ACTUALITATE 15 mai 2018

Viața la 100 de ani, după o tinerețe marcată de război

de Iulia Drăghici | 3101 vizualizări

Povestea lui Dionisie Bularca, veteranul de război care aniversează 100 de ani în Anul Centenarului

Expresia „Dumnezeu nu îți dă mai mult decât poți duce” descrie fidel viața lui Dionisie Bularca, veteranul de război din Întorsura Buzăului, care în 15 mai sărbătorește împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani. A fost rănit pe front, în Caucaz, în al Doilea Război Mondial din cauza unei mine care s-a detonat în apropierea sa, rănindu-l la picior, șold și burtă, în timp ce în buzunarele pantalonilor ținea niște grenade. Avea puțin peste 20 de ani când a trăit drama războiului. Acum, la fix 100 de ani spune că nu își mai dorește nimic de la viață și că se lasă, ca întotdeauna, liniștit în grija lui Dumnezeu.  

Cu o luciditate râvnită chiar și de noi, cei mai tineri, cel cunoscut în zona Buzaielor ca Nea Costică de la Linie, Dionisie Bularca  își povestește amintirile din Al Doilea Război Mondial aproape fără pauză. Nu are nevoie să caute în străfundurile minții întâmplările, pentru că acestea îi sunt la fel de vii și acum, ca în urmă cu aproape 80 de ani. Sunt amintiri care nu-i aduc bucurii, nici glorie sau bani prea mulți, dar care l-au ajutat să înțeleagă și să spună tuturor, fără rezerve și cu glas hotărât și totodată blând că „Dumnezeu când vrea să te scape, te scapă!”.

Soarta lui, care s-a împletit deopotrivă în jurul suferințelor greu de imaginat și a bucuriilor, pare desprinsă din romanele cu povești despre război. Doar că viața lui nu e nicidecum imaginată, ci e la fel de reală și clară ca vârsta pe care tocmai a împlinit-o.

Prima traumă, la doar 6 ani

Dionisie Bularca s-a născut la Întorsura Buzăului în 15 mai 1918, al cincilea la părinți, într-o familie cu 10 copii. A avut șapte frați și trei surori. A făcut șapte clase, iar în rest s-a concentrat să își ajute familia la activitățile din gospodărie, care implicau îndeosebi agricultura.

„Când eram mic, aveam vreo șase ani, m-am dus la bunică-mea în Floroaia și m-am speriat de un cocoș. Mi-a sărit în spate. M-am speriat foarte tare și era gata să mor”, a început centenarul povestea sa incredibilă de viață.

La 21 de ani s-a înrolat în armată

Cu timpul, trauma din copilărie s-a vindecat, dar ceea ce urma să vină a fost peste orice imaginație. La 21 ani, adică în octombrie 1939, când abia începe viața, tânărul Dionisie a fost chemat în armată.

„Am fost încorporat la Batalionul 2 Pionieri de Munte din Miercurea Ciuc. Acolo am stat vreo trei săptămâni. Apoi ne-am mutat la Cazarma Neagră din Brașov. Acolo am stat iarna lui ׳40”, ne-a povestit Dionisie Bularca.

În primii ani, a avut o viață de armată cu suișuri și coborâșuri: de la viața relativ ușoară de la magazioner, la cea de pionier pe front. În Crimeea a plecat în 22 aprilie 1942.

„Când am mers prima dată pe front, am ajuns în Crimeea, într-un sat - Cușca îi zicea. Erau numai tătari. (...) Am făcut școală o lună de zile. Am crezut că murim atunci. Dup-aia a început acțiunea la Sevastopol. (...) S-a dat atac și am mers până la un loc. Acolo erau rușii așa de bine instalați, că nu am  putut înainta deloc. Șapte zile a stat frontul pe loc”, povestește, grijuliu și concret, Dionisie Bularca.

„Am dormit sub pământ, în bordeie. Trebuia să te păzești. Eu am avut și necazuri, dar am avut și bucurii. Adică nu bucurii propriu-zis, dar am fost și mai scăpat”, explică stăpân pe vorbe și date, întorsureanul de 100 de ani.

