ACTUALITATE 14 ianuarie 2015

Ziua Culturii Naționale sărbătorită azi la Sfântu Gheorghe

de Székely Emőke | 649 vizualizări

De câțiva ani, 15 ianuarie – ziua de naştere a celui mai mare poet român, Mihai Eminescu (1850-1889), – este şi Ziua Culturii Române. Mai multe instituții din Sfântu Gheorghe și-au propus să sărbătorească această zi așa cum se cuvine, motiv pentru care iubitorii de cultură au de unde alege: spectacole de muzică, teatru, lansări de carte și evenimente literare vor avea loc azi și în zilele următoare.

Întâlnirea versurilor

Biblioteca Județeană „Bod Péter” lansează sub titlul „Întâlnirea versurilor” o iniţiativă de colectare de la publicul său a unor fragmente lirice preferate de cititori, semnate de poeţi români contemporani. Inițiatorii așteaptă până la data de 17 ianuarie fragmente sau poezii întregi, nu mai mari de 2–10 versuri, ai căror autori sunt poeţi români din zilele noastre.

Acestea pot fi transmise ori scrise pe hârtie (de mână, citeţ, ori pe calculator, apoi imprimate) şi depuse în cutia amplasată în acest scop în holul bibliotecii, ori prin e-mail, la adresa biblio@kmkt.ro, cu menţiunea „Întâlnirea versurilor”.

„De asemenea, la secţia Împrumut pentru adulţi a bibliotecii veţi găsi în perioada 13–17 ianuarie foi de hârtie şi pixuri, cât şi volume semnate de poeţi români contemporani. Vă invităm să le consultaţi dacă aveţi drum pe la bibliotecă, şi să alegeţi, respectiv să notaţi citatul pe loc, lăsându-l apoi în cutia menţionată. Îi rugăm pe cei care răspund la apelul nostru şi ne trimit texte, să treacă lângă fragmentul / poezia propus(ă) autorul şi titlul textului respectiv, cât şi numele lor (acest din urmă lucru este, bineînţeles, opţional, însă ne-am bucura să avem cât mai puţine citate „anonime” în privinţa expeditorului lor). Din textele colectate vom alcătui un colaj liric pe care îl vom publica în jurul datei de 25 ianuarie 2015 pe pagina web a bibliotecii şi pe profilul de facebook al acesteia” – a declarat directorul Bibliotecii Județene, Szonda Szabolcs.

Evenimente la Arcuș

Centrul de Cultură Arcuș și Asociația de Tineret „Ecou” vor prezenta joi, 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale patru cărți ale scriitoarei Luminița Cornea. Evenimentul găzduit de Centrul de Cultură Arcuș va începe de la ora 19 și va fi urmat de prezentarea artistului grafician Iuri Isar. După acesta va avea loc un recital susținut de soprana Daniela Valerica Munteanu și pianistul Ambrus Sándor József, prezentat de criticul muzical Ecaterina Stan. Intrarea este liberă, iar Centrul de Cultură Arcuș pune la dispoziţia publicului un autobuz cu plecare de la ora 18.30 din faţa Teatrului.

Soprana Daniela Valerica Munteanu este studentă în anul II la Facultatea de Muzică a Universităţii „Transilvania” Braşov, la clasa de canto a sopranei Cristina Radu, solistă a Operei Braşov.

Născut în 1993 la Sfântu Gheorghe, Sándor Ambrus este student în anul III la Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii „Transilvania” din Braşov, clasa de pian a prof. univ. dr. Corina Ibănescu. A susţinut numeroase recitaluri în ţară, la Centrul de Cultură Arcuş, Institutul Balassi – Bucureşti, Centrul de Cultură Aurel Stroe – Buşteni, dar şi în străinătate, la Institutul Balassi din Paris. De asemenea, a evoluat în postura de solist alături de Filarmonica Braşov.

Spectacole de teatru

Și Teatrul „Andrei Mureșanu” s-a pregătit de sărbătoare, astfel iubitorii de teatru vor avea ocazia să vadă mai multe spectacole dedicate Zilei Culturii Naționale. Suita de evenimente a debutat deja la începutul acestei săptămâni, însă va continua săptămâna viitoare. Luni, 19 ianuarie şi marţi, 20 ianuarie de la ora 11.00 Teatrul „Andrei Mureşanu” şi Teatrul de păpuşi şi marionete „Peter Pan” aduc în faţa copiilor spectacolul „Frumoasa din pădurea adormită” – un spectacol de Alin Antemir, ce va fi pus în scenă în Foaierul Teatrului.

Marţi, 20 ianuarie de la ora 19.00 la Sala Mare a Teatrului va avea loc reprezentaţia celui mai important spectacol din stagiunea 2013/2014 a Teatrului „Andrei Mureşanu” – „Sfântul din Sfântu Gheorghe” de Peca Ştefan, regia Ana Mărgineanu.

Miercuri, 28 ianuarie de la ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului va avea loc o nouă reprezentaţie a spectacolului „Împreună” de Petronela Rotar, în regia Mirelei Bucur. Toţi cei interesaţi să participe la evenimentele organizate de Teatrul „Andrei Mureşanu” pot rezerva bilete la numărul de telefon 0267 315 324.

Eternitatea Poeziei

Și elevii Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe se pregătesc pentru Ziua Culturii Naționale. Sub coordonarea profesoarei Liliana Grosar, elevii CNMV vor organiza joi de la ora 17:30 în amfiteatrul Colegiului concursul de recitări „Eternitatea Poeziei”, la care vor participa elevii claselor a XI-a C și a XI-a D. Evenimentul are menirea de a marca Ziua Culturii Naționale, dar și de a populariza poezia în rândul elevilor.

„De ce concurs de recitări? Răspunsul e simplu. Trăim într-o perioadă în care tinerii își cam pierd interesul pentru poezie, nu mai au starea sufletească de a se apropia de inefabilul acestei arte, nu mai au timp de sensibilitate și de reflecție. Așa că, mai sunt dascăli care îndrumă elevii să descopere frumusețea lumii, uneori uitată, să înțeleagă profunzimea ideilor poetice, dar și faptul că magia versurilor este o cale spre autocunoaștere, spre identificarea unor disponibilități afective nebănuite” – spun organizatorii.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.