ACTUALITATE 23 noiembrie 2017

Valabilitatea pașapoartelor ar putea ajunge la 10 ani

de Iulia Drăghici - Taraș | 703 vizualizări

Un proiect de lege aflat în dezbatere publică prevede creșterea valabilității pașaportului simplu electronic și clarificarea situațiilor în care poate fi solicitat un pașaport simplu temporar

Cozile din timpul verii, dar nu numai, de la ghișeele serviciilor de pașapoarte au determinat Ministerul Afacerilor Interne (MAI) să propună un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 248/2005, privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Proiectul de lege, care este în dezbatere 20 de zile, prevede schimbări la valabilitatea pașaportului simplu electronic și la clarificarea situațiilor în care poate fi solicitat un pașaport simplu temporar.

Pașaport cu valabilitate de 10 ani pentru persoanele de peste 25 de ani

Prin proiectul de lege, MAI propune dublarea termenului de valabilitate a pașaportului simplu electronic de la 5 la 10 ani, pentru persoanele cu vârsta de peste 25 de ani.

„Opțiunea a ținut cont de faptul că, după această vârstă, schimbările de fizionomie sunt mai puțin accentuate. De altfel, în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene pașapoartele simple electronice au termen de valabilitate de 10 ani. Pentru copiii cu vârsta de până la 12 ani, pașaportul simplu electronic va fi valabil trei ani, iar pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 12 şi 25 de ani va fi valabil 5 ani”, arată un comunicat de presă.

Limitarea situațiilor în care se solicită pașaport simplu temporar

Autoritățile propun și o limitare a situațiilor în care se solicită pașaport simplu temporar, una dintre acestea fiind dovedirea urgenței invocate. Conform reglementărilor în vigoare, o persoană poate solicita în regim de urgență un pașaport simplu temporar, valabil doar 1 an, fără să fie obligată să precizeze urgența. Dacă noul proiect de lege va fi adoptat, lucrurile se vor schimba:

„Prin proiectul de lege, propunem ca pașaportul temporar să fie eliberat în termen scurt (de la două ore până la maximum trei zile), cum se întâmplă în prezent doar în anumite cazuri, clar reglementate, cu obligația prezentării documentelor care dovedesc urgența, precum: • situații obiective în care, din motive de sănătate, familiale sau profesionale, este necesară și urgentă prezența persoanei pe teritoriul altui stat și nu este timp pentru emiterea pașaportului simplu electronic • minorul urmează să se deplaseze în străinătate pentru studii ori pentru a participa la concursuri oficiale sau pentru a urma un tratament medical, fără de care viața ori sănătatea îi este pusă în pericol.

Persoanele care declară că nu doresc să li se elibereze un document electronic pot opta pentru un pașaport temporar, care însă le va fi eliberat în termenul legal prevăzut pentru eliberarea pașaportului simplu electronic”, transmite MAI.

Demersul legislativ va fi însoțit și de o campanie de conștientizare a cetățenilor, care va începe din această lună, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe. 

Textul proiectului de lege poate fi consultat pe pagina de Internet a MAI, www.mai.gov.ro, la secţiunea „Transparenţă decizională”, precum şi la Centrul de Relaţii cu Publicul al M.A.I., din Piaţa Revoluţiei nr. 1 A, sector 1, Bucureşti.

Propunerile, sugestiile şi opiniile persoanelor interesate cu privire la acest proiect de act normativ sunt aşteptate pe adresa de e-mail dgj_transparenta@mai.gov.ro.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.