CULTURA 6 februarie 2018

Cărți în limba română - cadoul perfect în Anul Centenarului

de Iulia Drăghici - Taraș | 731 vizualizări

Donațiile vor ajunge la elevii și studenții din Republica Moldova

Primăria Orașului Covasna a lansat luni un nou apel de strângere de carte pentru elevii și studenții din orașul Călărași din Republica Moldova, oraș înfrățit cu orașul Covasna. De această dată, autoritățile colectează doar cărți noi și cu o tematică foarte clar definită, dar și donații în bani. Strângerea de carte se desfășoară până în 27 martie a.c..

„Unirea Basarabiei cu România sărbătorită an de an pe 27 martie are o semnificație cu sensibilități și rezonanțe puternice în anul 2018, anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri. Cu acest prilej Primăria orașului Covasna a lansat un nou apel de strângere de carte pentru elevii și studenții din orașul Călărași din Republica Moldova, oraș înfrățit cu orașul Covasna. (...) Prin această acțiune a orașului, cu sprijinul covăsnenilor, persoane fizice și juridice, dorim să întreținem flacăra aprinsă între cele două orașe înfrățite”, arată comunicatul de presă transmis luni de reprezentanții Primăriei Covasna.

În cadrul acestei noi campanii se acceptă doar cărți noi, având ca obiect: – evenimente, analize, prezentări, albume, personalități ale perioadei înfăptuirii Marii Uniri sau cărți dedicate Centenarului Marii Uniri; – volume ale poeților și scriitorilor al căror ideal îl reprezenta unirea tuturor provinciilor românești; – beletristică românească; – albume dedicate pictorilor români; – cărți, albume cuprinzând descrieri ale tradițiilor, obiceiurilor, meșteșugurilor, portului popular, muzeelor din România; – cărți din categoria istoria românilor.

În ceea ce privește donațiile în bani, utilizate tot pentru achiziționarea de cărți, reprezentanții primăriei notează: „Donatorii pot dona și sume de bani în contul Casei de Cultură a orașului Covasna RO52 TREZ 25721 G 370100 XXXX deschis la Trezoreria Tg. Secuiesc, cu mențiunea „Cărți pentru Călărași”, bani din care se vor achiziționa cărțile având ca obiect temele solicitate.

Prin urmare, rugăm acele persoane (fizice sau juridice) care doresc să doneze cărți noi sau sume de bani pentru achiziționarea de cărți noi să respecte termenul de 27 martie 2018 și tematica solicitată”.

Cărțile se depun la secretariatul Primăriei Covasna.

Autoritățile locale covăsnene nu sunt la prima astfel de acțiune. În 2017, chiar de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, orașul Covasna a dăruit peste 1320 de cărți aceluiași oraș înfrățit din Republica Moldova.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.