ACTUALITATE 1 august 2016

Un deceniu de la prima ediţie a Turului Ciclist al Ţinutului Secuiesc

de Iulia Drăghici - Taraș | 994 vizualizări

Turul Ciclist al Ţinutului Secuiesc ajunge în perioada 10 – 13 august la a 10-a ediţie. Potrivit organizatorilor, acesta este cel mai important eveniment sportiv al Ţinutului Secuiesc, dar şi cea mai longevivă acţiune de colaborare între oraşele acestei zone.

„Turul Ciclist al Ţinutului Secuiesc, ajuns la a 10-a ediţie, este în continuare cel mai important eveniment sportiv estival din Ţinutul Secuiesc. Este singurul eveniment, nu numai sportiv, la care, de 10 ani, pun umărul cele două judeţe, Covasna şi Harghita şi cele cinci municipii. Pot spune că este un exemplu de colaborare. (...) Această competiţie este ancorată bine în calendarul Federaţiei Internaţionale de Ciclism, dar a comportat foarte multă muncă şi multe eforturi, financiare, organizatorice”, a spus preşedintele comisiei de organizare şi primar al municipiului Miercurea Ciuc Ráduly Róbert, luni, într-o conferinţă de presă.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Tamás Sándor a declarat, în cadrul aceleiaşi întâlniri că „această acţiune este cea mai longevivă acţiune în ceea ce înseamnă colaborarea oraşelor din Ţinutul Secuiesc. Consiliul Judeţean Covasna este co-partener de 10 ani la acest tur şi întotdeauna când am ajuns la alocarea bugetului pentru această acţiune am avut unanimitate de voturi”.

Şi primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Árpád a subliniat faptul că a Turul Ciclist al Ţinutului Secuiesc este o acţiune de succes. „Acesta este un eveniment important şi este o dovadă a faptului că atunci când în anumite proiecte există un lider, toate celelalte autorităţi sunt partenere. Turul este la a 10-a ediţie, iar eu cred că acest lucru spune multe despre succesul evenimentului. Eu doresc să fie o acţiune fără accidente şi eu urez succes atât organizatorilor, cât şi participanţilor”.

Potrivit organizatorilor, premiile la acest concurs însumează 10.000 de euro. La bugetul concursului, Consiliile Judeţene Covasna şi Harghita au contribuit cu câte 20.000 de lei, Primăria Muncipiului Sfântu Gheorghe cu 10.000, iar celelalte Primării implicate în organizare, cu excepţia Primăriei din Miercurea Ciuc care este organizator principal, au contribuit cu câte  5.000 de lei.

https://youtu.be/torBE40C-nc

Program şi traseul din Sfântu Gheorghe

Deschiderea evenimentului are loc în 10 august, de la ora 20, la Miercurea Ciuc. În 11 august, de la ora 11 se derulează prima etapă, de 184 de kilometri, pe ruta Miercurea Ciuc – Sfântu Gheorghe – Târgu Secuiesc – Miercurea Ciuc.

„După calculele noastre sosirea la Sfântu Gheorghe este 12:30 – 12:45 maxim. Caravana va parcurge strada Lunca Oltului, după care se intră pe Bulevardul 1 Decembrie 1918. Pe acest bulevard are loc al doilea sprint al etapei, primul fiind în localitatea Tuşnad. Sprintul se termină undeva în zona Băncii BancPost. Având în vedere că aţi reconstruit zona centrală, anul acesta traseul va parcurge străzile Kós Károly, Váradi József, Gábor Áron, Libertăţii, Kriza János, Bánki Dónáth, Lázár Mihály, General Grigore Bălan şi 1 Decembrie 1918. De aici mergem pe strada Braşovului, Constructorilor, cu ieşirea pe DN11E spre Covasna”, a explicat directorul de competiţie, Csíki András, la conferinţa de presă de luni.

A doua etapă are loc în 12 august, pe o distanţă de 163 de kilometri, între Odorheiu Secuiesc – Gheorgheni – Vlăhiţa – Harghita Băi. Următoarea zi, 13 august, debutează la ora 10 cu semietapa a III-a A, care se va desfăşura pe un traseu de 7 kilometri în Harghita Băi, iar de la ora 17:15 – semietapa a III-a B, care are 130 de kilometri şi traversează ruta Miercurea Ciuc – Racu – Frumoasa – Miercurea Ciuc.

În 13 august se desfăşoară de asemenea şi concursul pentru amatori, pe străzile din Miercurea Ciuc. La concursul de amatori „toţi cicliştii din zonă şi nu numai pot să se compare cu cei mai buni pentru că parcurg acelaşi traseu ca profesioniştii”, a spus Ráduly Róbert. Potrivit organizatorilor,  înscrierile pentru concursul de amatori se fac la numărul de telefon: 0742046667. „Înscrierea se face şi anticipat, dar şi în ziua concursului, cu cel puţin o jumătate de oră înainte de start”,a spus directorul de competiţie, Csíki András.

„Rugăm spectatorii să se comporte civilizat, să nu încerce să alerge sau să traverseze în faţa cicliştilor sau să facă alte manevre care sunt periculoase mai ales din punct de vedere al siguranţei circulaţiei. Şi către conducătorii auto avem rugămintea să fie răbdători datorită faptului că perioada cât trece caravana prin localităţi, Poliţia instituie reduceri sau limitări de viteză”, a mai transmis directorul de competiţie.

Turul Ciclist din Ţinutul Secuiesc, de 10 ani „naivitate şi pasiune”Raduly Santha

Amintind despre ediţiile din anii trecuţi, primarul din Miercurea Ciuc a spus: „Au fost momente euforice şi dramatice deopotrivă în aceşti ani care au trecut. Am avut multe căzături, una dintre ele de un ghinion şi tragism rar. Câştigătorul ediţiei din 2009 a căzut la evenimentul din 2010 pe linia de sosire la sprintul final exact în cap şi a avut o fisură la coloana vertebrală. Acum doi ani la concursul de amatori am avut şi un deces. Deci am avut în aceşti ani, în care am organizat competiţia, absolut de toate şi încă suntem aici datorită acelei naivităţi şi pasiuni cu care am pornit la drum în 2007”.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.