CULTURA 2 aprilie 2024

Au început înscrierile pentru Retrospectiva Filmului Documentar STUP4; premii de 9.500 de lei

de Agerpres | 635 vizualizări

Organizatorii Retrospectivei Filmului Documentar STUP au dat startul înscrierilor pentru cea de-a patra ediţie, în cadrul concursului fiind oferite premii de peste 9.000 de lei.

Potrivit apelului de participare postat pe site-ul Centrului de Cultură al judeţului Covasna, în competiţie se pot înscrie autori de filme documentare, cu un număr maxim de trei producţii pe diverse teme realizate în România după 2014.

Nu există îngrădiri tematice, însă filmele trebuie să aibă o durată cuprinsă între 15 şi 100 minute şi să fie în mod obligatoriu subtitrate în limba română.

„Stup - Retrospectiva Filmului Documentar a ajuns anul acesta la Ediţia4, care se va desfăşura între 11-20 octombrie 2024 (...) Scopul Retrospectivei STUP este cultivarea interesului şi a pasiunii pentru documentar, reunirea unor valoroase producţii într-o competiţie artistică, care să le ofere cineaştilor un spaţiu de întâlnire, iar spectatorilor din cele două judeţe partenere (Covasna şi Harghita - n.r.) şansa de a viziona filmele lor. Şi anul acesta, organizatorii Ediţiei4 a Retrospectivei STUP îşi propun ca spectatorii din cât mai multe comunităţi din spaţiul nostru cultural să poată vedea producţii ale realizatorilor de documentare, prin care să se confrunte cu poveşti de viaţă, fenomene socio-culturale şi realităţi ale timpului nostru cât mai diverse. Considerăm că este foarte important ca filmul documentar să ajungă nu doar în oraşe, ci mai ales în comunităţile unde festivalurile de gen sau cinematografia nu sunt accesibile”, se arată în apelul de participare lansat de către organizatori.

De asemenea, organizatorii culturali din mediul rural vor avea posibilitatea de a selecta filmele favorite din lista celor înscrise în STUP4 şi, cu ajutorul unui proiector bun şi al unui sistem de sonorizare adecvat, le pot difuza.

Ca şi la ediţiile anterioare, Retrospectiva STUP4 are nu doar un scop de promovare a acestui gen cinematografic, ci deschide şi o competiţie pentru realizatorii de documentare, de toate vârstele, Gala Laureaţilor fiind programată a se desfăşura în 19 octombrie 2024.

Data limită de înscriere în concurs este 10 iunie a.c şi se poate face doar online, prin completarea formularului postat pe platforma https://forms.gle/69MbaZB3SEjJ7C3p7, iar filmele trebuie trebuie trimise pe adresa de email cultcovasna@gmail.com, prin programe myairbridge.com sau wetransfer.com.

Câştigătorul premiului I va primi 5.000 de lei, cel clasat pe locul al II-lea de 3.000 de lei, iar pentru locul al III-lea premiul este de 1.500 de lei.

STUP4 este organizat de Centrul de Cultură al Judeţului Covasna şi Consiliul Judeţean, în parteneriat cu Centrul Cultural Judeţean Harghita, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Harghita, Cinema Arta - by Cityplex şi Documentary Studio.

Sursa foto: Centrul de Cultură al Județului Covasna-Kovászna Megyei Művelődési Központ /Facebook

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.