 

Grenada, detaliul care i-a salvat viața dintr-o explozie de mină, dar care îi putea fi fatal

Cei din casă, mai ales soția, dar și copiii, nepoții sau strănepoții îi știu aproape pe de rost poveștile și se miră doar cum de centenarul nu încurcă anii și tablourile din povestiri la această vârstă. Însă cu toate că nu le sunt străine prezentările vieții de războinic, aceștia nu se satură să îl audă pe bunicul cu părul alb, adus puțin de spate, cum își înșiră viața care bate filmul. Episodul nefericit din 1942, care era cât pe ce să îi aducă sfârșitul, se desprinde de departe în topul celor mai interesante.

„Am fost în Caucaz, pe un munte. Pe linia întâia erau nemții, iar noi eram în linia a doua. Am făcut și rețele și minat. Acolo, la minat m-au rănit pe mine. Trebuia să plantez niște mine nemțești. În același loc era plantată o altă mină tot de cineva de la noi, de la un alt pluton. Mina era ancorată de o sârmă și dacă atingeai de sârmă exploda. Aveam de plantat 23 de mine. Când am ajuns la a 18-a, nu știu care dintre noi trei, că eram la plantat trei băieți, a atins de sârmă și a explodat mina. Atunci ne-a rănit pe toți trei. Unul a fost rănit în vreo opt locuri, altul doar pe la spate. Când a explodat mina, așa m-am speriat că nu știam ce s-a întâmplat.  Mi-a rupt peroneul, mi-a atins nervul sciatic și mi-a paralizat piciorul. Am vrut să mă ridic, să plec de acolo și nu puteam. Am vrut să merg în șanțul unde era sublocotenentul nostru. N-am putut să mă ridic în picioare. M-am pus în genunchi și în mâini m-am tras până la șanț. Am ajuns și i-am spus sublocotenentului că mi-a rupt piciorul și apoi am intrat în comă, nu am mai știut nimic. M-am trezit la stația de funicular, când mă pălmuiau nemții. (...) M-au pansat, m-au pus pe targă și m-au dus la cortul de prim ajutor”, ne povestește senin centenarul Dionisie Bularca despre incredibila întâmplare, amintindu-și de un detaliu extrem de important.

Eu aveam la mine două grenade într-un buzunar, două într-un buzunar. O schijă de la mină a sărit direct în grenadă, dar n-a ajuns la capsă și n-a explodat. Dacă exploda grenada, praf mă făcea. Dar să știi, când vrea Dumnezeu să te scape, te scapă! Dacă nu era grenada îmi intra schija în bazin și iar mă făcea praf. Muream”, a rememorat veteranul de război care marchează aniversarea de 100 de ani chiar în Anul Centenarului.

Dacă cineva și-a închipuit că aici se încheie povestea vieții lui Dionisie Bularca se înșală amarnic, pentru că Dumnezeu avea în continuare planuri cu întorsureanul.

„Când eram la punctul de prim ajutor mă plângeam că mă doare piciorul, iar un infirmier mi-a spus: «Măi băiatule, eu înțeleg că te doare, știu că te doare, dar măcar tu mergi în țară acum. Cu noi nu se știe ce se va întâmpla». Așa a fost. M-au dus la un spital, am stat o noapte și apoi m-au dus la aeroport”, spune acesta.

A urmat o nouă luptă pe viață și pe moarte cu ploșnițele și o călătorie pe apă cu bacul, apoi cu trenul până la Cernăuți, unde a rămas internat două luni și jumătate. Ieșirea din spital a fost continuată de trei luni de recuperare acasă și apoi un an de du-te vino între casă, spital și o unitate militară din Gorj.

„Când s-a bombardat prima dată Bucureștiul, în 4 aprilie, eu eram în spital acolo. Au bombardat Cotrocenii, dar o bombă a venit și în curtea spitalului”,  își amintește Dionisie Bularca, cel mai longeviv om din neamul său.

Un ordin care cerea ca toți răniții care sunt inapți să lupte pe front să fie eliberați din armată a pus capăt, în 1943, coșmarului celui de-al doilea război mondial pentru Dionisie Bularca, revenit, pentru totdeauna acasă, însă cu dureri insuportabile la șoldul afectat de explozia de mină.

