CULTURA 10 mai 2021

Acces gratuit la spectacolele TAM pentru persoanele vaccinate anti-COVID

de Iulia Drăghici - Taraș | 1659 vizualizări

Teatrul Andrei Mureșanu (TAM) din Sfântu Gheorghe va oferi acces gratuit la spectacolele lunii mai persoanelor care au fost vaccinate anti-COVID-19.  

Pentru că ne pasă! Pentru că vrem să ne știm și să vă știm sănătoși! Pentru că vrem să ne bucurăm împreună de teatru în deplină siguranță! Din aceste motive, în baza adeverinței de vaccinare, vă oferim acces gratuit la toate spectacolele de adulți ale lunii mai!”, au transmis, prin intermediul Facebook, reprezentanții TAM. 

Demersul a stârnit imediat unele discuții, acuzând chiar încercări de discriminare. Totuși, managerul Teatrului, Anna Maria Popa, spune că nu poate fi vorba despre așa ceva, atâta timp cât și celelalte persoane interesate să meargă la spectacole o vor putea face în continuare, fără probleme, doar că pe baza unui bilet de acces, ca de obicei. Aceasta precizează că gestul lor este o recompensă pentru cei care îi ajută să își desfășoare activitatea în siguranță, „e modul nostru de a spune mulțumesc celor cărora le pasă de ei și de cei din jur”, transmit reprezentanții TAM. 

„Nu cred că o asemenea inițiativă ar îndepărta lumea de teatru, ba dimpotrivă. Consider că dând dovada de simț civic putem să ne apropiem și mai mult de comunitate și de publicul nostru fidel”, ne-a mai declarat Anna Maria Popa. 

Este de spus și că toți angajații TAM, 42 la număr, au fost vaccinați anti-COVID, inclusiv cu rapelul făcut. 

Așa că, cei interesați să ia parte la evenimentele pregătite de TAM pentru luna mai, acum că în sfârșit sălile de spectacole s-au deschis și la Sfântu Gheorghe, după ce incidența COVID a scăzut, ajungând, potrivit celor mai recente date, la sub 2/1000, trebuie să știe și că în luna mai pot să vadă: 

  • 13 mai - Scene dintr-o căsnicie;
  • 19 mai - Dragonul de aur;
  • 20 mai - Dragonul de aur;
  • 25 mai - Doi morți vii;
  • 29 mai - Și liniștea are puls. 

Pentru acces gratuit, rezervări se fac telefonic la:  (0725) 112 225. 

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Ibolya Ilyés, 10 mai 2021
Simţ civic??? Hmmm...mă întreb, din cei 42 de angajaţi, toți vaccinați, toți au "simț civic"?( mai nou, aşa se cheamă...??? ) Ori sunt doar obedienți, uşor manipulabili? Mult citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.