ACTUALITATE 28 iunie 2016

Un spiriduş de X Factor: Ráduly Botond

de Sever Ioan Miu | 2910 vizualizări

Când l-am cunoscut pe Ráduly Botond, la un eveniment Rotary Club, eram curios cum va cânta „omulețul” cu păr vopsit verde. Am fost surprins de un cover foarte reuşit după Queen, apoi impresionat de aria Nessun Dorma din opera Turandot, de Puccini. Aveam să aflu că Ráduly a fost unul dintre puținii concurenți X Factor care a stârnit aprecierea lui Cheloo. Am vorbit cu Botond, - sau Manó (spiridușul), după numele de scenă pe care-l are încă din 2006 - despre cum a ajuns să cânte, cu ce l-a ajutat X Factor și despre piesele proprii.

Un talent precoce

Născut la Sfântu Gheorghe, în 1989, Botond a avut norocul de a vedea lumina zilei într-o familie iubitoare, copilărind alături de sora sa, cu trei ani mai mică. „În familie nimeni n-a primit cadoul talentului pentru muzică”, povesteşte Manó. Nimeni, cu excepția celor doi copii: „Când eram mici, surioara mea întotdeauna cânta. Așadar părinții mei, s-au gândit (...) și i-au cumpărat o orgă, gândind că va fi muzician”. Însă nu sora lui Botond, ci el avea să o ia pe drumul către o carieră în muzică, în urma unei întâmplări petrecute pe când se afla în clasa a III-a. „Într-o zi un prieten al familiei, fiind muzician, a venit la noi să încerce instrumentul. A cântat câteva piese, (...) apoi a și plecat. După plecarea lui, (...) m-am așezat la orgă și, surprinzător, am început să interpretez melodiile cântate de prietenul familiei. Foarte repede m-am îndrăgostit de instrument. Am și hotărât să devin pianist”. Aşa că, după clasa a IV-a, părinţii l-au înscris  în ciclul gimnazial la Liceul de Artă Plugor Sándor. Erau „siguri că băiatul va învăța pian. Din păcate nu se putea... adică nu în așa fel cum am dorit noi. Din cauză că ceilalți pianiști începuseră deja din clasa I, eu aș fi rămas în urmă față de ei. Așadar mi-am început pregătirea de muzică la trompetă, pianul fiind instrument secundar“.

Rock-ul, leac pentru complexe

Mutarea la „Plugor Sándor“ l-a integrat în alt mediu: „Am intrat într-o atmosferă destul de neobișnuită după școala generală. Totul era înconjurat de Muzică, lucru care mi-a plăcut și datorită căruia m-am simțit acasă. Dar într-un fel am început să devin frustrat. Totul fiind altfel față de generală, atât studenții cât și profesorii, aveam un complex de inferioritate“. Din clasa a IX-a, a avut ocazia să scape de complex. Un prieten  i-a făcut cunoștință cu un chitarist care căuta pe cineva să cânte la clape în trupa sa rock: „Deși niciodată n-am cântat în echipă sau rock, m-am alăturat formației Kopor-Show. Totul a devenit clar. Acesta este drumul meu“. Au urmat concursuri și concerte prin România și Ungaria - „cred că nu exagerez dacă spun că printre adolescenți eram destul de cunoscuți“, spune Botond. A cântat la clape, dar și ca vocalist secundar. „După un timp, nici eu nu știu cum (zâmbește) am început să am ambiții de solist“. Așa că a devenit solistul unui grup nou-format, Rockvailer, din 2007, trupă pe care a lăsat-o pentru Worldchanger (2008). „Între timp m-am hotărât că vreau să studiez canto, deci am pus jos trompeta și în 2009 am dat bacalaureatul cu specializarea canto clasic la Liceului de artă Plugor Sándor”, povestește Botond.

Worldchanger n-a mai apucat să schimbe lumea, pentru că s-a desființat în 2010. După sfârșitul trupei s-a înscris în Erdély Hangja (Vocea Transilvaniei), competiție pe care a și câștigat-o. Devenind „Vocea Transilvaniei“, a fost selectat pentru rolul principal din opera rock „Csaba királyfi” (Prințul Csaba).  „E o piesă care între timp a devenit foarte cunoscută  - anul trecut la Șumuleu am jucat în fața unui public de 200.000 de oameni“, povestește Manó.

