CULTURA 7 decembrie 2017

„Artă” în schimbul jucăriilor

de Iulia Drăghici - Taraș | 939 vizualizări

Trupa Ego pune în scenă piesa Yasminei Reza, de această dată cu un scop nobil

Trupa de teatru Ego, compusă din liceeni din Sfântu Gheorghe, revine pe scenă cu spectacolul „Artă” de Yasmina Reza, în cadrul Festivalului „Povestea din Ajun”. Evenimentul va avea loc pe 20 decembrie, de la ora 18:00, în Sala Albastră a Bibliotecii Judeţene „Bód Péter”.

„Spectacolul este unul caritabil, astfel încât biletul de intrare va consta într-una sau mai multe jucării aduse de către dumneavoastră. Jucăriile astfel adunate le vom dona copiilor aflaţi într-o situaţie materială precară. Sperăm să fiţi alături de noi în acest demers”, transmit, pe Facebook, coordonatorii evenimentului.

Cei trei membri ai trupei Ego, Daniel Suciu, Edi Brandabura şi Denis Onişoru, au obţinut premiul I la cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru - Histrioniada liceenilor 2017, desfăşurat în toamnă la Cluj-Napoca. În cadrul aceluiaşi festival, Edi Brandabura şi-a adjudecat premiul pentru cel mai bun actor în rol principal. Spectacolul pus în scenă de cei trei liceeni este unul apreciat și a fost jucat în mai multe localități din județ și din țară.

„Noi am vrut foarte mult să mai facem o reprezentație a spectacolului, pentru că cei trei tineri merită promovați pentru pasiunea lor, dar mai ales pentru performanțele pe care le-au reușit cu această piesă. După cum probabil mulți știu, spectacolul „Artă” a fost premiat la festivalul de teatru adresat liceenilor Festivalul Național de Teatru – Histrioniada, și mai mult decât atât, Edi Brandabura a primit titlul de „cel mai bun tânăr actor”. Astfel, le-am adresat o invitație, iar cei trei, împreună cu regizoarea spectacolului, Mirela Bucur, au acceptat să realizăm împreună o reprezentație în cadrul ediției a 12-a a Festivalului „Povestea din Ajun”, ne-a declarat președintele Asociației de Tineret „Ecou”, Alexandru Ujvarosi-Brezeanu, unul dintre coordonatorii evenimentului „Povestea din Ajun”.

Potrivit regizoarei spectacolului „Artă” și fondatoarei Trupei Ego, Mirela Bucur, jucăriile și jocurile donate vor fi distribuite în special către grădinițele din județ.

„Lucrurile donate vor merge direct în grădinițe. Evenimentul e foarte aproape de marea sărbătoare a Crăciunului, așa că sperăm că fiecare își va mai rupe puțin din timp și vor veni să petreacă lângă noi o oră frumoasă. Crăciunul, până la urmă, e o sărbătoare de suflet, nu de stomac. E vorba despre prietenie. Să sperăm că vom pleca de la eveniment mai prieteni și cu mai multe gânduri despre iertare (...) și că ne vom putea rupe puțin de ritmul acesta cotidian alert, care ne înnebunește”, a spus, pentru „Observatorul de Covasna”, Mirela Bucur.  

Festivalul „Povestea din Ajun” a fost iniţiat în anul 2006 de un grup de elevi de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, care au dorit să creeze o punte de legătură între membrii comunităţii locale, indiferent de etnie, pentru a se bucura împreună de „magia sărbătorilor de iarnă”.

De-a lungul anilor, la spectacolele prezentate în cadrul acțiunii au participat mai multe personalități, printre care și soprana Felicia Filip, naistul Gheorghe Zamfir, violonistul Alexandru Tomescu, soliştii Ducu Bertzi, Ştefan Hruşcă, Mircea Vintilă, Alexandra Uşurelu, corul „Madrigal” sau Teatrul „Ţăndărică”.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.