CULTURA 9 septembrie 2022

78 de ani de la eliberarea orașului Sfântu Gheorghe de sub ocupația străină

de Covasna Media | 843 vizualizări

Împlinirea a 78 de ani de la eliberarea orașului Sfântu Gheorghe de sub ocupația străină ne oferă posibilitatea rememorării acelor evenimente istorice de o importanță majoră pentru independența, suveranitatea și unitatea României de astăzi.

Din documentele vremii aflăm că, în 30 august 1944, comandantul Corpului de munte a dat ordinul de operații nr. 4, prin care trupele române treceau la ofensivă pentru cucerirea orașului Sf. Gheorghe. În seara zilei de 6 septembrie, corpul 33 din armata 27 sovietică a ajuns la nord-est de Brașov, unde a stabilit cu corpul de munte modul de cooperare în vederea ofensivei spre Sf. Gheorghe, hotărându-se ca lovitura principală să fie executată pe direcția spre Ilieni – Sf. Gheorghe – Malnaș cu diviziile române Tudor Vladimirescu și 1 Munte. A doua zi, la 8 septembrie, trupele române și sovietice au dezlănțuit o puternică ofensivă. (…). După lupte crâncene, cu un inamic ce se apăra cu disperare, batalionul 2 Vânători din Divizia 1 Munte a pătruns pe la ora 11 în orașul Sf. Gheorghe prin marginea de vest, în timp ce ostașii diviziei „TV” pătrundeau prin sud și sud-est, eliberând orașul. Caporalului Arambașa din divizia Tudor Vladimirescu i-a revenit cinstea de a arbora drapelul României pe primăria orașului.

Bucuria cu care au primit românii din reședința județului Treiscaune eliberarea primului oraș din Transilvania de Nord este evidențiată și de faptul că actul nr. 1 eliberat de administrația românească a orașului Sf. Gheorghe, din 10 septembrie 1944 este scrisoarea adresată de primarul orașului Sima Ilie comandantului Diviziei Munte, generalul Bedicianu, în care se spune: „Subsemnatul Sima Ilie, primarul orașului Sf. Gheorghe, vin a vă ruga să binevoiți a primi propunerea noastră și a da aprobarea ca numele a trei străzi din acest oraș să fie înlocuite cu: strada Sfânta Maria, strada 8 septembrie 1944, strada Vânătorilor. Această propunere este motivată de următoarele fapte: În ziua de 8 septembrie 1944 („Sfânta Maria Mică”), Vânătorii de Munte au eliberat orașul de sub ocupația străină. S-au împlinit în ziua de 8 septembrie 1944 patru ani de când s-a semnat actul de subjugare, iar la împlinirea acestor ani (deci în ziua de 8 septembrie 1944) orașul este din nou sub fâlfâirea stindardului românesc ridicat – după grele zile de iobăgie – de către trupele române, Vânătorii de Munte, care au înscris glorioase pagini în istoria Neamului Românesc. Bazat pe faptul că întrega suflare românească din acest oraș primește cu plăcere această schimbare de nume a trei străzi, rămân încredințat că veți primi propunerea noastră, iar Domnia Voastră personal să acceptați a fi CETĂȚEAN DE ONOARE AL ORAȘULUI SFÂNTU GHEORGHE UNDE TRUPELE DE SUB COMANDA CE O AVEȚI, DIN DRAGOSTEA LOR PENTRU ȚARĂ, AU ADUS ELIBERAREA FRAȚILOR DE AICI. Să trăiți, Domnule Comandant”.

La 9 septembrie 1944, generalul Grigore Bălan, comandantul secund al Diviziei 1 Munte, este grav rănit în luptele din Sf. Gheorghe și Arcuș. A decedat în ziua de 13 septembrie 1944, în spitalul de zonă, din Sinaia.

În aceeași zi, locotenentul David Păiuș, din batalionul 3 Vânători de Munte, a căzut în luptă lângă Sf. Gheorghe. Pe acest loc, s-a ridicat un monument. Mormântul este un obelisc de formă prismatică din beton masiv, fiind îngrădit cu gard metalic. Pe monument se află o placă de marmură cu inscripția: „Glorie eroului Lt. Păiuș căzut la 9.09.1944, în luptele contra fasciștilor”.

