ACTUALITATE 17 februarie 2014

Un șofer băut şi fără permis a lovit trei mașini, apoi a intrat în șanț

de Székely Emőke | 558 vizualizări

Sâmbătă spre duminică noaptea un bărbat de 28 de ani din Sfântu Gheorghe a reușit „performanța” de a încălca mai multe reguli de circulație. Șoferul nu avea permis de conducere, era băut, a lovit trei mașini în oraș, apoi s-a îndreptat cu o viteză prea mare spre Miercurea Ciuc, însă nu a ajuns prea departe, întrucât a ieșit de pe carosabil și a intrat într-un șanț.

„În urma testării cu aparatul etilotest poliţiştii au constatat că acesta avea o alcoolemie de 0,97mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i s-a recoltat şi o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, din verificările efectuate poliţiştii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere. Totodată, s-a stabilit că în aceeași seară acesta a fost implicat într-o tamponare în urma căreia au fost avariate un număr de trei autovehicule care se aflau parcate pe o stradă din municipiul Sfântu Gheorghe” – a declarat purtătoarea de cuvânt a IPJ Covasna, Nicoleta Marin.

Un alt șofer băut a provocat în aceeași noapte un accident la Sita Buzăului. Acesta nu a acordat prioritate unei alte mașini care era condusă de un alt șofer băut. În urma accidentului două tinere de 19 ani au fost rănite ușor.

„În urma cercetărilor s-a stabilit că șoferul, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Comunal Ciumernic, a pătruns pe Drumul Naţional 10 fără a acorda prioritate de trecere unui alt autoturism care circula regulamentar din direcţia Braşov către Buzău. În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a două persoane de sex feminin, ambele în vârstă de 19 ani. Amândouă au fost transportate la Spitalul Oraşului Întorsura Buzăului, în vederea acordării de îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, în cazul șoferului care nu a acordat prioritate rezultatul fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în cazul celuilalt șofer de 0,08 mg/l. De asemenea, acestora li s-au recoltat şi probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei” – spune purtătoarea de cuvânt a IPJ Covasna.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.