Scandal într-un local din Belin: un bărbat a amenințat o femeie cu un cuțit
Un bărbat de 52 de ani din Belin a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a provocat scandal într-un local și a amenințat cu un cuțit o femeie. Deși polițiștii au intervenit sâmbătă și l-au sancționat, individul a revenit luni în același loc și a continuat să creeze probleme, motiv pentru care a fost emis un ordin de protecție și s-a dispus monitorizarea sa electronică.
Sâmbătă, în jurul orei 15:00, polițiștii au intervenit în localitatea Belin, după ce angajata unui local a sesizat că bărbatul ar fi manifestat un comportament agresiv și ar fi provocat un scandal, se arată în comunicatul de presă al IPJ Covasna.
„Ajunși la fața locului polițiștii au stabilit, din primele verificări, că pe fondul consumului de alcool, cel în cauză ar fi devenit recalcitrant și i-ar fi adresat amenințări cu un cuțit femeii, după care ar fi provocat scandal în incinta localului respectiv.
Bărbatul de 52 de ani a fost depistat în scurt timp, pe raza localității, față de acesta fiind luată măsura conducerii la sediu pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale”, transmit oamenii legii.
Aceștia au deschis un dosar de cercetare penală pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și amenințare. A fost dispusă și măsura preventivă a reținerii, iar acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Covasna.
Mai mult, luni după amiază, polițiștii covăsneni au fost solicitați să intervină în aceeași locație, întrucât bărbatul în cauză ar fi provocat din nou scandal, pe fondul consumului de alcool.
„Polițiștii au dispus emiterea unui ordin de protecție provizoriu prin care bărbatului îi este interzis să se apropie la mai puțin de 100m față de o femeie pe care ar fi amenințat-o. Totodată, s-a dispus măsura monitorizării electronice a acestuia”, se mai arată în comunicat.
Polițiștii transmit că monitorizează în continuare situația pentru prevenirea comiterii altor fapte de violență și pentru dispunerea de măsuri legale ori formularea de propuneri legale, prin unitatea de parchet competentă.