ACTUALITATE Acum 47 minute

Accident cu trei mașini pe DN 13E. Unul dintre șoferi avea 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat

de Daniela Luca | 87 vizualizări

Trei autoturisme au fost implicate într-un accident produs duminică, 4 octombrie, pe DN 13E. În urma verificărilor făcute de polițiști, unul dintre șoferi, un bărbat de 54 de ani, a fost depistat cu 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au fost solicitați să intervină în jurul orei 18:00. Potrivit primelor informații, accidentul s-ar fi produs pe fondul nepăstrării distanței corespunzătoare între vehicule.

„La data de 4 octombrie, în jurul orei 18:00, polițiștii au intervenit pe DN 13E la un eveniment rutier în care au fost implicate trei autoturisme, acestea intrând în coliziune, cel mai probabil pe fondul nepăstrării unei distanțe corespunzătoare între vehicule. În urma verificărilor, unul dintre conducătorii auto, un bărbat de 54 de ani, a fost depistat cu 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a transmis IPJ Covasna.

Șoferului i-au fost recoltate probe biologice, iar cercetările continuă pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Un alt accident, cu o zi înainte

Un alt caz în care polițiștii au depistat un șofer sub influența alcoolului a avut loc cu o zi înainte, la Târgu Secuiesc. În dimineața de 3 octombrie, un tânăr de 18 ani ar fi pierdut controlul mașinii și ar fi lovit un autoturism parcat pe strada Dózsa György. Accidentul s-a soldat cu pagube materiale, iar testarea tânărului a indicat 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Citește și: IPJ Covasna: Bărbat prins băut, fără permis și cu mașina neînmatriculată

Teme articol: accidente covasna
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.