CULTURA 15 octombrie 2018

Cele mai bune lucrări de la Bienala de Grafică, premiate la Sfântu Gheorghe

de Covasna Media | 1065 vizualizări

Au fost premiați artiști din China, Statele Unite, Germania și Polonia

Lansarea celei de-a 5-a ediții a Bienalei de Grafică din Ținutul Secuiesc, organizată de către Consiliile Județene Covasna, Harghita și Mureș, a avut loc sâmbătă, 13 octombrie. Vernisajul oficial al expoziției a avut loc la Centrul de Artă din Transilvania. Teatrul „Tamási Áron“ a găzduit gala decernării premiilor, iar concertul jazz al formației Luiza Zan – Sárik Péter Duo a stârnit aplauzele celor prezenți. Expozițiile pot fi vizitate până pe 9 noiembrie.

Tendințele artei grafice din întreaga lume au fost prezentate în cadrul celei de-a 5-a ediție a Bienalei de Grafică din Ținutul Secuiesc. Bienala este astăzi evenimentul de artă grafică de cea mai mare anvergură din România. Lucrările au fost evaluate exclusiv din punct de vedere profesional de către juriul Bienalei, care a fost compus din istorici de artă și artiști plastici renumiți pe plan internațional.

Jing Liu din China este câștigătoarea marelui premiu al Bienalei. Premiul „Nagy Imre“ a plecat spre  Statele Unite, în timp ce premiul „Plugor Sándor“ a fost câștigat de Samira Zamani din Germania. Polonezul Jakub Jaszewski este câștigătorul premiului „Nagy Pál“, iar românul Răzvan Anton a fost premiat de Consulatul General al Ungariei la Miercurea Ciuc.

Juriul a ales din peste 2.500 de lucrări, pe cele care au fost premiate, dar și pe cele care apar în expoziții. Astfel, până pe 9 noiembrie, o selecție dintre cele mai bune lucrări de artă înscrise la concurs, alcătuită din 295 de lucrări, poate fi vizionată la Centrul de Artă din Transilvania, dar și în sala de conferință a Colegiului „Székely Mikó“, unde sunt expuse  alte opere de artă care fac parte din expoziția Bienalei.

 „Arena Jocurilor“ – expoziția individuală a graficianului polonez Kamil Kocurek, laureat al Marelelui Premiu al Bienalei de Grafică din Ținutul Secuiesc, ediția a 4-a, poate fi vizitată până la 9 noiembrie 2018, zilnic între orele 10:00-18:00, cu excepția zilelor de luni, la MAGMAtemp, Casa „Keresztes“ (str. Gróf Mikó Imre, nr. 9).

La Casa cu Arcade, până pe 2 noiembrie este deschisă și expoziția memorială a fostului curator al Bienalei de Grafică din Ținutul Secuiesc, Siklodi Zsolt (1966-2017).

Daniela Luca

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.