Dionisie Bularca și-a marcat frumoasa aniversare în preajma familiei și oficialităților

Dionisie Bularca, cel știut de întorsureni drept Nea Costică de la Linii a marcat marți aniversarea sa de 100 de ani în prezența familiei, a prietenilor, dar și a oficialităților locale și județene. Garda de onoare și drapelul României nu au lipsit de la ceremonia , simplă, dar specială,  ținută în curtea casei unde nea Costică și-a trăit mare parte din viața, marcată în tinerețe de cel De-al Doilea Război Mondial.

Evenimentul a început cu salutul gărzii de onoare, urmat de o rugăciune și un „La mulți ani!” cântat de întreaga audiență și implicit de cele câteva eleve de la școala generală din Întorsura Buzăului îmbrăcate în port popular, venite special să-l cunoască pe unul dintre cei mai longevivi  întorsureni. Pe rând, invitații speciali i-au oferit veteranului de război cadouri și cuvinte de prețuire. Printre aceștia s-au numărat reprezentanții Instituției Prefectului, ai Primăriei Întorsura Buzăului, ai Batalionului 22 Vânători de Munte sau ai Centrului Militar județean Covasna.

CITEȘTE AICI POVESTEA DE VIAȚĂ ȘI AMINTIRILE DE PE FRONT, ÎMPĂRTĂȘITE CHIAR DE DIONISIE BULARCA!

„Pe eroi să nu-i cauți numai în morminte”

Pentru că Dionisie Bularca și-a trăit viața după învățăturile Lui Dumnezeu, de la eveniment nu au lipsit preoții parohiei Întorsura Buzăului care au rostit o rugăciune. Predica preotului Ciprian Popica, un apropiat al familiei încă din tinerețe, a debutat cu dictonul „Pe eroi să nu-i cauți numai în morminte”, precizând că Dionisie Bularca este cel mai în măsură să poarte o astfel de titulatură.   

„Într-adevăr, în el se vede că a rodit credința și iubirea de Dumnezeu și de neam. În fapt, nu numai în cuvânt. El s-a împodobit cu smerenie și demnitate. E un om plăcut lui Dumnezeu și oamenilor. El zicea că nu vrea să facă nicio ceremonie, dar Dumnezeu a vrut ca toți să fim azi aici, alături de el. Eu l-am cunoscut când am venit la Parohie. Aveam 22 de ani. E prima familie la care am venit. Îl mai întrebam: cum ți-a fost cu soția, cu așa mulți copii, cu vremurile grele, nu ca acum? Și de fiecare dată el mi-a spus că a avut credință în Dumnezeu. Cel mai mult îmi plăcea cum îmi vorbea despre țară. Avea demnitate și ne spunea că noi nu știm ce înseamnă să lupți pentru țară. De obicei oamenii sunt frustrați și vorbesc urât despre oameni, despre țară. El nu era așa. El zicea să ne rugăm lui Dumnezeu. Dacă îl vedeți și la vârsta asta cum se roagă! El a trăit frumos, nu a avut nimic cu nimeni. Într-adevăr e un exemplu pentru noi și pentru comunitate și să știți că și eu am învățat din credința și smerenia lui”, a declarat, la finalul ceremoniei, pentru Observatorul de Covasna, preotul paroh din Întorsura Buzăului, Ciprian Popica.

„Filă vie a istoriei”

Militarii activi sau cei în retragere îl privesc cu deosebit respect pe Dionisie Bularca, cel care a trăit să povestească decenii întregi ororile, dar și faptele de vitejie de pe frontul conflagrației mondiale.

„Să stai trei ani pe front, trebuie să fie marcant. Nu se compară cu actualele stagii militare de șase luni pe teatrele de operații. Acolo s-ar putea să stai șase luni numai în tabără, dar ei nu au avut șansa asta. Au stat în tranșee și când erau răniți în spitale de campanie, fiind soldați la vremea respectivă și nu puteau beneficia de tratamente favorizante. De aceea merită să îi respectăm, să ținem minte exemplul lor”, ne-a declarat Robert – Tiberiu Rusznák, vicepreședintele A.N.C.M.R.R. „Gen. Grigore Bălan” – Filiala Covasna, care a subliniat că Dionisie Bularca este, asemenea celorlalți veterani de război, o „filă vie a istoriei”.

„Acești oameni au o experiență de viață extraordinară, au trecut prin lucruri uimitoare și de neînțeles pentru noi. E clar că ei au trăit niște experiențe pe care noi cel mai probabil nu vom avea ocazia să le trăim, de aceea e important să învățăm de le ei. Cu siguranță sunt un exemplu pentru noi”, ne-a spus și comandantul Centrului Militar Județean Covasna, lt.col. ing. Dorin Neagu.

Un om bun, om cu suflet mare

După ce s-a întors definitiv de pe front, nea Costică a lăsat în urmă traumele războiului și s-a dedicat familiei.

„Am învățat foarte multe de la moșu׳ și am de gând să mai învăț. Mai ales după ce am rămas singură, după ce a decedat soțul meu, nu m-am considerat singură. Am avut o familie lângă mine și asta e mare lucru. E un om bun, cu suflet mare. Noi ne gândim că poate ajungem și noi la vârsta asta, dar nu se știe niciodată. El e un om bun, calculat, cu frică de Dumnezeu și atunci le-a avut pe toate. E mare lucru să știi să te ordonezi, să te implici în orice. Chiar dacă între copii au mai fost scântei, el întotdeauna a știut cum să aplaneze lucrurile și să fie totul bine pentru ei”, ne-a spus și nora lui nea Costică de la Linii, Corina Bularca.

Dionisie Bularca s-a născut la Întorsura Buzăului în 15 mai 1918, al cincilea la părinți, într-o familie cu 10 copii. A avut șapte frați și trei surori. A făcut șapte clase, iar în rest s-a concentrat să își ajute familia la activitățile din gospodărie, care implicau îndeosebi agricultura. La 21 ani, adică în octombrie 1939, când abia începe viața, tânărul Dionisie a fost chemat în armată, moment în care viața acestuia s-a transformat într-o poveste demnă de film de Oscar. Pe front, în Crimeea a plecat în 22 aprilie 1942.

În același an a fost rănit la picior, șold și burtă în război, de o mină care a explodat. În momentul exploziei, tânărul soldat de atunci avea în buzunare mai multe grenade care i-au salvat viața, dar care totodată puteau să îi fie fatale. Rănile de război l-au adus acasă, unde a fost internat prin spitale, iar după încă un an a fost eliberat din armată și nu s-a mai întors în lumea groaznică a războiului.

La vârsta de 32 de ani s-a căsătorit cu Margareta, o întorsureancă cu 15 ani mai tânără, cu care a avut șapte copii.  De peste 70 de ani, căsnicia celor doi a rămas intactă, fiind și acum unul alături de celălalt.

Dionisie Bularca este pentru toți cei care îl cunosc un exemplu de demnitate, responsabilitate calm și simplitate, dar totodată și o enciclopedie de informații și povestiri de front.

La mulți ani cu sănătate îi dorim și noi lui nea Costică!