Interviu cu managerul public al județului, Kovács Ödön

Venit la Consiliul Județean (CJ) Covasna după ce aproape șapte ani a condus Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Covasna, managerul județului Kovács Ödön este de părere că administrația din România are încă multe aspecte la care trebuie lucrat pentru a deveni un sistem cu adevărat eficient. Licențiat în chimie după ce a intrat la Universitatea din Cluj în 1989, Kovács spune că a trecut prin experiența muncii atât la stat cât și la privat și consideră că verva și seriozitatea din sistemul privat nu ar prinde deloc rău celui bugetar, care poate așa s-ar mai dinamiza și ar înțelege complet că e în slujba cetățeanului și nu invers. Optimist tocmai prin realismul său, Kovács Ödön pare a fi unul dintre acei oameni parcă mult prea grăbiți și determinați să demonstreze că se poate, pentru a rămâne prea multă vreme în niște structuri care au limitele lor.

– Domnule Kovács, sunteți încă asociat cu imaginea SGA Covasna. V-aș întreba cum ați ajuns acolo la numai 35 de ani, cât aveați în 2006?

– Sunt din Târgu Secuiesc, acolo m-am născut și am făcut și școala, iar apoi în 1989 am dat admitere la UBB Cluj, la Facultatea de Chimie – era în mare vogă atunci, prima doamnă a țării fiind chimist... În fine, de mic mi-am dorit să fiu profesor, dar tata m-a îndemnat să fac și altceva, așa am ajuns la Chimie Tehnologică. După terminarea facultății am și predat la Poian, câțiva ani, dar pentru că sistemul se tot schimba și apăruse o lege care nu permitea inginerilor catedră stabilă am renunțat în cele din urmă și m-am angajat în sistemul privat. În 2006 am ajuns la SGA ca inginer-șef, iar apoi din 2008 am fost director, cu câteva întreruperi mici, când din varii motive au fost alți directori. Până la urmă însă, s-a înțeles că era nevoie de continuitate, asta e necesară oriunde se dorește să se facă ceva treabă.

– Ce au însemnat anii petrecuți la SGA?

– Au fost vremuri pline de provocări și cu foarte multă muncă. Veneam din sistemul privat și erau multe lucruri pe care nu le înțelegeam – de ce durează atât de mult o aprobare?, de ce nu se poate face ceva? Cu timpul am înțeles sistemul, dar îmi place să cred că am impus și o schimbare benefică, în sensul în care lucrurile au început să se miște mai repede. Și pentru că eram un om venit din sfera privată, îmi place să cred că am făcut lucrurile bine și cu cap: în acei ani am reușit să schimb imaginea instituției, inclusiv prin faptul că am renovat clădirea care avea inițial un puternic aer comunist. Am făcut totul cu fonduri minime – am cerut de la Direcția Apelor Olt de care aparțineam doar banii de materiale. Eu n-am organizat licitații pentru lucrări, am lucrat cu oamenii mei din SGA. Noi am construit, am schimbat, am îmbunătățit. Salariile la SGA nu au fost mici niciodată, așa că omului îi era tot una dacă mergea opt ore la un dig sau stătea să zugrăvească. Dar nouă, ca instituție, ne-a fost bine pentru că am făcut economii importante și banii de pe lucrări i-am investit în altceva. Când am ajuns la SGA erau 118 posturi pe județ, când am plecat am lăsat 129. Am obținut posturi chiar și pe criză, pentru că am știut să-mi justific nevoile și nu mi-a fost jenă să bat drumurile Bucureștiului. În concluzie, cred că acum SGA are o altă imagine, iar funcționarii au înțeles că ei sunt în slujba cetățeanului și nu invers.

– De ce ați plecat de la SGA, după atâta muncă și atașament?

– Am plecat pentru că așa a fost conjunctura – Consiliul Județean căuta un om în locul fostului manager Klárik László care a plecat la București. Am venit aici cu toate conexiunile și relațiile formate, știind clar ce am de făcut. Nu am venit pentru salariu sau pentru alte avantaje, nici din dorința de a pleca la București – dacă voiam asta, plecam de acum trei-patru ani. Am venit pentru că am simțit că pot face ceva din funcția asta, după ce am făcut la SGA și după ce am fost consilier județean.

– Cât de implicat ați fost în politică?

– Am fost implicat la un nivel minim, pentru că nu mi-au plăcut niciodată disputele politice, vorba multă. Sunt inginer, nu poet. Mie-mi place să meargă lucrurile, să fac treabă – de asta mă știe lumea ca un bun gospodar și nu ca politician. Așa că nu m-am implicat niciodată în politică mai mult decât era nevoie.

– Ce înseamnă munca dvs. ca administrator al județului?

– Ajuns aici, mi-a revenit tot ce înseamnă drumuri județene, adică aproximativ 300 de km. E un domeniu vast, în care banii contează și nu-i avem. În plus, lucrez cu 7-8 oameni, în vreme ce cei de la Secția Drumuri Naționale, care administrează tot aproximativ 300 de km de drumuri, lucrează cu 80 de oameni; la asta se adaugă diferențele de utilaje și bani. Primim de la București bani puțini, care abia ajung pentru deszăpezire, nicidecum pentru lucrări de întreținere. Iarna asta nu a fost grea, dar de obicei și deszăpezirea sau sarea cu amestec de nisip costă foarte mult, cheltuieli care poate că nu sunt vizibile dar consumă bani – într-o noapte grea de iarnă menținerea deschisă a unui drum costă lejer undeva la 6.000 de lei.

