Zece fântâni din Târgu Secuiesc sunt contaminate cu E. coli și alte bacterii periculoase
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Covasna a emis marți, 19 mai, rezultatele oficiale care confirmă prezența unor bacterii agresive, precum E. coli, bacterii coliforme și Enterococcus, în zece fântâni din Târgu Secuiesc. În timp ce rețeaua publică de apă administrată de Hydrokov este complet sigură pentru consum, sursele alternative analizate reprezintă un risc biologic direct pentru sănătatea localnicilor.
Analizele de laborator arată că în fântânile de pe străzile Bálványos, Cetății și Grădinii există colonii microbiene dense. Singura zonă unde toate probele au avut rezultate negative este strada Határér.
„Marți, 19 mai, au fost primite rezultatele analizelor de laborator realizate de către Direcția de Sănătate Publică a județului Covasna: din totalul celor 18 probe prelevate din fântânile aflate pe străzile Bálványos, Cetății, Grădinii și Határér, 10 au fost pozitive pentru contaminare bacteriană.
Singura stradă unde toate probele au avut rezultate negative este strada Határér. În cazul celorlalte străzi, în apa din fântâni au fost identificate bacterii precum E. coli, bacterii coliforme și Enterococcus, respectiv diverse combinații ale acestora”, a transmis operatorul Hydrokov.
Deși monitorizarea fântânilor nu intră în competența Hydrokov, compania a trimis deja rapoartele individuale către Primăria Municipiului Târgu Secuiesc, iar localnicii afectați primesc rezultatele în această săptămână. Din cauza nivelului mare de bacterii, care ajunge în unele cazuri la ordinul sutelor, apa este periculoasă pentru sănătate. Totodată, legislația interzice strict legarea fântânilor la rețeaua publică.
Reprezentanții companiei Hydrokov transmis că apa de la robinet este sigură și nu are nicio contaminare. Operatorul face și controale proprii cu noile echipamente, iar localnicii care suspectează probleme în gospodărie sunt rugați să anunțe direct furnizorul.
Citește și: Apa de la robinet poate fi consumată din nou în siguranță la Târgu Secuiesc.