CULTURA 27 septembrie 2022

Acordarea premiului „Vasile Lechințan”, ediția 2022

de Covasna Media | 891 vizualizări

În cadrul ediției din anul 2021 a Sesiunii Naționale de Comunicări „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură, Civilizație” s-a stabilit ca, anual, cu ocazia desfășurării lucrărilor sesiunii, să se acorde premiul „Vasile Lechințan”.

Conducerea Centrului European de Studii Covasna-Harghita va acorda acest premiu autorilor, îngrijitorilor, editorilor lucrărilor purtând semnătura istoricului, arhivistului, publicistului și cărturarului Vasile Lechințan și tuturor celor care inițiază demersuri pentru valorificarea moștenirii cultural-științifice și literare și cinstirea memoriei acestuia. 

În urma monitorizării lucrărilor apărute și a manifestărilor desfășurate în perioada iulie 2021 – septembrie 2022, conducerea Centrului European de Studii Covasna-Harghita a hotărât acordarea premiului „Vasile Lechințan”, ediția 2022, următoarelor persoane:

  1. Cercetător științific Ela Cosma (Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române – Cluj-Napoca, pentru editarea, împreună cu acad. Ioan Bolovan, a tezei de doctorat cu titlul Revoluția de la 1848-1849 în comitatele Cluj, Turda și Scaunul Arieș, a istoricului Vasile Lechințan, Editura Argonaut Publishing, Cluj-Napoca, 2021
  2. Gabriel Cojocaru, directorul Editurii GRINTA – Cluj Napoca, pentru editarea volumului Silivașu de Câmpie. Amintiri din vremi de-odinioară. Jurnal în timp de pandemie (2020), Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2022 și realizarea filmului documentar Vasile LECHINȚAN – Remember. Silivașu de Câmpie, scenarist Gabriel COJOCARU, regizor Călin FEDELEȘ
  3. Nina Hoza, poetă din Cluj-Napoca, pentru editarea volumului Silivașu de Câmpie. Amintiri din vremi de-odinioară. Jurnal în timp de pandemie (2020), Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2022
  4. Ioan-Tiberiu Cămărăşan, primarul comunei Silivașu de Câmpie, pentru organizarea manifestării Comemorare Vasile Lechințan. „În eternitate cu… Transilvania din cuvinte”, 21 iulie 2022, în cadrul căreia cărturarul Vasile Lechințan a fost declarat Cetățean de Onoare post-mortem al localității, iar o stradă din comuna natală îi poartă numele
  5. Drd. Tatiana Scurtu – Institutul de Studii Socio-Umane „Gheorghe Șincai” – Tg. Mureș, pentru îngrijirea volumului Români și secui în secolele XVII – XX. Reflexii istoriografice, de Vasile Lechințan și Ioan Lăcătușu, Editura Eurocarpatica, Sfântu Gheorghe, 2022.

Conducerea Centrului European de Studii Covasna-Harghita din Sf. Gheorghe (CESCH) aduce mulțumiri familiei istoricului Vasile Lechințan pentru păstrarea bogatei moșteniri create de către acesta și păstrată atât în scris, cât și pe diverse suporturi electronice, precum și pentru demararea demersurilor de amenajare, cu sprijinul Primăriei Silivașu de Câmpie, a viitoarei Case Memoriale „Vasile Lechințan”.

Totodată, Consiliul Director al CESCH va asigura încărcarea pe site-ul bibliotecii virtuale EUROCARPATICA a lucrărilor purtând semnătura lui Vasile Lechințan, inclusiv a studiilor apărute în diverse lucrări de specialitate și volume colective.

Biroul de presă al CESCH

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.