– Care sunt drumurile prioritare prin prisma necesității de investiții?

– Drumul spre Bálványos, cei 40 de km, reprezintă o prioritate – vorbim aici despre lucrări care ar însemna foarte mulți bani dar prin care am putea revitaliza turismul. Dar dacă nu avem un  proiect cu bani, acolo nu avem încă rezolvare și la fel e și Hatodul. Prioritar e și drumul Hăghig – Baraolt, unde avem 3 km gravi și unde e nevoie de intervenții, plus Ghidfalău – Valea Crișului, unde încercăm să punem măcar un strat de asflat. Dar toate astea costă foarte mult. Bine că s-a rezolvat DJ 121, Târgu Secuiesc – Covasna; acolo se mai fură indicatoare, balustrada – romii le iau pentru fier, dar în general drumul e bun. În fine, treabă e de făcut, dar dacă nu avem bugetul necesar nu prea putem lucra doar pe intenții.

– Dacă încă mai avem mult de lucru pe infrastructură, cum vedeți viitorul județului ca dezvoltare?

– În momentul de față văd Covasna ca o suburbie a Brașovului – îmi pare rău, dar trebuie să o zic. Nici asta nu ar fi o mare problemă, dacă ar exista partea logistică – aeroportul sau am avea măcar ieșire la o autostradă; ca și suburbie, cu logistica potrivită, te mai poți mișca. Agricultura, față de Vest unde 5-6% se ocupă de asta, e larg răspândită la noi, dar nu va supraviețui toată lumea, doar fermele mai mari eventual. Turismul despre care vorbim așa de mult e sezonier – pe vară și de Crăciun și Revelion. Pentru că nu avem pârtie de schi profesională și turiștii nu mai fac naveta Covasna – Valea Prahovei, cum se întâmpla înainte de criză, când se cazau la noi și mergeau în Brașov pentru schi. Mai e și regionalizarea, nu aș vrea să fac politică pe subiectul acesta, dar dacă centrul va fi unul dintre orașele mari – Sibiu sau Alba Iulia, asta va fi rău pentru omul de rând, care va trebui să bată drumurile pentru adeverințe și alte acte. Ca să nu mai spun că intervine chestiunea de limbă – cum se va descurca acolo țăranul secui, care nu știe o boabă românește...? Presimt că or să apară tot felul de firme care se vor ocupa de aceste probleme, pe bani mulți. În plus, să ne gândim la toate instituțiile care vor dispărea și vor crea șomeri fără perspective. Pentru că ăsta e adevărul, funcționarii nu știu să facă altceva, sunt obișnuiți cu munca la birou, cu pixul în mână, nu-i poți trimite la țară, să mulgă vacile – nu au fost crescuți să se priceapă la asta. În concluzie, nu sunt deloc optimist în ceea ce privește viitorul apropiat.

– În acest context, ce sfaturi aveți pentru tinerii care acum își croiesc un drum în viață?

– Nu mă pot raporta decât la mine, care am terminat o facultate și am ales să rămân aici, atunci când s-a pus poate problema de a pleca. Cred că am decis bine să rămân și să lupt aici, pentru că oriunde m-aș fi dus n-aș fi fost acasă. Tinerii trebuie să pună mâna pe carte; știu, poate că afară e un trai mai ușor, pentru munca depusă e o recompensă mai mare, dar lucrând pas cu pas cred că și aici se poate asigura un trai decent. Acum e o modă a migrației și este păcat că România investește ani de zile în creiere care apoi pleacă în alte țări. E ușor să oferi 2.000 de euro când e gata un creier... Nu e adevărat că un medic în România nu poate trăi, în Covasna se caută zeci de medici iar tinerii noștri pleacă în Anglia, Germania – nu e corect. Raportându-mă iar la mine, mă întreb câte mii de euro salariu ar putea să mă facă să-mi uit mama, rudele, prietenii, locurile dragi de acasă...? E o întrebare retorică, pentru că nimic nu m-ar putea face să nu am gândurile și inima aici. Știu că toată lumea merge spre mai bine financiar, dar noi am fost crescuți du dragostea de familie și cu credința că ne putem descurca și aici – fiecare tânăr care are sănătate și vrea să lucreze are unde; cred în lucrurile făcute la vremea lor, în răbdare și învățare continuă pentru a ajunge acolo unde îți dorești.

– Spuneați că nu sunteți optimist, dar iată că până la urmă mai credeți în viitor...

– Nu sunt optimist acum, pentru viitorul imediat, dar cred cu tărie că tinerii care vin pot schimba lucrurile, dacă au răbdare și voință. Am învățat de la tatăl meu, care a pornit în viață ca muncitor și a ajuns director apoi, că trebuie să te implici dacă vrei să construiești ceva. Asta le spun și copiilor mei și tinerilor: că oriunde s-ar duce nu vor fi acasă. Aici e loc pentru toată lumea, important este să nu treacă o zi din viața noastră fără a face ceva util – nouă sau celor din jur!