CULTURA 8 noiembrie 2017

40 de lucrări ale artistului Gy. Szabó Béla, donate Centrului de Artă al Transilvaniei

de Agerpres | 1011 vizualizări

Patruzeci de lucrări semnate de artistul Gy. Szabó Béla, considerat a fi unul dintre cei mai însemnaţi reprezentanţi ai artei grafice contemporane din ţara noastră, vor fi donate Centrului de Artă al Transilvaniei din municipiul Sfântu Gheorghe.

Directorul Centrului de Cultură Arcuş, Kopacz Attila, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că donaţia este oferită de preotul Ferenczy Miklós, care administrează moştenirea lui Gy. Szabó Béla, şi va fi făcută joi, la finalul vernisajului expoziţiei dedicate artistului.

„În cadrul expoziţiei, pe care o organizăm în colaborare cu Institutul Cultural Maghiar Balassi din Sfântu Gheorghe, vom prezenta o selecţie de lucrări reprezentative pentru acest artist valoros, care s-a născut în 1905 la Alba Iulia, dar ai cărui părinţi sunt originari din judeţul Covasna. (...) El a fost inginer, dar a avut o afinitate pentru artele plastice, a şi absolvit Academia de Arte din Budapesta şi a devenit celebru pentru gravurile sale în lemn, unele foarte cunoscute. După al Doilea Război Mondial a devenit graficianul numărul unu în xilogravură, nu numai din Transilvania, ci şi din România. (...) Cred că cel mai renumit a fost albumul său din anii '70 unde apar xilogravurile de dimensiuni mari - Anotimpurile. (...) Preotul Ferenczy Miklós a spus că vrea să doneze oraşului un set de lucrări iar donaţia este de o valoare inestimabilă. (...) Sunt 15 xilogravuri sau gravuri în lemn, şase pasteluri, 12 desene în cărbune, cinci desene în tuş şi două acuarele care vor fi donate Centrului de Arte al Transilvaniei după vernisajul ce va avea loc joi, de la ora 19, la Centrul de Cultură Arcuş de la Casa Bastion”, a declarat Kopacz Attila.

Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor, a precizat că în patrimoniul Muzeului Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe mai există încă 70 de lucrări semnate de acest prolific artist iar donaţia va întregi această valoroasă colecţie.

Tamás Sándor a subliniat că autorităţile locale şi judeţene acordă o atenţie deosebită instituţiilor de cultură şi artelor plastice, dovadă atât faptul că Galeriile de Artă din Sfântu Gheorghe deţin valoroase lucrări semnate de artişti din secolele XIX şi XX, cât şi faptul că în ultimii ani, în municipiul Sfântu Gheorghe au fost înfiinţate o galerie de artă contemporană, unde expun cu predilecţie artişti tineri, o sală de expoziţii la Casa cu Arcade, precum şi Muzeul de Artă al Transilvaniei.

Gy. Szabó Béla s-a născut în anul 1905 la Alba Iulia şi a murit în 1985 la Cluj şi este considerat a fi unul dintre cei mai însemnaţi reprezentanţi ai artei grafice contemporane din România.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.