Dionisie nu a fost însă singurul din familia sa care a fost prins în ghearele nemilosului război, ci și alți trei frați ai săi s-au găsit printre soldații care au luptat în confruntarea mondială. Doi dintre aceștia au pierit pe front, iar al treilea a reușit să fugă dintr-un lagăr al rușilor din Moldova, peste păduri, până la Covasna și apoi la Întorsura Buzăului.

Căsnicie de peste 70 de ani cu aceeași femeie

Rănile s-au vindecat, încet-încet, iar tânărul Dionisie Bularca, aflat în floarea vârstei, la aproape 25 de ani, și-a reluat viața. La 32 de ani s-a căsătorit cu Margareta, alături de care trăiește încă de atunci și cu care a avut și șapte copii, unul dintre ei s-a stins însă la doar șapte săptămâni, crescând în final patru fete și doi băieți.

A cunoscut-o pe soția lui de-o viață la o șezătoare, iar ea l-a ales, hotărâtă, din mulțimea de băieți pentru că era un tânăr serios, harnic și fără vicii.

„Era liniștit, nu fuma, nu bea, era harnic”, ne-a spus soția centenarului, Margareta, mai tânără cu 15 ani ca acesta.

Proaspătul tătic s-a angajat la o fabrică de cherestea, apoi recepționer de sfeclă de zahăr, și nu în ultimul rând la un atelier mecanic al IFET-ului, de unde, în cele din urmă, la 62 de ani s-a pensionat. Munca a continuat-o apoi în agricultură, într-o viață trăită atent cu grijă, frică și dragoste de Dumnezeu.

„Vă spun foarte adevărat: eu și pe front am avut multe necazuri, dar pe mine Dumnezeu m-a scăpat de toate. Și cu grenada: dacă exploda era rău, dacă nu era deloc, tot rău era. Uite, când Dumnezeu vrea, te scapă”, ne-a mai spus Dionisie Bularca.

Aniversarea de 100 de ani

Bătrânețea își spune cuvântul și îl încearcă pe centenarul Dionisie Bularca prin durerile de stomac ce nu îl lasă noaptea să doarmă sau prin cele de spate. Are televizor, dar nu se uită niciodată pentru că auzul și vederea nu îi mai sunt de ajutor. Preferă să-și dedice timpul liber cărților, pe care le citește cu drag, în special cele despre Viețile Sfinților. Din când în când, sprijinit de baston, se mai plimbă prin curte și prin grădina casei, însă nu-și prea mai pune încrederea în picioarele sale.

Întrebat la ce își dorește pentru aniversarea de 100 de ani, acesta ne-a răspuns că nimic. „De la viață nu mai vreau nimic. Acum, ce-o vrea Dumnezeu cu mine. Nu se știe. Câteodată așa mi-e de rău, că zic că trebuie să mor. Apoi îmi revin și tot așa”.

Aniversarea de 100 de ani și-o petrece marți, în sânul familiei și al autorităților locale care au promis că nu vor scăpa ocazia să îi ureze „La mulți ani!”, într-o ceremonie la care sunt așteptați și prefectul județului Covasna, Sebastian Cucu și reprezentanții Asociației județene a Veteranilor de Război.

Centenarul a avut o bucurie aniversară și zilele trecute, când a primit o felicitare oficială de „La mulți ani!” și din partea Ministerului Apărării Naționale, semnată de însuși ministrul Fifor.

Sfat pentru cei mai tineri

Cât despre sfaturile pe care le are pentru cei mai tineri, gânduri adunate odată cu înțelepciunea celor 100 de ani, Dionisie Bularca spune: „Românul ar trebui să fie muncitor, să-și vadă de datoriile lui, să nu se bage în lucrurile care nu-i aparțin și care nu sunt bune, să-și vadă de treaba lui. (...) Să nu bea, să nu fumeze și să se țină de treabă. Eu n-am băut în viața mea, dar de fumat am fumat când eram pe front, dar dup-aia n-am mai fumat. Am băut o dată vreo două beri când eram militar, dar era să mor și de atunci nu am mai băut”, a spus bunicuțul, nu înainte să încheie povestirea demnă de un film de acțiune astfel: „Când a fost bine a fost bine, când nu, nu, dar uite așa au trecut una cu alta. Când Dumnezeu vrea să te scape, te scapă!”.

 

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.