai vor să simtă aerul poeziei lui. Iar aerul pe care l-am respirat eu joi seara, în mijlocul adolescenţilor din Sala Albastră, părea rupt dintr-o poezie de tinereţe a lui Alexandru Muşina: “Aerul poeziei e blând. Cândva/ Şi noi am locuit acolo şi am cântat.“

Cunoşteam câte ceva despre poezia lui Muşina, preferatele mele au fost şi au rămas mai ales poemele din ciclul ”Stop cadru cu adolescenţi”, dar pe omul ce se ascundea în spatele cărţilor ştiute de mine l-am cunoscut pe viu abia joi seara. Toţi cei prezenţi la întâlnirea cu Alexandru Muşina am cunoscut un om cu un fabulos spirit ludic, greu de fixat în vreo imagine, doar poezia poate dezvălui cine este şi ce încearcă să facă poetul acesta : “Încerc să fac poezie din oboseală, / Deşi oasele-mi sunt tineri şi cu muguri, / Încerc să scriu despre marele oraş putrezit, Deşi-n sânge port o dinastie de munte.” (Un tânăr aproape ateu, la 1980 d.H.)

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când trec cu multă bucurie prin experienţa unei întâlniri simt nevoia să mulţumesc celui ce mi-a dăruit momentele de bucurie. L-am căutat, aşadar, pe Szonda Szabolcs, directorul Bibliotecii Bod Péter, să-l felicit pentru organizarea şi găzduirea întâlnirii cu Alexandru Muşina, dar am aflat că mai există cineva care merită mulţumirile şi felicitările noastre. Este vorba de doamna Mariana Drăgan, profesoară de limba şi literatura română la Liceul Székely Mikó, domnia sa este prima “vinovată” de întâmplarea literară de la Biblioteca Judeţeană. Fără cineva ca doamna Mariana Drăgan,  Bibliotecii Judeţene îi este foarte greu să organizeze întâlniri cu scriitori sau personalităţi din alte domenii, pentru că degeaba Biblioteca are toată deschiderea spre astfel de programe culturale, dacă nu există voci în comunitate care să exprime o nevoie de comunicare, iar instituţia să răspundă respectivei nevoi. Doamna Mariana Drăgan a fost, carevasăzică, vocea din comunitate care s-a implicat în frumoasa poveste cu unul dintre cei mai importanţi poeţi optzecişti şi nu-mi rămâne de zis decât: chapeau!

Nina Țânțar