ACTUALITATE 19 iunie 2011

Vizită în sectorul economic al României

de Székely Emőke | 389 vizualizări

A început vacanţa de vară, iar în curând şi studenţii vor avea bine meritata pauză până la toamnă, însă membrii Junior Business Club din Sfântu Gheorghe nu au de gând să îşi irosească vacanţa.

În cursul verii ei vor organiza mai multe evenimente cu specific economic. Primul dintre ele va fi pe 28 iunie, când tinerii economişti vor efectua o vizită la Bucureşti unde se vor întâlni cu organele decizionale din Parlament, cu cei ce conduc ministerul finanţelor, dorind astfel să arunce o privire în mijlocul vieţii economice româneşti.

Kelemen Szilárd, organizatorul vizitei, a declarat că un rol important, pe lângă obiectivele menţionate, îl va avea şi vizita la Bursa de Valori Bucureşti, unde de asemenea vor merge pentru a strânge informaţii. El a spus că această vizită a fost posibilă cu ajutorul senatorului Albert Álmos, fără de care, spune el, nu ar fi fost posibil ca cei de la Junior Business Club să arunce o privire în interiorul acestor instituţii.

Kelemen Szilárd a spus că speră ca în urma acestei vizite participanţii să îşi formeze o imagine mai clară despre cum funcţionează aceste instituţii, dar şi despre cum influenţează ele viaţa economică a ţării.

Vizita la Bucureşti este doar începutul unei serii de evenimente ce vor avea loc pe parcursul verii. Karácsony Zsolt, membru de conducere în cadrul clubului, a declarat că Junior Business Club s-a pregătit aşa cum trebuie ca şi pe timpul verii tinerii interesaţi de economie să aibă şansa de a se dezvolta.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.