„Unde faci Revelionul?”, întrebarea sfârşitului de an
De la cabane închiriate, la concerte în centrul oraşului – locuitorii din Sfântu Gheorghe au ales şi în acest an multe variante de-a petrece noaptea dintre ani
Sfârșitul de an ne găsește pe cei mai mulți dintre noi cu gândul la realizările pe care le-am avut în cursul anului care se încheie sau la nereușitele care ne-au marcat și pe care ne-am dori să le vedem compensate în anul următor. De aceea, ca într-un ciclu al vieții, ne proiectăm noi speranțe și ne facem noi planuri pentru noul an, cu iluzia unui nou început.
Însă, dintre toate aceste planuri, este unul care le precedă pe toate și care se leagă de noaptea trecerii dintre ani. Dacă ne raportăm la genul de glume promovat în ultima vreme în mediul virtual, am putea spune: nu ești român dacă nu ai întrebat măcar o dată „Ce faci de Revelion?” sau „Unde faci Revelionul?”.
Comparativ cu oamenii din alte culturi, românii au un fel de obligație morală față de noaptea de Revelion, pe care trebuie să o petreacă de așa manieră încât să își ofere psihologic garanția că, simțindu-se bine și respectând superstițiile, vor păși cu dreptul în noul an pe care și-l doresc de fiecare dată mai bun. Astfel, a petrece cum se cuvine în noaptea de Revelion este principala condiție care trebuie respectată în vederea începerii mult speratului an nou mai bun.
Acum, la doar câteva zile până la intrarea în 2016, cei mai mulţi oameni știu deja răspunsul la întrebarea „Unde faci Revelionul?”. În Sfântu Gheorghe, în funcție de preferințe, vârstă, grad de oboseală, buget sau de ofertele pe care le-au avut, oamenii au optat pentru mai multe variante.
Cabanele ajung şi la 2.000 de lei
Cei care doresc să petreacă mai mult timp alături de prieteni au optat pentru două-trei nopți la o cabană din zonă. Prețul pentru închirierea unei cabane variază între 800 și 2.000 de lei. Cei care doresc să plătească mai puțin au ales varianta în care închiriază doar spațiul, putând să își aducă de acasă preparatele pe care le vor consuma în noaptea de sărbătoare, dar și pe durata întregii șederi la cabană. „Noi ne-am adunat vreo 15 oameni și mergem la o cabană. Facem asta de câțiva ani încoace și ieșim mult mai ieftin. Chiria o împărțim și fiecare vine de acasă cu ce poate. Mai punem bani pentru băutură și asta e tot. Ne place mai mult varianta asta pentru că ne simțim mai liberi și putem să facem ce vrem noi”, ne-a declarat un tânăr care se va afla alături de prieteni în seara de Revelion, într-o cabană în care urmează să rămână timp de trei nopți.
„Pentru noi este convenabil să dăm cabana spre închiriere fără servire sau alte angajamente. Oamenii au bucătărie în dotare, au căldură, au tot ce le trebuie și se pot administra după cum doresc”, ne-a spus proprietarul unei cabane din zonă.
Cei care țin mai mult la etichetă și nu doresc să se afume făcând fripturi în curtea cabanei au ales să plătească atât cazarea, cât și meniul și servirea. „Nouă ne vin niște prieteni mai vechi din București. Vom merge împreună la o cabană, unde beneficiem de meniu atât în noaptea de Revelion, cât și în zilele cât stăm aici”, ne-a spus un domn, care a afirmat că a preferat să dea mai mulți bani, dar să se simtă bine că doar o dată în an este Revelionul.
Între 150 şi 250 de lei la restaurant
O opțiune mult mai agreată de cei care nu doresc să plece de acasă decât în noaptea dintre ani este restaurantul. Mizând pe nevoia oamenilor de a fi împreună și a se simți bine, ca în fiecare an, restaurantele au venit și de data aceasta cu oferte care să satisfacă așteptări de toate felurile. Astfel, petrecerea din noaptea de Revelion poate costa între 150 și 250 de lei de persoană, uneori chiar mai mult.
Prețul diferă atât în funcţie de „reputația” restaurantului, cât și în funcție de meniu. Astfel, localurile în care se servește o masă de tip bufet suedez și se ascultă muzică pe computer au o ofertă financiară mai mică decât cele în care se ascultă muzică live și se servesc la masă specialități culinare. Spre exemplificare, într-un cunoscut local din Sfântu Gheorghe, în prețul de 250 de lei de persoană este inclus un aperitiv complex cu icre și caviar, medalion de mușchi de vită și tartină de biftec, urmat de pulpe de rață la cuptor, mușchiuleț de porc învelit în bacon, orez brun cu stafide, varză roșie călită, cotlet de somon și alte asemenea specialități culinare, la care se adaugă o felie de tort ca desert. În aceiași bani petrecăreții vor putea consuma câteva băuturi alcoolice, precum whisky, coniac, bere, șampanie, vin alb și vin roșu, iar dacă vor dori și alte băuturi decât cele cuprinse în meniu vor putea comanda ce își doresc de la Open bar.
Un alt restaurant oferă pentru prețul de 225 de lei de persoană aperitiv și bufet suedez cu sărmăluțe, tocăniță de mânzat, miel la grătar și alte asemenea preparate apetisante, precum și o tombolă cu premii care să facă evenimentul mai atractiv pentru participanți. „Noi am urmărit să satisfacem o gamă cât mai largă de gusturi. Oamenii au preferințe diferite și încercăm pe cât posibil să facem sărbătoarea cât mai plăcută pentru toată lumea”, ne-a declarat managerul unui restaurant.