În luptele din primele zile ale lunii septembrie 1944, desfășurate în apropierea orașului Sfântu Gheorghe, trupele române au fost sprijinite de românii localnici. Un grup de săteni din Sita Buzăului, Zăbrătău, Crasna și Băcel au capturat prin lupte zeci de militari inamici și un însemnat material de război. Dând dovadă de un deosebit curaj, cetățeanul Gheorghe Olaru din Dobârlău, printr-o acțiune personală, a dezarmat 17 militari inamici. În luptele din preajma orașului au căzut eroic generalul Grigore Bălan, locotenentul David Păiuș și mulți alții.

Orașul Sfântu Gheorghe a fost eliberat la 8 septembrie 1944, de ziua nașterii Maicii Domnului, moment de o deosebită importanță pentru istoria acestei urbe, atât de încercate de vitregiile vremii. A fost primul oraș eliberat din teritoriul ocupat. În onoarea acestui important eveniment, primul document emis de primăria românească, reinstalată în Sfântu Gheorghe la 10 septembrie 1944, a fost propunerea ca trei dintre străzile orașului să se numească: „Strada Sfânta Maria”, „Strada 8 septembrie 1944”, „Strada Vânătorilor”. Propunerea era motivată astfel: „În ziua de 8 septembrie 1944 (Sfânta Maria Mică), Vânătorii de munte au eliberat orașul Sfântu Gheorghe de sub ocupația străină.

Eliberarea orașului Sfântu Gheorghe a fost un simbol al libertății redobândite pentru toți românii, și pentru cei rămași pe loc, dar și pentru cei ce se întorceau în zonă, după patru ani de refugiu. La 20 septembrie 1944 apărea în Sfântu Gheorghe primul ziar românesc din Ardealul eliberat, Dezrobirea.

Publicația Tribuna din Sibiu din 14 septembrie 1944 consemna evenimentul eliberării orașului Sfântu Gheorghe, din 8 septembrie 1944, în același spirit al bucuriei: „Nu există răstignire fără înviere. Am văzut răstignirea neamului și a pământului transilvan. Cu inima strânsă de durere Dumnezeu ne-a fost dat să vedem Învierea. Rară bucurie pentru viețuitorii aceleiași epoci. Niciodată, ca în zilele acestea de adevărată apoteoză românească, nu ne-am dat mai bine seama de cuvintele nu există înviere fără răstignire. Da! Am văzut Învierea dreptății! Îndreptându-ne spre nedreptul hotar inima bătea să ne spargă pieptul. Ne apropiam doar de altarul pătimirilor românești, de bisericile văduvite de crucea valahă, de preoți și de simțirea românească”. 

În ziarul Dezrobirea se relatau următoarele despre patimile românilor în cei patru ani de ocupație ungară: „Viața lor [a românilor] în cei patru ani de civilizație maghiară a fost un chin, erau mai mult la poliție și în temniță decât acasă. Unguri au rămas destui în orașe și sate, afară de tineret, care s-a înrolat în «vitezele» armate ale lui Horthy, sau de cei care au fost uneltele teroarei împotriva «valahilor» și a omeniei. Printre românii care ne-au înconjurat se găseau și unguri. Și de la unii și de la alții am aflat că stăpânirea maghiară i-a dus la sapă de lemn. Despre funcționarii români, nici vorbă. Nici unul n-a fost menținut în slujbă. O adevărată prigoană a fost îndreptată împotriva tuturor acelora care îndrăzneau să grăiască în «limba valahă» pe străzile orașului. Atmosfera orașului era «viciată» dacă un român ar fi strigat pe Dumnezeul credinței lui în limba în care s-a născut. Cât privește religia, apoi aceasta era considerată drept cea mai mare dușmană a statului maghiar. Un tablou sumar, dar revelator pentru atmosfera ce a caracterizat cei patru ani de ocupație, orașele și satele din Secuime și din întreg Ardealul de Nord”

