ACTUALITATE Acum 16 ore, 59 minute

Victorie totală pentru UDMR în Covasna: 6 mandate câștigate în Parlament

de Daniela Luca | 630 vizualizări

În urma alegerilor parlamentare, UDMR a câștigat toate cele 6 mandate alocate pentru județul Covasna: 4 deputați și 2 senatori. Lista pentru Camera Deputaților este condusă de Miklós Zoltán, urmat de Gál Károly, Kulcsár-Terza József și Könczei Csaba. În fruntea listei pentru Senat se află Fejér László Ödön, urmat de Kondor Ágota.

„Duminica trecută am învins lipsa de încredere și indiferența. Rezultatul vorbește de la sine: în județul Covasna, UDMR va avea 2 senatori și 4 deputați. Acesta este maximumul. Vă mulțumim pentru încredere, vom răsplăti prin muncă”, a scris, pe pagina de Facebook, președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor.

Decizia oficială în ceea ce privește viitorul funcției de vicepreședinte al Consiliului Județean (CJ) Covasna, deținută în prezent de Kondor Ágota, care a câștigat acum un mandat de senator, nu a fost anunțată deocamdată.

Rezultatele oficiale publicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) în urma scrutinului din 1 decembrie arată că 72.467 covăsneni, adică 76,95% dintre alegătorii din județ au votat candidații UDMR pentru Camera Deputaților. Pentru Senat, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România Covasna a avut 72.843 de voturi, adică 77,32%. Pe locul al doilea s-a clasat PSD, care a luat 5.126 de voturi, adică 5,44%, pentru Camera Deputaților și 5.198 de voturi, 5,52%, pentru Senat.

La nivel național, UDMR ar putea face parte din următorul Guvern. PSD, PNL și USR pot forma o majoritate și fără UDMR, însă una instabilă. Cu cooptarea UDMR într-o eventuală coaliție PSD-PNL-USR, alături de minoritățile naționale, majoritatea este una confortabilă, notează HotNews.ro.

Pentru majoritatea în Parlament, acolo unde este nevoie de un vot pentru învestirea guvernului, este nevoie de 234 de voturi. PSD, PNL, USR, UDMR și minoritățile naționale au peste 300 dintre voturile din Parlament.

De altfel, UDMR a anunțat că o susține pe Elena Lasconi în turul al doilea al alegerilor prezidențiale de duminică, 8 decembrie. Lasconi a spus că dacă va deveni președintă va susține crearea unui Guvern din partea unei alianțe pro-europene, formată din PSD, PNL, USR și UDMR.

Președintele este cel care, după negocierile cu partidele, desemnează un premier care să își creeze guvernul. Ulterior, membrii viitorului cabinet au nevoie de votul de încredere în Parlament.

Tot Parlamentul este cel care poate demite Guvernul, prin moțiune de cenzură, însă este nevoie din nou de o majoritate - adică 234 de voturi.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.