De trei ori la X Factor

După Vocea Transilvaniei, au fost și alte concursuri, unele mai cunoscute, la care a participat. În 2011, la Levay Sylvester International Music Competition din Serbia, la care au venit artiști din 10 țări, Botond s-a clasat printre cei mai buni 12 cântăreți. La primul X Factor România la care participat, în 2011, a ajuns până la Bootcamp, unde, din cauza probei de dans, la care nu s-a priceput, n-a mai putut continua concursul. În 2012 a mers din nou la X Factor România, ajungând până la etapa Live Show nr. 3, iar în 2013 a participat la X Factor Ungaria, până la casa mentorilor. Participarea la cele trei ediții X Factor a reprezentat „o experiență de care am avut foarte mare nevoie, deoarece publicul a început să cunoască numele Manó. Datorită acestei experiențe am primit mai multe cereri pentru concerte. M-a ajutat foarte mult în calitate de cântăreț, dar și ca om simplu, am cunoscut oameni minunați și dragi cu care și acum țin legătura“.

Înapoi la calitate

După cum se poate ghici din rândurile anterioare, Manó avea un program încărcat: „În anul 2011 a început perioada în care (...) a fost destul de copleșitor pentru mine, întrucât cântam în mai multe trupe. Totul era prea nesigur și cu unii nici țelurile nu erau comune, iar după un timp muzica nu mai era ceea ce cred că ar trebui să fie. Totul se reducea la cantitate. Tocmai de aceea am vrut să simplific totul și să mă concentrez doar pe muzică și să mă simt bine în ea“, își amintește Botond. Asta până când a fost invitat, în 2014, să se alăture unei trupe din Sfântu Gheorghe, Musicum. „Mă bucur enorm că am fost invitat în 2014 în Musicum, unde iar am început să simt chimia pe care am trăit-o de prima dată când am concertat cu Kopor-Show. Aici doar muzica și calitatea contează. Este un grup în care mă simt bine, un grup în care sunt acasă!“. În Musicum, alături de „spiriduș“, mai cântă Szőcs Renáta (vocal), Szabó-Sebők Áron (chitară), Kertész Imre Zsolt - backing vocal, clape - și Saşa Gergely - chitară bas, backing vocal. Trupa urcă pe scenă deopotrivă la petreceri private și zile ale orașelor. Tot din 2014, Botond cântă în formula Manó&friends, un proiect acustic, cu concerte mai ales iarna, instrumentiștii și repertoriul variind de la o reprezentație la alta. Ca orice artist, Manó are cântăreţii și formaţiile sale preferate: „Eu sunt un mare fan Dream Theater, dar ca solist pentru mine etalonul este Freddie Mercury! Dintre trupele românești nu pot să nu menționez Iris, Holograf, Cargo. Dacă bine îmi amintesc, cu Rockvailer am și cântat o piesă Cargo... cred că era Ziua Vrăjitoarelor“. Atât în formula Manó&Friends, cât și în cadrul Musicum, Ráduly interpretează îndeosebi cover-uri, piesele unor artiști pop și rock consacraţi. Recent, a urcat pe pagina sa de youtube primul său clip solo, care este tot un cover, după piesa „Lost Stars“ a lui Adam Levine. Dar Manó a avut și piese proprii: „Cu trupa Kopor-Show am cântat doar piese proprii, așadar au avut nevoie și de ideile mele. Chiar o melodie din unicul album al trupei intitulat Megyek tovább (Merg mai departe) era o piesă scrisă de mine“, precizează Botond, care compune în continuare. „În timpul meu liber mă ocup cu scrisul pieselor. Iar dacă totul se întâmplă așa cum sper că se va întâmpla, atunci în septembrie voi lansa prima mea piesă... Până atunci cei care sunt interesați de mine și de munca mea vor mai avea câteva surprize în timpul verii...“, spune, râzând, „spiridușul“.

 

Teme articol: X Factor Raduly Botond
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Andreea, 29 iunie 2016
este intr-adevar un talent inascut si care munceste mult pentru a se perfectiona continuu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.