Din septembrie 1944, se instalează din nou autoritățile române în Sfântu Gheorghe. Din păcate, acestea n-au funcționat decât trei luni, și speranțele de reluare firească a cursului vieții românești, întreruptă la 1940, au fost spulberate. Momentului de euforie al victoriei i-a urmat episodul retragerii trupelor maghiare și germane din toamna anului 1944, care, în semn de răzbunare, au distrus tot ce le-a ieșit în cale, provocând pierderi similare cu cele ale războiului. La 15 noiembrie 1944, administrația românească primește o nouă și grea lovitură. Sub presiunea „aliatului” sovietic instalat în județ, cu largul concurs al unor elemente horthyste readuse de valul noului curent „democratic” în fruntea administrației locale, autoritățile administrative românești au fost nevoite să se retragă în localitatea Prejmer, din județul Brașov. În mod paradoxal, pentru Trei Scaune funcționa o așa-zisă „prefectură populară” (de fapt maghiară) și prefectura legală, aflată în „exil” în județul învecinat. 

În data de 24 octombrie 1944, a avut loc înmormântarea căpitanului Mihail Grecu din Batalionul 4 Vânători de Munte la Cimitirul Eroilor din Sf. Gheorghe, căpitan care a căzut eroic în luptele pentru eliberarea orașului Sfântu Gheorghe, pe teritoriul satului Sâncraiu. 

Fără a bănui ce se va întâmpla doar peste câteva zile, când administrația românească avea ordin de la „comisia aliată” să se retragă din localitățile eliberate din Ardealul de Nord, primarul Eugen Sibianu, în 28 octombrie 1944, trimite Prefecturii și Arhivelor Statului Brașov o adresă prin care solicită „a aproba să ni se predea lăzile cu obiectele evacuate în anul 1940, luna septembrie, și depozitate la Dvs., întrucât avem absolută nevoie pentru începerea noii administrații românești”.

Nu cunoaștem rezultatul demersului redat și nici soarta materialelor arhivistice evacuate în discuție, știm însă ce s-a întâmplat în 14 noiembrie 1944, din conținutul următorului proces-verbal: „Dresat astăzi, în ziua de 14 noiembrie 1944, în localul Primăriei orașului Sf. Gheorghe cu ocaziunea predării în baza ordinelor primite de la Ministerul Afacerilor Interne și Comandamentul armatelor rusești. Subsemnatul, Eugen Sibianu primar, predau Primăria cu toate birourile și inventarul existent, precum și conducerea domnilor: Kisgyörgy Tamás, Schuller Sándor, Márk Albert și Imreh Iuliu. În ceea ce privește lucrările începute și executate, propun ca să fie terminate, fiind începute de subsemnatul în baza ordinelor Comandamentului armatei rusești. Se predau toate obiectele și mobilierul, așa cum l-am primit și cum se găsește la această dată. Drept pentru care am dresat și semnat prezentul proces-verbal. Situația de casă se află la dl Sima Ilie, ajutor primar”. Primăria „românească”, alături de alte instituții ale administrației românești (Prefectură, Jandarmerie, Poliție, Protopopiatul Ortodox), a funcționat în perioada 14 noiembrie 1944 – martie 1945 (până la instalarea guvernului Petru Groza), în localitatea Prejmer. Adevărul este că, și după această dată, când aceste instituții au devenit „populare”, românii nu au mai avut loc în structurile lor, decât la nivel simbolic, așa cum a fost de fapt și pe timpul Regiunii Autonome Maghiare – unitate administrativă înființată din inițiativa consilierilor sovietici, din ordinul lui Stalin.

Istoria și-a urmat cursul, cu luminile și umbrele ei, iar orașul Sfântu Gheorghe, după ce a devenit capitala județului Covasna, în anul 1968, a cunoscut o importantă dezvoltare pe tărâm economic, social și cultural. Comunitatea românească a depășit momentele mai grele, ca de fiecare dată în istorie, alături de biserica strămoșească, școala în limba română și instituțiile și asociațiile culturale și civice.

Dr. Ioan Lăcătușu

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.