Un teren multisport va fi construit la Întorsura Buzăului
Când ar putea fi dată în folosință noua investiție
Din nevoia de a oferi elevilor de la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” și de la Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” posibilitatea de a face sport în aer liber, reprezentanții Primăriei Întorsura Buzăului au realizat un proiect prin care își propun amenajarea în curtea școlii gimnaziale a unui teren multisport. Valorarea totală a proiectului se ridică la 61.356 de euro, fără TVA. O finanțare, nerambursabilă, de 50.000 de euro a fost deja obținută de reprezentanții Primăriei, iar restul sumei va fi achitată de către autoritățile locale. După terminarea orelor de curs, oricine poate folosi terenul, însă viceprimarul de la Întorsura Buzăului, Silviu Popica, a precizat că trebuie totuși respectate niște reguli, pentru păstrarea în condiții bune a investiției.
Silviu Popica ne-a spus că principalii beneficiari ai acestui proiect vor fi cei aproximativ 1.300 de elevi de la școlile din zona unde va fi amplasat terenul.
„Este cunoscut faptul că orele de educație fizică ale celor două instituții de învățământ se desfășoară concomitent în sala de sport a orașului și în sala mică a școlii gimnaziale, de obicei cu câte două clase simultan pe același teren, situație improprie desfășurării în bune condiții a cursurilor. Terenul nou va fi amplasat pe locația celui existent, acoperit cu un strat de asfalt, care a devenit impropriu desfășurării în condiții normale a orelor de educație fizică. Terenul va fi amplasat practic în curtea școlii gimnaziale, cei aproximativ 1.300 de elevi ai celor două școli fiind principalii beneficiari ai proiectului”, a spus, pentru Observatorul de Covasna, Silviu Popica.
Cât despre posibilitatea ca alți cetățeni să folosească terenul atunci când acesta este liber, viceprimarul de la Întorsura Buzăului ne-a spus că atât timp cât vor fi respectate anumite reguli, toată lumea va avea acces pentru a face mișcare.
„După orele de program, terenul poate fi utilizat în mod organizat și de alți cetățeni indiferent de localitatea de domiciliu, cu respectarea anumitor reguli de păstrare în bune condiții a bunurilor. După cum se poate observa, terenul existent are panourile de baschet sparte, plasele porților rupte, împrejmuirea deteriorată, situație care nu trebuie să se repete și cu noul teren. Terenul va avea dimensiuni standard pentru practicarea mai multor sporturi: minifotbal, handbal, baschet, volei, tenis. Suprafața de joc va fi acoperită cu tartan, ceea ce conferă mai multă siguranță jucătorilor, fiind o suprafață elastică, cu protecție medie la impact”, a explicat Silviu Popica, care a mai precizat că cel mai probabil terenul va fi în administrarea școlii gimnaziale din oraș, având în vedere că acesta va fi amplasat în curtea instituției de învățământ.
„Sperăm să îl putem da în folosință în anul școlar 2021-2022”
Silviu Popica ne-a mai spus că deși data de finalizare a proiectului depinde de mai mulți factori, speră ca în anul școlar următor investiția să fie dată în folosință.
„Finanțarea proiectului va fi făcută de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, prin Grupul de Acțiune Locală „Curbura Carpaților”. Valoarea totală a proiectului este de 61.356 euro fără TVA, din care finanțarea obținută este de 50.000 euro, diferența fiind suportată de la bugetul local. Proiectul a fost declarat câștigător de către specialiștii de la Grupul de Acțiune Locală și a fost depus spre analiză la finanțator, respectiv AFIR - Centrul Regional Alba Iulia. Deși începerea execuției depinde de mulți factori, sperăm să îl putem da în folosință în anul școlar 2021-2022”, a mai spus, în final, viceprimarul.
În ultima perioadă, la Întorsura Buzăului s-au pus și bazele unei echipe de fotbal care să reprezinte orașul în competiții, după ce în luna mai a acestui an s-au făcut primii pași pentru a „readuce la viață” baza sportivă a orașului. Se pare că, încet, încet, sportul începe să capete tot mai multă importanță în orașul covăsnean.
Sursa foto: urbanito.ro