CULTURA 14 iulie 2023

Bibliobox, digitecă, grădină de vară şi jocuri de societate la Biblioteca Judeţeană din Sfântu Gheorghe

de Agerpres | 808 vizualizări

Biblioteca Judeţeană „Bod Péter” din Sfântu Gheorghe a anunţat deschiderea grădinii de vară, în incinta căreia cei interesaţi îşi vor putea petrece timpul liber, citind sau jucând jocuri de societate.

„Se lansează şi în acest an programul de vară foarte popular al Bibliotecii Judeţene „Bod Péter” din Sfântu Gheorghe, Biblioteca din grădină. Aceasta îşi va ţine deschise porţile în perioada 18 iulie - 11 august 2023, de marţi până vineri între orele 10:00 şi 12:00. Locaţia ei este mica grădină de la colţul sediului bibliotecii, de aceea, în caz de vreme nefavorabilă, nu se ţine. La umbra marelui brad se pot citi cărţi şi reviste, respectiv se pot juca jocuri de societate. Îi aşteptăm cu drag pe toţi cei interesaţi, din toate categoriile de vârstă”, se arată într-un comunicat de presă, remis joi AGERPRES.

Biblioteca Judeţeană a pus la dispoziţia cititorilor şi un „Bibliobox”, respectiv o cutie poştală în care pot restitui cărţile şi în afara programului de lucru al instituţiei.

„De curând am amplasat o cutie de depozitare mare, decorată tematic, în curtea mică din spatele bibliotecii, cu scopul de a face posibilă, chiar şi în afara programului bibliotecii, restituirea cărţilor împrumutate. Pentru restituire, clapeta din partea frontală a biblioboxului trebuie deschisă prin împingere, astfel cărţile ajung pe o tavă căptuşită cu un material moale. Vă rugăm să procedaţi cu grijă la introducerea cărţilor, ca acestea să nu se deterioreze. Biblioboxul se goleşte zilnic, la prima oră, cărţile împrumutate se vor considera restituite abia după aceasta. Vă încurajăm să utilizaţi cu încredere biblioboxul”, se arată într-o postare pe site-ul instituţiei.

Biblioteca Judeţeană a anunţat, de asemenea, că Digiteca Arcanum (www.arcanum.com), accesibilă gratuit din reţeaua de internet a Bibliotecii Judeţene „Bod Péter”, a fost îmbogăţită şi cu materiale în limba română, cititorii putând accesa online colecţiile unor ziare locale sau naţionale, care au fost digitalizate.

„În urma colaborării dintre Biblioteca Judeţeană „Bod Péter” şi Digiteca Arcanum, toate numerele existente în arhiva bibliotecii ale ziarului local în limba română „Cuvântul Nou” au fost digitalizate şi sunt acum accesibile online cititorilor bibliotecii. Cei interesaţi sunt invitaţi în Sala de lectură a bibliotecii, de unde - ori pe laptopurile proprii conectate la reţeaua de Wifi a bibliotecii ori pe calculatoarele din Sala de lectură - pot accesa gratuit toate conţinuturile Digitecii Arcanum. Pe lângă „Cuvântul Nou”, Digiteca oferă citiorilor colecţii digitalizate ale unor ziare importante, cum ar fi „Adevărul” (colecţia cuprinde anii 1888-1950), „România Liberă” (anii 1944-1989), „Scânteia” (1944-1989) sau „Ştiinţă şi Tehnică” (1954-1999), respectiv multe altele”, precizează reprezentanţii instituţiei. 

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.