Spre deosebire de persoanele care merg în localuri în care masa de Revelion este sub 200 de lei de persoană, cele care plătesc mai mult vor avea parte în plus și de muzică live prin prezența unor grupuri muzicale cum ar fi orchestra Bumerang sau formația Ritmik.
„Eu aș fi preferat să stăm acasă, dar soția s-a săturat să fie gazdă și, ca să fim alături de prieteni, am ales să mergem la un restaurant. Ne costă în jur de 500 de lei pe amândoi. E cam mult pentru o noapte, dar asta e. Nu mergem în fiecare zi. După un an de muncă zic că merităm și noi să ne simțim bine, mai ales că e prima dată când petrecem fără copii. Că pe ei anul acesta îi ducem la bunici”, ne-a mărturisit un domn.
„Eu și iubitul meu vom merge într-un restaurant cu bufet suedez. Nu am mai fost până acum și sper să nu fiu dezamăgită. Am ales varianta aceasta pentru că am mai fost în urmă cu câțiva ani la un restaurant cu servire și mi s-a părut ca la nuntă. Așa, mă gândesc că fiecare e liber să mănânce când și cât vrea”, ne-a spus o tânără.
Revelion acasă, în familie
Pentru alții, varianta optimă este să se strângă acasă la unul dintre prieteni, ceea ce le dă sentimentul de intimitate și îi scutește și de cheltuieli. „Eu și prietenii mei ne-am făcut obiceiul să ne strângem în fiecare an acasă la unul din noi. Ne convine mai mult așa că ne îmbrăcăm cum vrem, facem ce vrem, nu sunt străini printre noi și ne simțim mult mai bine. Cu mâncarea și băutura se rezolvă. Și chemăm numai pe cine vrem noi”, ne-a spus un tânăr.
Cei mai puțin interesați să petreacă în noaptea de Revelion vor rămâne acasă, în familie. Pentru astfel de persoane trecerea dintre ani nu este atât de importantă, încât să fie dispuși să consume timp, bani și energie. „Eu și soțul meu vom sta acasă anul acesta împreună cu copiii și cu niște vecini. La urma urmelor, Revelionul este o noapte ca oricare alta și n-are rost să mai cheltuim bani pe haine, pe restaurant, pe toate astea. Plus că e și foarte obositor. Acasă mâncăm ceva, ciocnim un pahar și dacă ni se face somn mergem oricând să ne culcăm. În alți ani ne omoram să mergem și noi te miri unde, dar ne-am dat seama că nu merită”, ne-a mărturisit o doamnă.
Revelion în stradă, cu concerte şi lampioane
O opțiune pentru noaptea albă a lunii decembrie este și noua piața centrală din Sfântu Gheorghe unde Primăria a pus la cale o petrecere în aer liber cu începere de la ora 22:00. Programul începe cu un program warm-up asigurat de dj TRAILA & dj SLIM ROCKA. Originar din Sfântu Gheorghe, membru al organizației „Electronic Hunt” și co-fondator „Anon Events”, Slim Rocka mixează din 2008. În 2013 a trecut de la CD playere la pick-up-uri și și-a început cariera de turntablist, fiind unul dintre cei mai cunoscuți DJ din țară. De la ora 23:00, programul va continua cu formația Zanzibar din Ungaria apoi, de la ora 01:00 cu sZempöl Offchestra, un grup muzical format în 2007, care combină muzica electronică cu instrumentele acustice și care îmbină ritmurile balcanice cu cele disco și câteva elemente teatrale, ceea ce face ca showurile lor să fie extrem de antrenante și de amuzante pentru publicul care este sfătuit înainte de concerte să nu ia nimic în serios din tot ce se petrece pe scenă.
La ora 00:05, în loc de artificii, pe cerul de deasupra noii piețe centrale a orașului Sfântu Gheorghe se vor aprinde 2.000 de lampioane. Organizatorii se așteaptă ca, la momentul trecerii în 2016, în piață să se adune peste 7.000 de oameni. „În anii anteriori au fost între 7.000 și 10.000 de oameni. Prezența oamenilor este condiționată foarte mult de vreme. Anul acesta și piața este nouă și vom vedea câte persoane încap”, ne-a declarat reprezentanta Primăriei, Mónika Barta.
Revelionul din Piața Libertății de anul acesta este alegerea acelor persoane care nu au apucat să-și facă la timp planurile pentru Revelion sau care resimt oboseala de după un an plin de evenimente și muncă asiduă. „Anul acesta am muncit destul de mult și nu am știut cum vom sta cu programul, așa că am zis să stăm acasă și, ca să nu ne pară rău că nu ne bucurăm de această noapte, să mergem în piața centrală măcar la miezul nopții. Încă nu știu ce program va fi, dar sper să ne placă. Oricum, noi mergem mai mult pentru atmosferă și pentru artificii, deși am auzit că vor fi lampioane, ceea ce, personal, nu mi se pare prea spectaculos”, ne-a spus o doamnă.
Persoanele vârstnice vor rămâne acasă fie pe post de baby sitter al nepoților, fie singure, neavând nici disponibilitate, nici bani să mai petreacă. „Ne-am dus și noi la tinerețe peste tot. Acum ce să ne mai ducem? Să se ducă tineretul. Noi gata, stăm acasă și ne vedem de bătrânețile noastre. Mai rău e că nici la televizor nu mai ai la ce să te uiți”, ne-a declarat o pensionară care și-a planificat să meargă la culcare imediat după miezul nopții în seara de Revelion.